„Mintea tulburată”, cel mai nou volum al laureatului Nobel pentru Medicină Eric Kandel


Eric R. Kandel. Foto: Columbia University

 

Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine este cel mai nou volum al lui Eric R. Kandel, laureat Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 2000. Cartea, din care publicăm un fragment, a apărut la Polirom.

 

În volumul Mintea tulburată. Ce ne spun ciudățeniile creierului despre noi înșine, Eric R. Kandel, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătând ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană.

Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducând la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gândurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea.

„Captivantă… Foarte bine construită, naraţiunea lui Kandel îmbină perspectiva istorică şi relatările personale cu explicaţii ale unor experimente recente”, scrie despre acest volum The New York Times Book Review.

Cartea, apărută la Polirom, în traducerea Luciei Popovici, este disponibilă pe polirom.ro.

 

Fragment:

„Freud împărţea mintea în componente conştiente şi inconştiente. Mintea conştientă, numită ego, se află în contact direct cu lumea exterioară prin intermediul sistemelor noastre senzoriale, pentru văz, auz, gust, miros şi simţul tactil. Egoul este ghidat de realitate, ceea ce Freud numea principiul realităţii, şi are de‑a face cu percepţia, judecata, planificarea acţiunilor şi experimentarea plăcerii şi a durerii, calităţi care ne permit să amânăm satisfacția. Ulterior, Freud şi‑a dat seama că egoul are şi o componentă inconştientă, după cum vom vedea.

Mintea inconştientă, id, nu este guvernată de logică sau de realitate, ci de principiul plăcerii – adică de căutarea plăcerii şi evitarea durerii. Iniţial, Freud a definit inconştientul drept o entitate unică alcătuită în mare parte din instincte pe care nu le conştientizăm, dar care ne influenţează comportamentul şi experienţa. El considera că instinctele sunt principalele forţe motivante în toate funcţiile mintale. Deşi afirma că există un număr infinit de asemenea instincte, Freud le‑a redus la câteva, esențiale, pe care le‑a împărţit în două grupuri mari. Eros, instinctul vieţii, acoperă toate instinctele erotice şi de autoconservare; Thanatos, instinctul morţii, acoperă toate instinctele agresive, autodistructive şi crude. Prin urmare, nu este corect să concluzionăm că Freud ar afirma că toate faptele umane au o motivaţie sexuală. Cele care izvorăsc din Thanatos nu sunt motivate sexual; mai mult decât atât, după cum vom vedea, instinctul vieţii şi cel al morţii se pot contopi.

Freud şi‑a extins mai târziu ideea minţii inconştiente dincolo de id, de inconştientul instinctual. A adăugat o a doua componentă, superegoul. Acesta este componenta etică a minţii care ne formează conştiinţa. Freud şi‑a completat modelul structural al minţii adăugând o a treia componentă, inconştientul preconştient, numit acum inconştient adaptiv. Această a treia componentă inconştientă face parte din ego; ea procesează informaţiile necesare conştiinţei fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru. Astfel, Freud considera că o bună parte din procesarea cognitivă superioară se desfășoară în mod inconştient, fără să ne dăm seama sau să putem reflecta asupra ei. Vom reveni mai târziu în acest capitol la inconştientul adaptiv şi la rolul său în luarea deciziilor.

O bună parte din opera lui Freud a fost dedicată idului, depozitarul inconştient al dorinţelor inacceptabile din punct de vedere social, al amintirilor traumatice şi al emoţiilor dureroase, precum şi studiului reprimării, mecanismul de apărare ce împiedică aceste emoţii să pătrundă în gândirea noastră conştientă. Specialiştii în neuroştiinţe încep acum să examineze baza biologică a unora dintre instinctele noastre, puternicele forţe subterane care ne modelează motivaţiile, comportamentul şi luarea deciziilor.”

 

Eric R. Kandel, unul dintre pionierii ştiinţei cognitive moderne, este profesor la Columbia University şi activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. În anul 2000 a fost unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină datorită studiilor sale privind învăţarea şi memoria. Este autor al lucrărilor In Search of Memory: The Emergence of a New Science of Mind (2007), The Age of Insight: The Quest to Understand the Unconscious in Art, Mind, and Brain, from Vienna 1900 to the Present (2012) şi Reductionism in Art and Brain Science: Bridging the Two Cultures (2016) şi coautor al volumului Principles of Neural Science (1981).

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.