Doi ani de la Colectiv: nemernicii trebuie, cu toţii, să plătească!


Nici până în ziua de astăzi, autorităţile Statului român nu şi-au asumat – de fapt – în niciun fel (şi la niciun nivel) responsabilitatea pentru morţii şi mutilaţii de la Colectiv. Ceea ce ne spune, foarte clar, despre ce fel de stat vorbim, în realitate: unul care ne jecmăneşte, ne minte, ne omoară; şi-apoi ne râde-n nas, convins fiind că, oricum, nu putem riposta.

 

Scrisoare către fostul ministru Nicolae Bănicioiu: "Aţi dormit bine azi noapte?"

Acum trei zile, un om îi scria, pe Facebook, deputatului PSD de Iaşi Nicolae Băniciou, cel care era ministru al Sănătăţii cu doi ani în urmă, atunci când s-a produs incendiul înfiorător de la Colectiv, următoarele: „Criminalule! Tu şi cei ca tine aţi minţit o ţară întreagă fără cea mai mică reţinere şi acum vă faceţi că plouă, ca şi când toate acele lucruri ar trebui uitate. Nemernicule, să te tratezi la arşi dacă ţi se întâmplă ceva nasol vreodată. Am auzit că au de toate acolo şi că e ca în Germania” (pentru textul complet al articolului de unde am extras acest citat, vezi aici.

Un alt concetăţean de-al nostru îi spune, tot lui Bănicioiu: „Aţi dormit bine azi noapte? Tocmai ce am citit mărturia Alexandrei Furnea (e vorba despre textul pe de-a-ntregul sfâşietor, pe care Alexandra l-a publicat acum câteva zile; el poate fi găsit pe pagina ei de Facebook, postat fiind pe  27 octombrie a.c., la ora 9 dimineaţa; acelaşi text poate fi accesat şi pe Mediafax, sunt curios cum se mai poate privi în oglindă un om răspunzător parţial de moartea a 30 de oameni… cât trebuie să îi fie de putred sufletul unei asemenea persoane care îndrăzneşte să mulţumească pentru încredere exact acelora cărora le-a grăbit sfârşitul! Va întreb aşa retoric, acum avem iarăşi de toate domnule Bănicioiu?”.

 

Cea mai cruntă pedeapsă pentru ex-ministrul Bănicioiu: proiect concret, ca să-i piară rânjetul, de tot

Nici până în ziua de astăzi, autorităţile Statului român nu şi-au asumat – de fapt – în niciun fel (şi la niciun nivel) responsabilitatea pentru morţii şi mutilaţii de la Colectiv. Ceea ce ne spune, foarte clar, despre ce fel de stat vorbim, în realitate: unul care ne jecmăneşte, ne minte, ne omoară; şi-apoi ne râde-n nas, convins fiind că, oricum, nu putem riposta.

Ceea ce mă râcâie în mod deosebit e, în această situaţie, mai ales cazul absolut revoltător al lui Nicolae Bănicioiu. În calitate de ministru al Sănătăţii la vremea tragediei din clubul Colectiv, el este direct responsabil, cel puţin în termeni morali – nu am niciun fel de dubiu în acest sens (şi cred că nici tu nu ai, de fapt) – pentru moartea câtorva zeci de oameni: aceia care au scăpat cu viaţă din incendiu, dar au fost ucişi, apoi, de tot felul de infecţii intraspitaliceşti, de dotările absolut insuficiente, ca şi de faptul că, zile-n şir, însuşi Bănicioiu, dar şi alţii ca el, au tot spus că „avem de toate, situaţia e cu totul sub control” (la 31 octombrie 2015, de exemplu, numitul Bănicioiu declara, între altele: „În toate spitalele se regăsesc toate materialele de care este nevoie” – vezi ştire de presă aici.

Abia când era deja cu mult prea târziu pentru mulţi dintre supravieţuitori, unii dintre arşi au fost transportaţi în străinătate. Ajunşi acolo, starea lor a îngrozit, pur şi simplu, lumea medicală din Occident (vezi, de exemplu, cazul Adinei Apostol, care a fost internată iniţial la Spitalul Elias; ajunsă apoi la un spital militar din Belgia, analizele de acolo au indicat faptul că ea fusese infectată, la Elias, „cu nouă bacterii” – vezi un text ce descrie amănunţit cazul ei, aici.

În această situaţie afirm, în termenii cei mai direcţi, următoarele: Băniciou, ca şi toţi ceilalţi care, într-un fel sau altul, sunt responsabili de moartea răniţilor şi arşilor de la Colectiv care, bine îngrijiţi, ar fi putut supravieţui, trebuie să plătească pentru ceea ce constituie, cel puţin de facto, o crimă evidentă (cum ar putea fi încadrate de jure faptele tuturor acestor nemernici, asta aş vrea să decidă, desigur, specialiştii în drept). Doar că domnu’ (ex)ministru despre care vorbim aici e cât se poate de „blindat”, acum, beneficiind de ceea ce se cheamă imunitate parlamentară. Chiar şi partidul său, PSD, ştie că, în bună măsură, Băniciou-acesta e doar un balast politic duhnitor. De-aia nici nu l-a mai pus pe liste la Bucureşti, ci la Iaşi (adică, exact în centrul urban cel mai mare al regiunii care, în mod constant, votează masiv, chiar şi atunci când moare de foame, cu „Iliescu-apare, soarele răsare”). „Paraşutarea” sa la Iaşi n-a fost însă, subliniez asta, una tocmai lină: de exemplu, la sfârşitul lui octombrie 2016, un consilier local din Iaşi, Andrei Postolache, îi spunea lui Bănicioiu, în chip public: „Sunteţi o insultă pentru noi toţi… Nu aveţi ce căuta pe listele din Iaşi, plecaţi… O să aduc aminte tuturor de câte ori pot că ministrul Sănătăţii din perioada Colectiv, care nu are nimic de a face cu Iaşul, candidează la PSD în Iaşi” (pentru mai multe informaţii vezi textul aici.

Până la urmă, Băniciou a candidat, totuşi, la Iaşi; a şi fost ales deputat, dobândind, automat, imunitatea parlamentară despre care vorbeam mai sus. Folosind exact această imunitate, Bănicioiu poate fi absolut liniştit: de fapt, nimeni nu-l poate deranja deloc, nici în cazul Colectiv, nici în orice alt caz cu încărcătură juridică, deranjant pentru domnia sa. Chiar şi dacă procurorii ar cere, cumva, măsuri contra lui, colegii de toate culorile politice din Parlament ar face – ca-n atâtea alte greţoase ocazii, deja fără număr – zid compact în jurul acuzatului. Prin urmare, pentru ca Bănicioiu să poată ajunge, totuşi, în faţa instanţei (ca să dea acolo socoteală şi pentru ce a făcut, dar şi pentru ce nu a făcut, deşi putea uşor să facă), el trebuie să rămână, mai întâi, fără imunitate parlamentară.

Tocmai de aceea îţi propun şi ţie, prietene, următoarele: Hai să facem, împreună, ca acest Bănicioiu să nu mai ajungă în Parlament, la alegerile viitoare. Ar trebui, zic eu, să ne-apucăm să scriem, chiar de acum, tuturor PSD-iştilor (cu sau fără funcţii înalte de partid şi de stat), cerându-le să se gândească bine la această chestiune.

O să-mi spui că nu contează. Oh, ba da, contează, de fapt! PSD e un partid care, aşa cum ştim, are la vârf un număr mare de persoane practic nefrecventabile. Dar, la naiba, nu pot să-mi imaginez, totuşi, un partid în care toţi cei 500.000 sau 1.000.000 de membri să fie nişte nemernici şi nişte borfaşi ordinari, lipsiţi de orice sentiment omenesc, ca şi de orice simţ al dreptăţii. Presupun că, exact ca în orice alt partid, cei mai mulţi dintre cei care-s membri de rând ai PSD sunt oameni ca tine şi ca mine, până la urmă: cu multe necazuri, cu destul common sense, ca şi cu ceva năzuinţe legitime (indiferent cum sunt ele configurate), legate de viaţa publică. Sigur, aceşti membri de rând ai PSD n-au funcţii, dar sunt tare mulţi. Şi votează. Prin urmare, exact asta îţi propun: să le cerem lor, tuturor PSD-iştilor, în chip continuu, inclusiv prin scrisori, până la alegerile parlamentare viitoare, să NU îl mai voteze, indiferent unde va candida, pe Nicu Bănicioiu. Dacă avem succes într-o astfel de încercare, atunci numitul ex-ministru, direct responsabil – în calitatea lui oficială, nu ca persoană fizică – de moartea a zeci de supravieţuitori ai incendiului de la Colectiv nu va mai avea, relativ curând, imunitate parlamentară. Deloc. Şi va putea fi, deci, adus în faţa legii.

Aşa că eu, unul, m-am apucat deja să scriu scrisori (vreau, între altele, să trimit astfel de scrisori, până la Crăciun, tuturor parlamentarilor şi miniştrilor PSD, cu gândul că măcar o parte dintre ei ar putea pricepe, totuşi, despre ce-i vorba). O să mă ajute – mi-a spus deja, foarte clar – şi o doamnă care trăieşte şi lucrează acum în Franţa. Fac pariu că mă vor ajuta şi destui alţi prieteni ai mei, dintre cei pe care îi ştiu de ani de zile, dar cu care n-am vorbit încă despre ideea expusă aici (îi las, pe toţi, să-şi precizeze punctul de vedere, dacă şi când vor dori), precum şi oameni cu care nu m-am întâlnit, până acum, decât pe Facebook (aş face, iar, pariu că o să scrie scrisori din acestea şi Corina Băcanu, de exemplu; sau Ioana Laura Florescu – aceasta din urmă măcar pentru că ştie şi ea, şi încă pe propria-i piele, exact ca şi cei de la Colectiv, cum e să-şi bată joc statul şi oficialităţile de tine).

 

De ce o scrisoare scrisă de mână, în acest caz? Simplu: pentru că destinatarul e cineva care, cred eu, poate că n-a uitat că, înainte de a fi membru de partid, e om – cu toate responsabilităţile morale aferente.

 

Cum însă PSD e, totuşi, un partid cu cel puţin 500.000 de membri (sau, poate, chiar spre un milion, cu totul), o să fie cam greu să scriem şi să trimitem atâtea scrisori, dacă suntem doar câţiva. Dacă ne-ajuţi şi tu, ca şi alţi prieteni ai tăi, am putea ajunge, însă, la liman; şi Nicu Bănicioiu ar putea ajunge, în final, exact aşa cum merită, în faţa instanţei. Prin urmare, te întreb direct, prietene, oricine-ai fi – şi aştept de la tine răspuns foarte clar, nu cine ştie ce like-uri sau figuri de stil aburitoare: ne ajuţi şi tu să facem dreptate, cât ne ţin curelele, în acest caz, lipsindu-l pe Bănicioiu de imunitatea parlamentară? Dacă da, Regimentul de Voluntari din Bucureşti te aşteapă: avem deja un vraf mărişor de plicuri şi de coli albe!

 

Răspuns unui prieten care nu-i de acord cu opinia pe care o exprim aici

Cum m-a întrebat, deja, un prieten tare bun (şi la care ţin mult, inclusiv pentru că nu se sfieşte să-mi zică, în destule ocazii, de altfel, că nu-i deloc de acord cu mine), de unde şi de ce atâta înverşunare în cazul Bănicioiu (şi sunt convins că şi alţii o să mă întrebe, curând, exact acelaşi lucru, din diverse motive şi cu diferite intensităţi), ofer de pe acum un răspuns, foarte clar şi foarte simplu de înţeles: Uită-te, mai întâi, oricine-ai fi, la toate fotografiile pe care le-a făcut publice Alexandra Furnea, în textul postat pe Facebook, la 27 octombrie a.c, la 9 dimineaţa (sau citeşte textul despre Adina Apostol, pe care ţi l-am indicat deja). Apoi închide ochii. Şi imaginează-ţi, măcar jumătate de minut, că nu vorbim despre oameni pe care, de fapt, nu-i cunoşti deloc. Ci că vorbim chiar despre mama ta; sau despre sora ta; sau despre iubita ta; sau despre fiica ta. Într-un astfel de caz, spune tu – da’ pe cinstite – ai mai rămâne cumva pasiv? Cred că nu, nu-i aşa?! Şi exact despre asta vorbim, prietene: despre cum şi de ce nu poţi rămâne pasiv, în niciun chip, în cazul de faţă, chiar dacă nici Alexandra Furnea şi nici Adina Apostol nu-s mama ta, sora ta, iubita ta, nici fiica ta (ceea ce, de fapt, nu contează, fiindcă ele amândouă sunt oameni, exact ca şi tine, ca şi mine; şi merită – indiscutabil, cred eu, tocmai pentru că sunt oameni, precum şi cetăţeni cu drepturi depline – să li se facă dreptate; la fel cum merită, de altfel, şi toţi ceilalţi supravieţuitori ai incendiului de la Colectiv, care au murit mai apoi – cu zile, cum zice expresia populară – pentru că unii ca Bănicioiu fie şi-au bătut joc de ei, fie nu au întreprins, în timp util, tot ceea ce ar fi putut şi ar fi trebuit să facă).

 

P.S.: E cât se poate de evident, cred, că dincolo de ţelul imediat şi foarte concret, enunţat cât se poate de clar aici (acela ca Bănicioiu să nu mai intre în Parlament, la alegerile viitoare, astfel încât să nu mai aibă imunitate parlamentară, astfel încât să poată fi adus cu uşurinţă în faţa justiţiei, ca să dea socoteală pentru prestaţia lamentabilă a domniei sale, ca ministru – ca şi pentru prestaţia unor segmente importante din ministerul pe care îl conducea – în cazul supravieţuitorilor incendiului de la Colectiv), există şi un obiectiv mai general al acţiunii pe care ţi-o propun: acela de a plesni peste bot, în mod direct şi cât mai puternic, o întreagă categorie de funcţionari, importanţi sau mărunţi, numiţi sau aleşi, a căror prestaţie profesională e, în realitate, intens toxică pentru noi toţi.

Spun asta pentru că, dacă reuşim în cazul Bănicioiu, alţi miniştri se vor gândi, poate, ceva mai bine înainte de a mai băga mâna în banul public; înainte de a-şi mai băga picioarele în interesul naţional; înainte de a mai ucide oameni, din indolenţă şi din dispreţ pentru cetăţeanul simplu. Aşa că, din nou, vorbim în mod direct despre un război, pe faţă, purtat – în termeni strict legali, subliniez, precum şi cu mijloace exclusiv paşnice – împotriva statului abuziv, hrăpăreţ, ucigaş şi rânjitor. Ca şi acum câteva zile, e vorba despre ceea ce numeam „război total contra nemerniciei statului”.

 

Articol publicat şi pe blogul florindiaconu.com.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.