Corneliu Bjola: „Dacă războiul hibrid nu e luat în serios, ajungi în situația de a te preda fără luptă”

Corneliu Bjola este profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, unde cercetează impactul tehnologiei digitale asupra activității diplomatice, cu accent pe comunicarea strategică și influența digitală, precum și pe teorii și metode pentru contracararea dezinformării și propagandei. Zilele trecute a conferenţiat la Timişoara, pe tema “Războiul hibrid digital: Noua frontieră a conflictelor geopolitice”.

L-am invitat pe profesorul Corneliu Bjola la un interviu despre războiul hibrid, care ne afectează şi pe noi, şi modul în care operează acesta, despre apariţia în peisajul politic din România a „lebedei negre” Călin Georgescu şi riscul de securitate creat, despre limita libertăţii de exprimare pe reţelele de socializare, despre fractura transatlantică şi riscurile cu care ne confruntăm în 2025, an de răscruce geopolitică, despre acțiuni prin care se cultivă neîncrederea în instituții şi în țară, dar şi despre reîntoarcerea în trecut a României prin apologia legionarismului şi a naţionalismului ceauşist. „Aceşti doi «veri», ceauşismul naţional şi legionarismul, şi-au unit forţele în momentul de faţă pentru a distruge tot ce am câştigat în 1989. Ăsta e visul lor. O dictatură aliniată şi susţinută pe faţă de Moscova”, avertizează Corneliu Bjola.

 

„Întotdeauna războiul informațional lucrează cu «materialul clientului»”

CV Corneliu Bjola

Este profesor de Studii Diplomatice la Colegiului „St. Cross” al Universităţii Oxford, unde își dedică eforturile cercetării impactului tehnologiei digitale asupra activității diplomatice, cu accent pe comunicarea strategică și influența digitală, precum și pe teorii și metode pentru contracararea dezinformării și propagandei. Este fondatorul și liderul Grupului de Cercetare în Diplomație Digitală de la Oxford, un proiect colaborativ academic înființat în 2016, care își propune să avanseze studiul și practica diplomației digitale, realizând cercetări pe diverse teme, inclusiv impactul algoritmilor și inteligenței artificiale asupra activității diplomatice. Este, de asemenea, Faculty Fellow la Centrul de Diplomație Publică al Universității din California de Sud și Professional Lecturer la Academia Diplomatică din Viena.

(Sursă CV: Centrul Politic)

Trăim într-o eră a războiului hibrid și a dezinformării, care implică riscuri de securitate. Un exemplu, spuneţi, domnule Corneliu Bjola, este implicarea Rusiei în atacuri cibernetice şi în campanii de dezinformare globală. Dar adăugaţi: „Fără dovezi clare, care rareori devin vizibile imediat, aceste riscuri rămân într-o zonă gri, complicând strategiile de răspuns”. Şi atunci, cine şi cum le poate preveni? Sau nu pot fi prevenite, ci doar combătute?

În primul rând, trebuie dezvoltată capacitatea de răspuns, o problemă serioasă pentru România. Nu cred că are capacitatea suficient de dezvoltată în momentul de faţă, dovadă ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024. Ce înseamnă asta? Să ai această capacitate înseamnă, în primul rând, să fii capabil să monitorizezi spațiul tău informațional, cum fac balticii, cum fac finlandezii, cum o face Marea Britanie, înseamnă să ai legislația și suportul logistic necesare pentru a monitoriza care sunt problemele în domeniu. În al doilea rând, înseamnă să ai o pregătire, o expertiză care să te ajute să înțelegi cum acționează războiul informațional. Am mai spus în unele interviuri: să nu credem că genul acesta de atacuri informaționale se desfășoară cu două-trei zile, improvizat, fără legătură cu evenimentul vizat.

Modul în care operează acest război informațional se bazează pe două elemente. În primul rând, pe o implantare de ecosisteme de dezinformare. Asta înseamnă rețele de conturi care sunt dezvoltate în timp, sunt testate, pe urmă dezamorsate tactic, iar la un moment dat, în jurul unor evenimente-cheie – un referendum, un scrutin, o criză politică –, sunt puternic activate. Așa s-a întâmplat la Brexit, la alegerile din SUA, la cele din Franța din 2017. E un mod tipic de operare. Existența unor astfel de rețele s-a dovedit și prin acele documente declasificate de autoritățile din România în noiembrie 2024, care vorbeau de 25.000 de conturi care au stat într-o stare latentă și, cu vreo două săptămâni înainte de alegeri, au început să fie foarte intens folosite. Mai este un element pe care trebuie să-l înțelegem: pregătirea terenului informațional. Asta înseamnă că își creează un mediu informațional pozitiv către partea care agresează informațional. În momentul în care sunt activate mesajele, publicul-țintă trebuie deja să fie rezonant cu acestea.

În perioada pandemiei, de exemplu, s-a întâmplat ceva similar. În momentul în care distribui ani de zile mesaje conspiraționiste – prin care cultivi neîncrederea oamenilor în autoritățile statului, în știință –, aceste mesaje, strecurate pe principiul picăturii chinezești, au creat un mediu propice pentru recepționarea de mesaje antisistem. În momentul în care sunt activate, se aprinde practic chibritul.

Pentru ca autoritățile să facă față se presupune să aibă metode și capacități astfel încât să înțeleagă cum acționează, să înțeleagă care sunt aceste rețele. Avantajul este uneori că știi cum vor lovi, în jurul unor momente-cheie. Cum am văzut, însă, România nu pare să aibă această capacitate, deocamdată.

Mai e ceva ce trebuie să înțelegem: întotdeauna războiul informațional lucrează cu „materialul clientului”. Se folosesc de niște probleme în societate – nu sunt inventate pe loc –, de pildă corupția sau neîncrederea în politicienii numiți în poziții-cheie nu pe merite.

 

Sunt probleme, e adevărat, dar inerente oricărei democrații, care nu e perfectă.

Da, dar în timpul războiului informaţional sunt amplificate enorm. În alte țări, materialul cu care lucrează este altul. De exemplu, migrația, în Germania și în Franța. Cred că o mare problemă este că multă vreme acest tip de război – hibrid – nu a fost luat în serios. Războiul înseamnă în mentalul politicienilor români ce se vede în Ucraina: bombe, tancuri, drone, distrugere militară convențională. Or, războiul nu mai are doar forma convențională.

„Acum dăm seama că legionarismul s-ar putea să nu fie doar marginal”

Se împlinesc în curând patru luni de la apariţia în peisajul politic din România a „lebedei negre” Călin Georgescu, aşa cum îl numiţi într-un articol de la începutul acestui an, publicat în Centrul Politic: „România a trecut recent printr-un caz de Lebădă Neagră, manifestat printr-un atac hibrid brutal orchestrat de Rusia. Utilizând tehnologii digitale avansate, acest atac a vizat scurt-circuitarea procesului electoral și încercarea de a impune un candidat neolegionar, fundamentalist religios, aliniat agendei Kremlinului, drept președinte al României. Scopul final era decuplarea țării de la sistemul de securitate european și transatlantic”. Ca expert în metode de contracarare a propagandei digitale, punând cap la cap piesele – atâtea câte sunt până acum, încă nu toate – ale acestui puzzle, mult mai mare decât ni-l imaginam în noiembrie 2024, care este concluzia dumneavoastră? Putea fi prevenită ajungerea în această situaţie ori s-a lucrat de aşa manieră încât trecerea pe sub radar nu putea fi evitată?

Da, absolut, putea. Cum spuneam, Rusia amplifică lucruri. Un fost agent secret ceh din perioada Războiului Rece, care ulterior a dezertat în Vest, spunea că Rusia lucrează ca un doctor al răului. Adică, îți vede problemele, îţi pune diagnosticul, dar nu le  tratează, ci le agravează.

O problemă care se vede în cazul Georgescu este curentul neolegionar. Georgescu vorbea admirativ, pe față, de Zelea Codreanu şi de Ion Antonescu. A şi fost vizat de o anchetă care s-a clasat, din păcate, în 2022. În jurul lui creșteau neolegionarii, prin tabere, pe rețelele de socializare, iar autorităţile considerau, probabil, că acestea sunt grupuri marginale care nu au impact. Fenomenul neolegionarismului exista însă demult în societatea românească, dar a fost considerat marginal. Acum ne dăm seama că s-ar putea să nu fie doar marginal, că s-ar putea ca unii din structurile de forţă să rezoneze cu mesajul acesta, ceea ce ar fi și mai grav. Pe de altă parte, avem o resuscitare a mentalității fostei Securități. O mare problemă, care nu s-a terminat în România, a fost cea de condamnare a fostei Securităţi. Comisia Tismăneanu a condamnat regimul comunist drept ilegitim şi criminal. După aceea, însă, securiştii şi simpatizanţii fostei Securităţi și-au văzut liniștiţi de treabă în continuare. Securitatea nu a fost condamnată legal, iar acest lucru trebuie corectat. Uitați-vă câți foşti colaboratori sau informatori au ajuns în diverse funcţii de influenţă în societate, toți aliniați cu Kremlinul.

Deci sunt situații care puteau fi prevenite. Sunt nişte vulnerabilități politice care au crescut. De ce cresc? Pentru că sunt unii care rezonează cu ele, pentru că oamenii prind curaj când văd că nimeni nu-i sancționează atunci când vorbesc în termeni laudativi de Antonescu și de Zelea Codreanu, când organizează sau participă la tabere de legionari în care, chipurile, este educat tineretul.

 

Asta, aș spune, e la nivel de formare, de întreținere a bazinului electoral. Acestor oameni le sunt livrate mesaje cu care rezonează. Dar dacă ne referim la ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere tehnic, să spun aşa, cu invazia de conturi false, cu campanie masivă plătită, dar nedeclarată, aici puteau autoritățile să intervină pentru a preveni dezastrul?

Cred că da. România nu e singura țară expusă unui asemenea atac. Ați văzut ca în Țările Baltice – țintite de către propaganda rusă – să se întâmple ceva similar? Din 2014, de după invadarea Crimeei, ele şi-au dezvoltat puternic capacitatea de răspuns la acţiunile hibride ale Moscovei, monitorizează în permanenţă spațiul public.

Autoritățile trebuie să fie și pro-active, nu numai să se pregătească pentru ultimul război. În condițiile de schimbare de mediu digital, trebuie să colaboreze cu cei vizați de războiul hibrid, cu suedezii, cu balticii, cu finlandezii, cu Marea Britanie. Şi Republica Moldova a suferit atacuri, dar autorităţile nu stau cu mâinile încrucișate. Cei care cred că, în momentul de față, au cea mai mare expertiză în domeniul combaterii acestui război digital sunt ucrainenii. Ei știu exact cum lucrează Rusia. Cu ei ar trebui să existe un canal de comunicare direct pe această temă a războiului hibrid digital.

Nu poți să prezici exact tot ceea ce se întâmplă, dar dacă te pregătești, reușești să diminuezi consecinţele. Vedem ce se întâmplă cu narativul acesta, amplificat după alegeri, că România trimite trupe în Ucraina. Trebuia oare să ne ia prin surprindere, după ce am văzut exact aceeaşi temă, folosită agresiv, în Georgia, după ce am văzut același mesaj folosit în campania prezidenţială din octombrie 2024, în Republica Moldova, trebuie aşadar să ne mire că ajunge și la noi, în timpul alegerilor? Cum oamenii se tem de război, trimiterea de trupe în Ucraina e narațiunea perfectă. Tu, stat, trebuie să te aștepți că vine asta peste tine. Logica războiului hibrid spune că trebuie să depăşeşti faza de reacție, să fii pro-activ, să anticipezi diferite scenarii, nu orbecăind în întuneric, ci lucrând cu cei care sunt implicați în acțiuni de prevenire de acest gen.

Ca să mă întorc la întrebare, și pe partea tehnică, și pe partea de conținut, trebuia să se aștepte la situații de acest gen. Mesajele de pe Tik Tok au început în august 2024. Mesajele de pe Telegram, în iulie 2024. Deci, au avut timp la dispoziție.

 

„Ca stat, trebuie să te pregăteşti pentru situaţia când războiul hibrid degenerează în violențe”

Toate rețelele din aşa numitul grup „The Big Six” – care include Facebook, Youtube, X, Instagram, Linkedin, Snapchat – oferă nu doar libertate de exprimare, ci, o vedem, platformă pentru propagarea urii, a dezinformării, a agresivităţii verbale. Cine şi cum ar putea stăvili aceste derapaje antidemocratice, în apărarea cărora este invocată – în mod fals – libertatea de exprimare?

Republica Moldova a putut să facă asta mult mai rapid, pentru că nu este parte din UE. Când ești parte din UE, trebuie să te aliniezi cu mai multe reglementări, lucrurile merg mai încet. Vom vedea raportul Comisiei Europene privind implicarea Tik Tok în deformarea campaniei electorale prezidenţiale din România de anul trecut, raport care e programat să fie publicat luna aceasta. Se estimează că va duce la prima amendă substanțială dată platformei Tik Tok. Se poate merge cu un maxim de amendă de șase la sută din cifra totală de afaceri care, în cazul Tik Tok, cred că este de 18 miliarde de dolari, deci va fi în jur de un miliard amenda. Dacă se va ajunge aici, se va trimite un semnal clar: că UE nu e sat fără câini pentru platformele digitale. Acest semnal îi poate fi transmis și lui Musk, dar acolo nu e numai el, e forța statului american. L-ați văzut pe J.D. Vance amenințând UE că, dacă sancţionează platformele americane, s-ar putea ca SUA să nu mai susţină articolul 5 din Tratatul NATO sau că SUA vor retrage trupele din Germania. Musk se folosește acum de forța statului american pentru a-şi proteja afacerile. Și Zuckenberg s-a raliat rapid la aceeaşi poziţie.

Ce poate face, aşadar, România? Să colaboreze cu Bruxelles-ul, să fie mult mai vigilentă, să dezvolte o legislație corespunzătoare, cum a făcut Franța. În mai 2024, Franța a avut o problemă în Noua Caledonie, generată de dezinformarea promovată de Azerbaidjan şi Rusia, pe Tik Tok, care a condus la violențe. Franţa a decis atunci să suspende Tik Tok-ul pentru vreo săptămână și s-au liniștit lucrurile. Apare întrebarea: când tragi firul din priză? Dacă îl tragi prea devreme, intervine problema cu libertatea de exprimare. E o dezbatere însă care ar trebui purtată, dar faptul că se ignoră nu ajută.

Și mai aduce în discuție un subiect: în ce măsură colaborarea cu aceste platforme poate da rezultate? În timpul administrației americane precedente, acestea colaborau cu guvernele. Situaţia s-a schimbat astăzi şi cred că acest tip de colaborare nu mai poate fi garantată.

Ca stat, trebuie să te pregăteşti pentru situaţia când războiul hibrid degenerează în violențe – bănuiesc că şi în cazul României a fost o tentativă ca lucrurile, în cazul Georgescu, să se termine cu violențe…

 

Pare că a fost un plan B, luat în calcul după anularea de către CCR a alegerilor – asta au revelat anchetele judiciare. De altfel, Călin Georgescu este cercetat penal pentru mai multe infracțiuni, dintre care cea mai gravă este instigare la lovitură de stat, prin violență.

Dacă nu interveneau acum vreo trei-patru săptămâni, când au început reținerile, arestările, cred că se ajungea aici, pentru că ar fi văzut că autoritățile sunt slabe, că cei din instituții stau să vadă de unde bate vântul.

Imaginea României e făcută cam zob, pe plan internaţional. Vedem cum pe această percepție se construiesc alte narațiuni, cu sprijinul unor publicaţii ca The American Conservative, The National Interest, am văzut și un jurnal în Elveția în care se vorbeşte că România nu mai merită să fie inclusă în structura de securitate occidentală, nu mai e nevoie de ea. Apropo, l-aţi auzit vreodată pe Musk vorbind de Georgia, unde Parlamentul European nici măcar nu a recunoscut rezultatul alegerilor şi a cerut organizarea de noi alegeri? Percepţia este că Georgia a fost abandonată de către SUA rușilor, complet, nu mai prezintă interes pentru administraţia americană, nici nu mai discută despre ea. Fostul președinte al Georgiei se duce peste tot, încearcă să explice problema, dar degeaba. În schimb, România, care a fost o țară complet securizată în spațiul transatlantic, pare că este împinsă uşor spre zona tampon.

Spun, însă, The American Conservative, The National Interest despre Georgescu că e un neolegionar, un nou fascist, că e aliniat cu Kremlinul? Nu. Pe National Interest am văzut că e descris ca un susținător de drepturile omului… Sunt acțiuni prin care se cultivă neîncrederea în instituții, în țară. În momentul în care ești astfel portretizat, în care ţi se pun etichete negative, ce faci? Procedezi ca în 2024, abordând metoda struțului, sperând că problema se rezolvă de la sine? Autorităţile trebuie să reacționeze la situațiile acestea pe măsură ce ele au loc. Ucrainenii nu ar fi iertat un astfel de moment. Ar fi reacționat în 24 de ore, cu reacţii prompte şi incisive la nivel înalt.

„După alegeri, va fi nevoie de o reformare fundamentală a serviciilor secrete”

Cu aproape doi ani înainte de a ne trezi în faţa problemelor create de candidatura lui Călin Georgescu şi vulnerabilizarea – pe termen scurt, vreau să cred – a securităţii naţională, am solicitat SRI şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să-mi răspundă la un set de întrebări pe tema acţiunilor de dezinformare duse de Rusia în România. Ambele instituţii au ocolit, însă, răspunsurile, pe motiv că ceea ce am cerut erau informaţii secrete. Ajută această opacitate – impusă de lege – activităţii unui serviciu de informaţii şi, în general, securităţii statului?

E o metodă leneșă de evitare a responsabilitaății. Nimeni nu cere unui serviciu de informaţii să dezvăluie detalii operaționale. Dar aceste servicii ar trebui să creeze încredere că societatea este apărată. Trebuie să comunice pentru că, dacă nu comunică ele, alții vor comunica despre ele și o vor face prost sau tendențios. Ideea pentru care recurg la opacitate este, probabil, aceea că partea adversă se va adapta și operaţiunile lor viitoare de contracarare vor fi mai dificile. Totuşi, ar putea comunica anumite elemente care să inspire încredere că societatea este bine protejată de atacuri hibride. Poate exista și posibilitatea să nu fi văzut nimic. În momentul de față, nu cunoaştem astfel de detalii. Ideea de opacitate servește în cazul în care au niște operaţiuni în derulare și nu vor să dezvăluie ce se întâmplă, dar trebuie să găsească o metodă prin care să comunice, să dea asigurări că se ocupă de acest lucru.

După alegeri, va fi nevoie de o reformare fundamentală a serviciilor secrete. Pentru că modul în care funcționează acum e dezastruos. Când au apărut documentele declasificate, ce m-a frapat a fost că, a doua zi după turul întâi al alegerilor, Administrația Prezidențială a comunicat că totul a fost în regulă. După patru zile, a dat un comunicat prin care ni se spunea că au fost probleme mari şi că au ajuns la această concluzie ajutați de partenerii strategici.

Deci în patru zile cineva le-a spus că s-a întâmplat ceva, la care ai noștri, poate, nu au acordat atenție. Deci partea română nu a avut capacitate, nu a avut tehnică pentru a înțelege ce se întâmplă?

A doua problemă care intervine este că acel partener strategic, SUA, acum nu prea mai e foarte strategic, după schimbarea administrației de la Washington. Fondurile pentru Global Engagement Center, o instituție care se ocupa de dezinformare la nivel mondial, s-au închis, nu mai sunt interesați de nici un fel de sprijin pentru dezinformare. Deci, România nu se mai poate baza pe partenerul strategic, pe partea de combatere a dezinformării şi agresiunii hibride, de acum încolo, trebuie să se bazeze pe cei europeni, dacă nu își dezvoltă capacitatea proprie. Dacă războiul hibrid nu e luat în serios, ajungi în situația de a te preda fără luptă.

 

Cred că cei mai mulți dintre noi așteptăm finalul anchetelor, așteptăm să fie puse cap la cap piesele acestui puzzle imens, mult mai mare decât ne-am imaginat în noiembrie 2024, pentru a vedea dacă nu au existat cumva și complicități în instituții ale statului. S-a văzut în ancheta privindu-l pe Călin Georgescu că există și un magistrat pus sub urmărire penală, care i-ar fi sprijinit activităţile infracţionale.

Dacă e așa, apare și întrebarea: cei care o fac o fac pentru bani sau pentru doctrină? Vedem cum această ideologie a tot crescut. În cazul acesta, nu poți lăsa serviciile să își facă auto-anchetă.

 

Nu poți. Dar pe de altă parte, gândiți-vă cine face parte din comisiile de control al serviciilor. Din cea de control al SIE, de pildă, face parte și Anamaria Gavrilă, de la POT, care s-a dus să ceară aprobare de la Călin Georgescu pentru a se înscrie în cursa pentru prezidențiale…

Poți face o comisie specială în care pui oameni de care eşti sigur că nu fac jocurile Kremlinului și care să şi aibă cunoștințe despre ceea ce e în zona aceasta. În Parlamentul României există oameni care au pregătire şi cu care se poate face o astfel de comisie specială. Pot fi aduşi şi oameni din societatea civilă.

 

„Mi se pare că fractura transatlantică e gravă, atinge fundaţia de valori a acestei relaţii de 80 de ani”

Estimaţi că „România poate fi expusă în 2025, un an de răscrusce geopolitică, unui risc de tip „Pisica lui Schrödinger” în contextul dezinformării sistematice, o tactică centrală a războiului hibrid rusesc, menită să exploateze vulnerabilități, chiar și în absența unor probleme reale.  Concret, cum acţionează această „pisică”?

Era o metaforă pe care am folosit-o în sensul că pentru 2025 contextul geopolitic s-a schimbat foarte mult. Metafora se referă la faptul că există riscuri de securitate care sunt simultan prezente şi absente (de aici legătura cu conceptul cuantic al lui Schrödinger) până la confirmarea lor prin eveniment. Nu mai suntem în situaţia din anii 2000, nici măcar în cea de acum zece ani. Lucrurile se schimbă şi o fac destul de rapid. Se schimbă pentru că partenerul american pare că, raportat la Rusia mai ales, dar şi raportat la alte zone, nu mai împărtăşeşte aceleaşi valori cu partenerii europeni. Vedem cum se raportează şi la Canada, şi la Groenlanda. Avem o schimbare geopolitică foarte profundă. Iar în cadrul acestui vârtej de transformări trebuie să ne aşteptăm la mai multe probleme. Nu va fi uşor pentru România. Deşi există o solidaritate europeană, care ar trebui să se menţină, România pleacă cu un deficit de imagine din această criză politică, pe care trebuie să-l corecteze rapid. Nu poate fi însă corectat numai din declaraţii extrene, trebuie corectat şi prin acţiuni interne. După alegeri va trebui mărită stabilitatea internă şi, prin ricoşeu, crescută credibilitatea politicii externe în cadrul UE.

Pe de altă parte, trebuie să vedem în ce măsură această dezangajare americană din Europa poate afecta sau nu zona noastră. Mesajele sunt însă amestecate. Ceea ce e clar este că SUA nu mai sunt aşa de interesate în a-şi menţine o prezenţă foarte activă în Europa. Dar dacă începe o retragere „aureliană”, suntem oare pregătiţi? Se caută soluţii la nivelul UE, dar crearea unei forţe europene de descurajare va mai dura cel puţin cinci ani. Ursula von der Leyen spunea, acum câteva zile, ca UE trebuie să dezvolte până în 2030 o capacitate suficientă de dezvoltare.

 

SUA sunt partener al Europei de după al Doilea Război Mondial. Europa, probabil, nu va putea face faţă de una singură agresivităţii Rusiei…

Pe termen scurt.

 

… În condiţiile acestea, mă uit cumva cu teamă la această retorică anti-americană care creşte în intensitate la nivel de discursuri politice, publice, în presă, pe reţelele de socializare. Nu ne punem astfel într-o situaţie şi mai riscantă?

Nu este uşor. A existat reticenţă din partea multora care au spus să nu începem să discutăm despre o capacitate europeană de apărare, pentru că asta înseamnă că ne înstrăinăm de americani. Ca stat, însă, trebuie să fii prezent în toate aceste discuţii referitoare la creionarea arhitecturii europene – ceea ce Ilie Bolojan încearcă să facă acum – şi, în acelaşi timp, să lucrezi bilateral cu SUA şi să vezi cât se poate extrage de mult de acolo.

Nu prea avem, însă, soluţii pentru că semnalul care a fost dat în SUA este că ei vor să se dezangajeze militar din Europa. Semnalul trimis de SUA către europeni e mai vechi, de la preşedintele Obama, dar nu fusese luat în serios. Problema europeană va fi cine va prelua leadership-ul, cine va coagula lucrurile. În momentul de faţă ar putea fi Marea Britanie, Franţa – care, însă, are problemele ei interne şi rămâne de văzut ce se va întâmpla acolo – sau Germania, care e pilonul cel mai important. Germania, ca putere economică de prim rang, poate obţine orice, când îşi propune ceva, dar are istoricul din 1933-1945, pe care îl cunoaştem şi care generează reticenţe din partea Poloniei. E foarte important ce s-a întâmplat în Parlamentul german, acum câteva zile: până la Friedrich Merz, niciun cancelar german nu şi-a asumat un rol de leadership european – deşi au fost împinşi în direcţia asta încă de pe vremea lui Ronald Reagan –, Olaf Scholz, de exemplu, a refuzat când a fost vorba să trimită tancuri în Ucraina până nu au trimis americanii. Asta a fost poziţia Germaniei din 1945 încoace: să nu facă un pas în faţă, aşteptând întotdeauna ca SUA să seteze direcţia. Acest lucru pare că s-a schimbat astăzi, cu Merz. Noi, ca ţară din est este foarte important să stăm implicaţi în toate aceste discuţii.

Cum echilibrezi aceste lucruri cu partea americană este, de asemenea, important. Nu sunt bune semnalele pe care le-au transmis SUA până acum – vedeţi că în fiecare zi se schimbă câte ceva: zilele trecute spuneau că se gândesc să cedeze conducerea militară a NATO care, din 1945, a fost deţinută de generali americani. E limpede că nu-i mai interesează foarte mult Europa. Nimeni nu-i vrea pe americani afară din Europa, nu e vorba de anti-americanism, e vorba că ei vor să-şi diminueze prezenţa aici.

Anti-americanismul îl văd însă catalizat nu atât de spectrul dezangajării „aureliene”, care vom vedea dacă se va întâmpla, ci de evoluţia atitudinii SUA faţă de UE. În România, anti-americanismul a plecat de la Musk când a spus indirect că-l susţine pe Georgescu, şi de la J.D. Vance care a făcut acea declaraţie la München ca să lovească în UE. Acest discurs anti-UE la care a recurs şi Trump de câteva ori a întărit percepţia că UE reprezintă un rival economic pentru SUA şi, cu cât ar fi mai slăbită, cu atât ar fi mai uşor pentru SUA să-şi impună politicile. Cum va fi gestionată această problemă rămâne de văzut. Trebuie însă să ne punem problema că această nouă direcţie politică în SUA poate fi de durată, nu accidentală. Ce înseamnă 2028, când expiră mandatul lui Donald Trump? Dacă ei se întorc la o poziţia mai internaţionalistă, va fi foarte bine, dacă însă vor merge mai departe pe direcţia izolaţionistă şi autoritară, cum înclin eu să cred, atunci e posibil să avem o problemă mult mai serioasă. Personal, mi se pare că fractura transatlantică e gravă, pentru că merge dincolo de divergenţe de interese (economice sau comerciale) şi atinge fundaţia de valori a acestei relaţii de 80 de ani (democraţie, libertăţi, model de guvernare, viziune geopolitică).

„Ceauşismul naţional şi legionarismul şi-au unit forţele pentru a distruge tot ce am câştigat în 1989”

„Un posibil Elefant alb pentru România în 2025 este tendința de reîntoarcere în trecut, prin promovarea și reabilitarea unor episoade istorice funebre, cum ar fi apologia mișcării legionare sau a naționalismului ceaușist. Aceste inițiative, deghizate sub forma unei redescoperiri a identității naționale, reprezintă o investiție periculoasă în negarea trecutului, justificând regimuri extreme care au produs traume profunde”, mai spuneţi. Pe termen lung, un antidot la această problemă îl reprezintă educaţia. Dar pe termen scurt, cum putea fi sau cum ar putea fi pe viitor evitat impactul cu acest „elefant”?

Pe termen scurt nu ai ce face. Aşteptăm finalul acelor investigaţii care au început şi care încearcă să îi identifice toţi cei implicaţi în această situaţie foarte gravă, în care sunt implicate şi forţe paramilitare. În România, însă, există o problemă mai veche cu justiţia: sunt multe anchete care au început furtunos şi care, în unele cazuri, s-au diluat ulterior, unele prin prescripţia faptelor. Normal că neîncrederea publică se adânceşte, pentru că statul trimite semnale de eşec prin componenta sa de justiţie. Deci, pe termen scurt sunt aceste investigaţii trebuie duse la final.

Asistăm însă şi la un fenomn de radicalizare în societate, care are ca surse pe de o parte apetitul pentru neolegionarism, care a fost considerat minor şi care, astfel, a tot crescut, şi vărul lui, ceauşismul, cu remitizarea Securităţii. Ce fel de instrumente cu care se poate lupta împotiva lor avem? Pentru neolegionarism avem legislaţie privind antisemitismul, dar ar trebui şi mai multă educaţie. Nu ar fi rău să ne uităm la experienţa Germaniei pe această temă. Au investit serios în programe de educaţie împotriva nazismului la nivel de şcoală, de centre culturale, de fundaţii, de muzee. În partea de vest a Germaniei, unde s-a făcut denazificarea serios, se văd rezultatele: rezistenţa faţă de AfD e foarte puternică. În partea de est, unde, în paranteză fiind spus, nici măcar nu e problemă de imigranţi, AFD-ul zburdă.

Mai e problema cu ceauşismul. E nevoie de o condamnare legală a Securităţii, nu doar morală. Ar fi absolut necesar un centru care să analizeze foarte atent aceste probleme de radicalism, de extremism politic care există în România. E o problemă care nu trebuie lăsată doar în responsabilitatea partidelor, ci trebuie implicată şi societatea civilă, pentru a genera încredere la public că ceea ce este făcut acolo nu este ca un fel de instrument de răzbunare politică, ci pentru că vrei să lucrezi la nivel de societate. Ai nevoie de istorici, care să ofere contextul necesar, de politicieni, pentru  legitimitatea acţiunii, de jurnalişti, de ONG-uri care se ocupă de respectarea drepturilor omului. Vor fi imediat toţi portretizaţi că sunt „sorosişti”. Şi ce dacă? Trebuie să meargă mai departe, să nu se lase intimidaţi. Aceşti doi „veri”, ceauşismul naţional şi legionarismul, şi-au unit forţele în momentul de faţă pentru a distruge tot ce am câştigat în 1989. Ăsta e visul lor. O dictatură aliniată şi susţinută pe faţă de Moscova.

Când aceşti georgişti invocă democraţia, nu vorbesc de fapt despre democraţie. Democraţie e un cuvânt fals în gura lor. Ei vor un sistem autoritar care să îi persecute violent pe toţi cei care nu  împărtăşesc viziunea şi pe care îi etichetează drept „sorosişti”, adică cei aliniaţi cu valorile UE, ale societăţii deschise. A spus-o chiar Georgescu, cel care ameninţa pe toată lumea: judecători, jurnalişti, servicii, miniştri. A spus că el, din prima zi de mandat, dărâmă toate structurile „sorosiste” şi şi-a exprimat dorinţa de a conduce direct prin „popor”, fără partide.

Cea mai mare greşeală după alegeri este să spunem „am trecut hopul”, să ne felicităm, să desfacem şampania şi să uităm toată problema. Dacă facem treaba asta, peste trei-patru ani, când o veni valul şi mai mare, vom realiza ce oportunitate am pierdut, una uriaşă, poate ultima, să salvăm ceea ce am câştigat în 1989. Pare puţin exagerat ceea ce spun, dar m-am obişnuit să fiu Casandra. Nu trebuie să considerăm că avem în faţă o problemă minoră, care va dispărea de la sine. Nu e aşa. Ceea ce trăim e o criză majoră, poate cea mai importantă din 1989 încoace.

 

• Recomandare de lectură: Secretomanie oficială pe tema propagandei ruse

 

---

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News

---