Close-up: Jean- Pierre Melville


Jean-Pierre Melville (născut Jean- Pierre Grumbach) nu a aparţinut nici unei şcoli cinematografice şi nu a acceptat, în numele propriei sale independenţe creatoare, disciplina vreunui curent. Inovator, solitar, obsedat de perfecţiune, el a putut fi privit de figurile “noului val” ca un precursor, graţie tenacităţii cu care a refuzat academismul de mucava al canonului epocii. Prezenţa lui Melville în À bout de souffle a lui Godard este semnul unei alianţe intelectuale care a contat în epocă.

 

Identitatea de profunzime a lui Melville se naşte în anii războiului: rezistent, artistul învaţă să preţuiască vocaţia datoriei şi a onoarei. Meditaţiile sale asupra condiţiei umane îşi au originea în această încercare-limită a apărării libertăţii. Peste ani, Melville va reveni, în Armata umbrelor, asupra unui timp tragic, mereu prezent în amintirea unei generaţii.

Itinerariul lui Melville, cel care îl duce spre austeritatea metafizică a celor din urmă creaţii, este unul accidentat şi fecund. Că Melville (alegerea acestui pseudonim este ea însăşi simbolică) nu intenţiona să se supună ordinii sterpe a academismului era limpede chiar din momentul în care filmează, cu nebunie creatoare, Le silence de la mer. Adaptarea după Vercors este omagiul închinat, fără emfază, unei Franţe care tace şi care, tăcând în faţa ocupantului, rezistă.

Căutările lui Melville îl conduc, organic, pe drumul reinventării filmului noir. Pasiunea americană a lui Melville nu este una mimetică, ci hrăneşte un geniu al inovaţiei. Genul poliţist se modifică, o dată cu Melville. El se eliberează de clişee, spre a accede la esenţe.

Ceea ce începe prin Bob le flambeur  şi Le doulos, sub semnul perfecţiunii stilistice şi al acuităţii privirii, creşte, treptat, în cadopoperă. Deja, Le deuxième souffle oferă tragicului contemporan un decor al predestinării. Onoarea este, în codul melvillian, valoarea supremă. Profilul de granit al lui Lino Ventura este emblema ei.

Trilogia ce cuprinde Le samourai, Le cercle rouge şi Un flic este punctul suprem al creaţiei sale, cel în care estetica lui Melville se întâlneşte cu viziunea asupra condiţiei umane. Trilogia este, pentru Alain Delon, ocazia de a deveni un mit. Un anotimp al toamnei iernatice şi sumbre domină această trilogie, marcată de un sentiment, unic şi aproape insuportabil, al suferinţei şi singurătăţii. Naraţiunea cinematografică este, în fiecare cadru, un corespondent vizual obsedant al reflecţiei intelectuale.

Şi un cuvânt despre filmul în care fiinţa lui Melville este înscrisă: Armata umbrelor. Cronică a unor ani de plumb, Armata umbrelor atinge un prag al cruzimii ce evocă tragediile antice. Datorie, trădare, curaj, solidaritate, toate sunt prezente în această istorie în care nu există nici happy-end, ci doar un capăt de drum al morţii. Este, poate, cea mai camusiană creaţie a lui Melville, iar cinematograful se încarcă de întreaga povară a istoriei.

Geniul lui Melville desfide clasificările. Opera sa poartă pecetea unei ambiţii de a reinventa şi de a refonda. Posteritatea sa se confundă cu drumul artistului către perfecţiunea polifonică a capodoperei.

 

Articol apărut și pe LaPunkt.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.