Despre religie, cercetarea ei ştiinţifică şi performanţa economică modernă
O avanpremieră editorială, la Editura Humanitas. Va intra în producţie vara acesta, va fi la raft cel mai probabil în septembrie: Avuţia religiilor. Economia politică a credinţei şi apartenenţei religioase, de Robert Barro şi Rachel McCleary, ambii de la Harvard. Da: este chiar Robert Barro, marele economist, nu e confuzie, unul dintre cei mai influenţi economişti ai lumii, cel cu “echivalenţa Ricardo-deViti-Barro”. Am coordonat proiectul Humanitas lucrând cu Teodora Nichita şi Victoria Deliu, ambele de la Universitatea Bucureşti.
Este o introducere în unul dintre cele mai remarcabile, importante şi fascinante domenii de cercetare socială: relaţia dintre religie, comportamentul uman şi performanţa economică, o temă perenă care defineşte ca un fir roşu evoluţia ştiinţelor sociale moderne. Barro şi McCleary oferă ceea ce cred că este cea mai concisă, penetrantă şi informativă introducere în evoluţiile din ultimele decenii în acest domeniu. Sunt evoluţii definite de două elemente: 1. Folosirea noilor instrumente – aparat teoretic şi analitic – derivate din ştiinţa economică. 2. Utilizarea unor date şi abordări de factură statistică şi econometrică pentru a testa sau stabili parametrii empirici ai fenomenelor studiate.
Cartea pur şi simplu face un tur de forţă şi pune la dispoziţia cititorului neiniţiat cam tot ceea ce s-a făcut şi s-a publicat relevant în domeniu în ultimele decenii.
Rezultatele pot suna şocant pentru cititorul care funcţionează în universul mediatic propagandistic curent, dominat de naraţiuni de factură ideologică ce sunt prezentate ca fiind „ştiinţifice”, adică în aliniament cu „spiritul ştiinţific al vremurilor”, calibrat politic corect. Va constata cum cercetările oneste arată cu totul altfel şi dau cu totul alte ipoteze şi rezultate decât cele vehiculate pe canalele de propagandă oficială şi în cercurile academice în care „activismul” şi „studiile” operează sub pretext academic.
Şocul va fi aşadar destul de mare în momentul în care, pe măsură ce înaintează în substanţa cărţii, cititorul realizează cât de atent şi cât de clar şi bun simţ şi transparent sunt operaţionalizate studiile în cauză din punct de vedere metodologic şi tehnic. Dar şocul va fi imens când acest prezumptiv cititor de bună credinţă – prizonier al unei viziuni presetate de o propagandă ce se prezintă drept stiinta- va ajunge să descopere rezultatele unor asfel de studii. Să repetăm, studii de natură statistică şi econometrică.
Să dăm un exemplu. Ce spun autorii: „Am ajuns la concluzia că, totuși, credințele religioase – îndeosebi cele în rai și iad – continuă să influențeze și să potențeze creșterea economică. Mai exact, am observat cum credințele religioase, mai degrabă decât apartenența activă religioasă (măsurată prin participarea la slujbe şi cult), reprezintă factorul determinant în acest sens privind creșterea economică. Putem spune că prin acest studiu am devenit mai weberieni decât Weber însuși, din moment ce el nu ar fi anticipat aceste rezultate, obținute în urma analizei datelor din secolele XX și XXI.”
Ce spun, mai precis, autorii? Dacă operaţionalizam religia că:(a) sistem de credinţe sau că (b) sistem de practici şi apartenenţa socială şi apoi corelem cu (c) o măsură sau alta de performata economică, se dovedeşte că, totuși, „credințele religioase – îndeosebi cele în rai și iad – continuă să influențeze și să potențeze creșterea economică într-o măsură mai mare decât simpla afiliere sau participare social-cultică”.
În trecut (lăsând la o parte fanaticii antireligioşi care îşi preambalează concluzii gata stabilite în retorici analitice) se credea de către cercetătorii serioşi că factorul cheie este (b) practici şi apartenenţa socială, de obicei operaţionalizate statistic prin conceptul de „capital social” sau cel de „încredere”. Iată însă ca cel puţin la acesta ora, cu datele şi analizele la zi, lucrurile par să încline mai mult în direcţia celuilalt lanţ cauzal, cel care face direct din credinţe şi doctrina factorul cheie…
Să dăm cuvântul autorilor: „Dacă creșterea economică este încurajată de credințele religioase, mai degrabă decât de apartenența participativă, atunci cea din urmă poate fi productivă doar atunci când contribuția sa la intensificarea credințelor depășește utilizarea resurselor pe care le utilizează făcându-le indispensabile unor utilizări alternative (timpul petrecut la activitățile religioase și la rugăciunea personală și fondurile alocate lăcașurilor de cult și clerului). Capitalul social al religiei (slujbe, ritualuri, educația religioasă) este util, din această perspectivă, doar în măsura în care insuflă și consolidează credințele religioase”.
Altfel spus, pe această linie de analiză identificăm şi o modalitate de a înţelege, practic, operaţional care sunt implicaţiile observaţiilor de mai sus: „Rezultatele noastre arată că, dată fiind o credință religioasă, cu cât sunt alocate mai multe resurse religiei formale – ritual, cult, socializare etc. – , cu atât este mai probabil că sectorul religios să fie mai puțin productiv. Mai precis, observațiile noastre sunt în dezacord cu punctul de vedere conform căruia religia este doar una dintre nenumăratele modalități de a genera capital social. De fapt acesta din urmă este adevăratul factor-cheie în dezvoltarea economică.”
Cercetările reflectate în carte reformulează astfel o temă clasică: conţinutul concret, doctrinal, ideile sau viziunile în care cred oamenii, contează. Conţinutul doctrinar poate face diferenţa/e. Asta vine cumva împotriva teoriilor funcţionaliste care spun că oamenii cred oricum în ceva – e în natura lor să creda- şi ca ce e important să aibă ceva, orice, în care să creda (că este marxism, ecologism, şamanism, progresism, satanism, comunism etc.) funcţia psiho-socială contează, nu conţinutul doctrinal…
Dar cercetările mai spun ceva, un mesaj mai degrabă pentru liderii religioşi, un semnal de alarmă: investiţia în infrastructură, cult, participare şi socializare este viabilă numai până la un anumit punct. Dincolo de acest tip de investiţie religioasă, dacă nu are loc o revitalizare în conţinutul concret, doctrinar al credinţei, dacă nu are loc o constantă reîntărire şi recalibrare a aspectului de substanţă doctrinară a acesteia, impactul religiosului şi religiozităţii va rămâne anemic sau nevalorificat aşa cum s-ar dori…
Ceea ce am prezentat mai sus este doar una dintre liniile de analiză ale cărţii. Cititorul va avea ocazia să descopere şi alte teme şi să aibă şi alte surprize similare.
Sunt conculziile şi rezultate respective contestabile? Absolut. Abordarea ştiinţifică este deschisă, gata oricând să îşi revizuiască concluziile, asumpţiile şi metoda… Dar este o abordare onestă şi competenţă tehnic. Şi într-o lume în care cenzura ideologica, propaganda şi abuzul intelectual sunt regulă, nu excepţia, este important să ne luăm ca repere abordări care poate că nu ne convin în concluzii şi implicaţii dar care au cel puţin garanţia onestităţii intelectuale…
Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News