Cele trei opțiuni ale PSD pentru prezidențiale


Niciodată în istoria acestui partid nu s-a întâmplat să se ajungă atât de aproape de momentul scrutinului fără a fi evident (măcar neoficial) cine va fi candidatul. Acest lucru nu e neapărat rău.

 

Opțiunile PSD sunt:

1. Ion Aurel Pop, rector al UBB și președinte al Academiei Române. La nivel de discurs reprezintă pentru candidatura lui Ponta din 2014 ce a reprezentat „Întoarcerea Jedi-ului” (Star Wars VI) pentru „O nouă speranță” (Star Wars IV), adică aceleași teme livrate, însă mai puternic și mai coerent.

Nu vor exista glumițe cu popcorn. Campania va fi morocănoasă și sobră. Nu e timp de confetti și de optimism, România suferă sub asediul hoardelor modernizării. Trebuie să ne apărăm ființa națională străveche, nu să zâmbim în timp ce păpăm mici cu muștar.

Punct tare: ardelean, poate sparge niște fronturi electorale străvechi. Personal bănuiesc că PSD aleargă după oamenii veniți acum 50-60 de ani din ruralul pur românesc în orașele pur maghiare sau săsești, și care n-au uitat sau iertat vreodată șocul civilizațional, votând de exemplu PUNR, Funar și Vadim în disperare. Însă de vreo zece ani acești oameni încep să nu mai fie.

Punct slab: (în cazul în care se confirmă) e greco-catolic. O linie mare de atac la adresa lui Iohannis, din perspectiva nu electoratului PSD, cât a membrilor PSD, e arșice. Mai important: nu e din partid și al partidului. Va trebui socializat…

Semnale: Plecăciuni și dialoguri cu toate entitățile CRIB în stilul CRIB (alocuțiuni publice formale, interviuri pregătite cu grijă), în special BOR, probabil pentru a se contracara punctul slab. Urmează a se accelera prezențele televizate. Nu-i de mirare: Academia Română însăși este CRIB!

Cine-l susține: percep stilul lui Adrian Năstase.

Șanse: Iohannis e vulnerabil în genere vorbind, deci și Pop are o șansă. Nu va câștiga în Cluj-Napoca.

Element neașteptat: își va controla propria campanie? Se va pomeni culegând praful de pe jos, după atacuri în trombă ale Olguței Vasilescu sau ale lui Codrin Ștefănescu la adresa președintelui?

Întrebarea doctă: Va fi aceasta campania anti-UE așteptată de atâția vectori? (mai mulți vectori decât procente de votanți, mais enfin).

Întrebarea concretă: Cum va distruge Antena 3 și această campanie prezidențială?

2. Viorica Dăncilă, prim-ministru și președinte executiv al PSD. Da, ea ocupă scaunul pe care au stat Năstase sau Cozmâncă și pe care va sta… Dar să lăsăm asta pentru altă dată.

Punct tare: om autentic din partid, foarte plăcută de membrii și votanții PSD. E acea tanti de la ghișeu care nu e foarte pricepută, dar e drăguță cu toată lumea, cu care se poate vorbi despre boli, seriale și copii, care nu condiționează nimic de șpagă și care în genere e inofensivă, dar te face să te simți bine când pleci din sediul acelei instituții. Adică nu te face să înjuri în neștire, ca alte tanti.

Punct slab: Nu e la nivelul funcției actuale, darămite al unei candidaturi.

Semnale: Articolul din „Q Magazine”, cu tot cu poze, a fost un test. S-a întrebat cineva de ce ar fi fost nevoie de promovarea ei și pentru ce?

Cine o susține: Liviu Dragnea. Dacă ea pierde, e vina ei. Dacă ea câștigă, e meritul partidului și președintelui său care au făcut o campanie foarte bună și demnă de lăudat.

Șanse: Hehe.

Element neașteptat: Din ura oponenților nu-ți poți reveni. Din ridicol însă da, prin mecanisme simple – poți fi umanizat. Ideal pentru PSD este ca 3 milioane de oameni să râdă de ea în disperare în timp ce compasul restului opiniei publice își schimbă lent, dar sigur direcția.

Întrebarea doctă: Cum se va etanșeiza de campania anti-Iohannis a PSD?

Iată la ce mă refer: în partid există mitul conform căruia la prezidențiale el (partidul) produce întotdeauna campanii corecte, curate, pozitive, de un înalt nivel moral și ideatic, în timp ce doar opoziția la PSD face murdării și răutăți. Acest mit duce la repetarea, la fiecare cinci ani, a acelorași gafe. În consecință va exista – ca de obicei – o disonanță foarte jenantă între campania frumoasă pro-candidat și mesajele de jeg anti-oponent. Iarăși ca de obicei, disonanța va fi amplificată de forța de comunicare a PSD care va fi imensă. Mă aștept ca scorurile lui Dăncilă să sufere foarte mult din cauza acestei disonanțe, textura acestei disonanțe fiind mai puternică în cazul ei decât în cazul altor candidaturi menționate mai sus sau mai jos, tocmai pentru că ei însăși o să i se croiască o imagine atât de blândă…

Întrebarea concretă: Cine și de ce mai vine la vot în turul doi.

3. Liviu Dragnea, președintele partidului. Întotdeauna președintele PSD a fost candidatul PSD la prezidențiale…

Punct tare: controlează partidul mai bine decât controla Stalin Uniunea Sovietică, în vremurile lui bune.

Punct slab: Mai nepopular decât Băsescu în mijlocul austerității.

Semnale: Ar fi o dovadă de slăbiciune să nu candideze. Cumulează deja atâta forță în partid și stat că ar fi un pas înapoi și o cedare substanțială să nu încerce să asume cât mai multă putere, cât mai repede. Punctul de referință pentru cele două fraze anterioare este nu societatea sau clasa politică, ci el însuși.

Cine-l susține: destinul.

Șanse: este cam singurul candidat în fața căruia Iohannis sau un alt candidat al Opoziției de azi ar avea prima șansă în mod explicit.

Element neașteptat: când va deveni tată?

Întrebarea doctă: va lua în turul doi un scor mai rău decât Iliescu în 1996?

Întrebarea concretă: dacă Gabriela Firea și Călin Popescu Tăriceanu candidează, de asemenea, la prezidențiale, va fi oare prima dată când candidatul oficial al PSD ratează turul doi?

Cam asta e lista. Ne putem pomeni cu mici surprize, dar nu cred. Lista de mai sus acoperă și scenariul unui Dragnea însetat de putere, și al unui Dragnea calculat, dar și scenariul unei prăbușiri rapide a lui Dragnea, urmată de o conducere colectivă urmată, la rândul ei, de un imens semn de întrebare („păi și noi pe cine punem candidat peste șase luni???”), semn de întrebare la care Năstase ar da replica. Firea e nepopulară în partid, nu urmează a fi primită în urale nici dacă Dragnea dispare cu totul. A avea drept candidat reprezentatul altei forțe politice ar fi o greșeală strategică fără egal în istoria PSD (sunt de acord aici cu Adrian Năstase) și este de altfel o paradigmă contrară mândriei naturale a partidului („cel mai mare din România!! cu cei mai mulți membri!!!”). Deci nu se va întâmpla – vezi cazul Antonescu.

Următoarea jumătate de an va fi una de explorare, cele trei opțiuni menționate mai sus precum și altele minore urmând a fi vânturate în studiouri, promovate în articole de presă și testate în discuții îndelungate la cafeluță & țigari, multe țigări.

 

Articol publicat și pe Sociollogica.


Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Celestin spune:

    Ioan Aurel Pop nu e greco-catolic, e ortodox și membru al Adunării eparhiala ă Mitropoliei Clujului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.