Cum putem lupta cu prostia?

Cum putem lupta cu prostia? De milenii, omenirea se confruntă cu nețărmuritul tupeu al prostiei. Ne întâlnim cu ea în varii situații, inclusiv în ceea ce bănuim a fi lumea spiritului.

Prostia se maschează în spirit justițiar, se auto-motivează ventriloc în torente de vorbe fără noimă, dar menite să-l facă pe autor/autoare să se simtă pe o înaltă platformă morală. Prostia este piramidală, galactică, impenetrabilă, inexorabilă, fulminantă, vituperantă, logoreică, sigură de ea, convinsă că stă de vorbă cu adevărul absolut. Prostia este oraculară.

Prostia așteaptă aprobări în serie de genul: “Chapeau!” și “Mă închin, maestre!” Adversarii prostiei sunt automat catalogați drept “mojici” și “narcisiști”. It takes one to know one, indeed. Prostia e monomană, ipocrită și bigotă, plină de complexe, înfeudată unor prejudecăți inavuabile și unor amintiri de care îi este chiar ei rușine. De fapt, greșesc, prostia nu cunoaște sentimentul jenei, e mereu sigură de ea, se proțăpește în piața publică pentru a observa, adică a admonesta, “cultural”. Prostia se auto-victimizează. Prostia îl unifică pe Eugen Barbu cu domnul Vucea. Dar și cu Adrian Păunescu. Nu încercați să deconstruiți prostia. Ea este omogenă, compactă, constrângătoare, non-fisurabilă precum călușul, precum botnița, precum cătușele. Prostia are nostalgia sclaviei. Mai grav este că vrea să ne-o impună și nouă.

Prostia e incultura care se ocupă de Popper, de Rawls, de Arendt si Oakeshott, crezând că sunt Constanța Crăciun, Pavel Ţugui, Ofelia Manole, Suzănica Gâdea, Aneta Spornic, Olivia Clătici și Mihai Dulea. Prostia definește licheaua care crede că poate submina, printr-o parodie de doi bani, semnificația unui apel autentic către lichele. Prostia este mândria țoapei care se crede Rahel Varnhagen, cea despre care a scris atât de frumos Hannah Arendt. Prostia este ranchiunoasă, încruntată, mediocră și filistină. Prostia este incurabilă, dar face gropi teribile şi primejdioase în jurul ei. Mai ales când are bani, influență și o vanitate exacerbată.

Deci, cum putem ține piept prostiei? Numind-o, fără reticențe si fără temeri, drept ceea ce este: neghiobie, nerozie, stupiditate, nevolnicie. Intelectuală și morală. Refuz al bibliografiei. Extaz al autobiografiei…

P.S. Am scris acest scurt eseu în 2015. Urmăresc în continuare, mereu uimit de perseverența acestui fenomen mental şi comportamental, cum acționează şi ce ravagii face prostia. Mai ales atunci când se îmbracă în veştminte savante şi rosteşte cu gravitate năucitoare aberații, baliverne, bazaconii. Există o ostentație a prostiei. Există şi vulgaritatea prostiei. Prostia combinată cu trufia ruinează omenia.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News