Decembrie 2017: ofensiva finală a regimului Dragnea
Deriva de acum este debutul unei alte istorii, una care stă sub zodia autocraţiei. Decembrie 2017 poate fi începutul unei alte Românii.
Memorabilă imaginea de ieri, 11 decembrie 2017, din Parlamentul României: Liviu Dragnea, emoţionat şi cu fior patriotic, omagiind memoria Regelui Mihai I, cu acea pioşenie grotescă de care numai adevăraţii farisei sunt capabili. În această scenă se închide întreaga abjecţie a istoriei noastre recente.
Comunismul şi fesenismul triumfă, compromiţând, murdărind, anexând acel patrimoniu de demnitate pe care îl detestă. Deghizamentul de circumstanţă al domnului Dragnea este semnul zilelor pe care le trăim, zile în care o majoritate tiranică atacă, frontal, domnia legii, spre a edifica un regim oligarhic al privilegiilor.
La catafalcul simbolic al celui care a fost imaginea în exil a României de dinainte de comunism s-a aflat, ieri, în Parlament, România complicităţilor, cea ivită din actul de rapt naţional de la 30 decembrie 1947. Pesedismul de astăzi se ridică pe temeliile aşezate de cei care au consolidat ordinea ilegitimă şi criminală, ordinea comunistă.
Decembrie 2017 este o lună crucială pentru regimul Dragnea. Este luna în care se poartă cea din urmă şi cea mai importantă ofensivă de până acum. De această dată, în locul unei ordonanţe de urgenţă se preferă votul parlamentar, spre a masca acelaşi deficit de transparenţă şi de democraţie. Mai amplă şi mai distrugătoare decât OUG 13, opera întreprinsă acum de PSD şi de aliaţii săi are ca obiectiv ultim remodelarea regimului nostru politic, prin întronarea unei suveranităţi parlamentare ce ascunde domnia unui om şi a acoliţilor săi.
Dincolo de aspectele tehnice, dincolo de modul, perfid, în care magistratura este atacată în independenţa ei, ceea ce contează este voinţa de a domina, în pofida oricărei critici. Pentru PSD, manifestanţii sunt “neonazişti” ce atentează la liniştea României. Viziunea actualei puteri de la Bucureşti este, din ce în ce mai mult, una afină cu autocraţiile din Rusia sau Turcia. Modul în care suveranitatea ca neamestec în treburile interne se afirmă ţine de aceeaşi logică a izolării şi sfidării.
Cei care se iluzionează că acest atac masiv nu va avea consecinţe ar merita să mediteze la soarta României din deceniile trecute. Ori de câte ori libertăţile au fost sugrumate, ori de câte ori climatul sufocant al uniformităţii a fost impus, viitorul României s-a confundat cu cel al disperării şi resemnării colective. Involuţia de acum, fără precedent, este semnul unei coborări spre trecut ce se poate dovedi ireversibile.
Nu magistratura, nu statul de drept sunt ţinta acestui asalt, ci democraţia constituţională înţeleasă sub semnul echilibrului şi separaţiei puterilor în stat. Votul precipitat din Camere indică voinţa de a trece dincolo de toate limitele respectate până acum. Această ofensivă subminează pactul euro-atlantic pe care e fondată modernizarea noastră. Deriva de acum este debutul unei alte istorii, una care stă sub zodia autocraţiei. Decembrie 2017 poate fi începutul unei alte Românii.
Articol apărut şi în Contributors.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









