Epava utopiei

Revoluțiile din 1989-1991 au administrat o lovitură mortală pretenției ideologice potrivit căreia viața umană poate fi structurată în acord cu un design științific propus de comandamentul doctrinarilor revoluționari. Aceste mișcări s-au opus apoteozei dominației birocratice prin plasarea în centrul de interes a drepturilor omului.

 

„A privi ca un stat” (spre a relua formula lui James C. Scott) s-a dovedit a fi o strategie cu consecințe catastrofice. Unii au aclamat aceste revoluții tocmai pentru că au fost non-iacobine, non-teleologice și non-ideologice. Ele au fost antiutopice pentru că au refuzat să urmeze orice plan predestinat. Subliniind caracterul non-utopic al Cartei 77, Havel a descris fundația pe care s-a ridicat rezistența ce a alimentat mișcarea din 1989: „O parte esențială a atitudinii «disidente» este faptul că provine din realitatea umanului aici și acum. Dă mai multă importanță frecvent repetatei și consistentei acțiuni concrete – chiar dacă ar putea fi inadecvată și astfel ar putea ușura doar nesemnificativ suferința unui singur și irelevant cetățean – decât o face în cazul anumitor soluții fundamentale abstracte într-un viitor incert” (citat de Aviezer Tucker).

Răspunsul la diseminarea unei false ideologii revoluționare a fost acela de a umple prăpastia dintre existența publică și privată pe calea restabilirii unor „relații umane autentice care ar prezerva directa și autentica comunicare a vieții private, fiind în același timp influente politic, o contrapondere la statul opresiv, birocratic” (Ivars Ijabs în Marx’s Shadow).

Cu excepția câtorva concepte vag definite, precum societate civilă, reîntoarcerea la Europa și suveranitate populară, aceste revoluții s-au produs în absența și în opoziție cu ideologia. Și pentru că ideologia devenise justificarea minciunilor, coerciției, terorii și violenței statului, disidenții, de la Soljenițîn la Havel, au insistat asupra nevoii trecerii peste himerele ideologice și redescoperirii puterii galvanizante a unor concepte precum demnitate, identitate, civilitate, adevăr, transparență, încredere și toleranță.

Spre exemplu, filosoful ceh Jan Patočka, el însuși o victimă a comunismului din cauza rolului său central în crearea Cartei 77, considera că disidenții ruși Andrei Saharov și Aleksandr Soljenițîn împărtășeau „un sens al adevărului propriei lor umanități care a depășit orice avantaj material sau slogan dogmatic ce li s-ar fi putut oferi” (Caring for the Soul).

Ca răspuns la pretențiozitatea totalistă a mișcării totalitare, disidenții au reiterat ceea ce Patočka conceptualizase drept „grija pentru suflet” – ceea „ce face posibil orice este propriu-zis uman în noi: moralitatea, gândul, cultura, istoria. Este cel mai de preț lucru din noi, ceva prin care suntem conectați la ceea ce este etern, însă fără a trebui să părăsim lumea aceasta” (Marx’s Shadow).

Sau, „încercarea de a întrupa ceea ce este etern în timp și în ființa cuiva, și, concomitent, un efort de a sta drept în fața furtunii timpului, a sta ferm în mijlocul tuturor pericolelor purtate de aceasta” (Marx’s Shadow).

Comunismul s-a confruntat cu indivizi care au respins atât traiul în minciună, cât și impostura mesianică. Un autor a remarcat chiar că aceasta ar putea fi o explicație pentru ce a urmat după 1989: „Ideea lui Václav Havel de a trăi în adevăr, la fel ca noul evoluționism al lui Adam Michnik, antipolitica lui György Konrád și alte concepții disidente, sunt de fapt strategii de rezistență pe termen lung – nu instrucțiuni pentru societățile civile după restabilirea democrațiilor liberale” (Ivars Ijabs în Marx’s Shadow).

În ceea ce a urmat după dispariția ordinii leniniste, peisajul moral al postcomunismului a fost presărat cu confuzie, ură otrăvitoare, dorințe nesatisfăcute și nesfârșite învrăjbiri. Acesta este consternantul, adesea înfricoșătorul teritoriu în care mitologiile politice pot reveni.

În cuvintele lui Václav Havel: „Căderea comunismului a distrus carapacea uniformității, iar lumea a fost luată prin surprindere de o erupție a multor diferențe neprevăzute ascunse sub acesta, din care fiecare – după atâta amar de vreme în umbră – a simțit nevoia naturală de a atrage atenția asupra ei, de a-și clama unicitatea și diferența față de celelalte” (The Post-Communist Nightmare).

Extincția ideologică a formațiunilor leniniste a lăsat în urmă un vacuum care a fost umplut de construcții sincretice inspirate din patrimoniul comunist și pre-comunist al regiunii (naționalism, liberalism, socialism democratic, conservatorism, populism, neo-leninism și chiar un fascism mai mult sau mai puțin recondiționat).

Ideologia etnocentrică, la fel de înșelătoare precum cea comunistă, a devenit un nou crez salvaționist, o sursă cvasi-mistică de identificare: „Când conflictul naționalităților obliterează orice altceva și înalții prelați ai intelighenției susțin obsesia pentru platitudini romantice a națiunii lor, avem ceea ce se poate numi isterie politică” (Konrad, Melancholy Of Rebirth).

Mai mult decât atât, Patočka a căutat să arate că pe parcursul secolului XX, și în special sub comunism, indivizii au trebuit să fie „ultragiați” pentru a merge înspre „o preocupare pentru propria lor natură istorică, propriile lor posibilități de libertate via supoziția unei atitudini autoreflexive și respingerea ideologiei” (Caring for the Soul). Disidenții înșiși erau „comunitatea celor ultragiați”, dar cu greu puteau fi considerați o majoritate a populației.

Persistența ruinelor ideologice în cadrul societăților post-leniniste și ecourile tentațiilor totalitare ale secolului trecut au făcut Europa de Est vulnerabilă la spectrele renăscute ale salvaționismelor alternative sau derivate (spre exemplu: clericalismul, conservatorismul etnocentric și populismul).

Havel a fost cel care a avertizat asupra faptului că ideologia este „o cale înșelătoare de raportare la lume. Le oferă ființelor umane iluzia identității, demnității și moralității, în vreme ce le înlesnește despărțirea de ele” (A. Tucker, The Philosophy and Politics of Czech Dissidence).

 

Articol publicat și pe Europa Liberă.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.