Bolșevismul lui Ion Iliescu

Bolșevismul lui Ion Iliescu nu avea nevoie de angajament scris. A fost, voluntar și consecvent, ceea ce numim omul Moscovei. Partida Rusă a fost și rămâne Partida “Fanariotă”. Fariseică, duplicitară, ipocrită.

Pe 22 decembrie 1989, salvarea națională însemna pentru Iliescu salvarea nomenclaturii. Apărarea și consolidarea dominației unei caste parazitare pentru care patria era un obiect de jaf, de pradă. Am citit (pe saărite, cunosc și sunt sătul de refrenele unui marxism vetust, anost și vlăguit) ultimul interviu acordat de Iliescu iînainte de recenta internare. Un citat elocvent: “Patriotismul e așadar o atitudine foarte tehnocrată în fața viitorului, pe care îl construiești lăsând talentele să se pronunțe. Repet, patriotismul înseamnă competență și șanse egale. Nu e suficient să îți iubești țara, trebuie să te și pricepi la a o iubi: adică a o servi.”

Iubirea de țară este în această viziune o chestiune de pricepere atitudinală. Dacă ai talentele cerute, inclusiv pe acela de complotist, ești patriot. Unul din talente este acela de a servi Imperiul jurând că ești “anti-imperialist”. De a convinge Centrala (cea realaă, moscovită) că se poate bizui pe tine și pe cei grupatți în jurul tău. Competența în a mistifica realitatea și a plăsmui basme propagandistice.

În vâltoarea ideatică și geopolitică a finalului anilor 80, Ion Iliescu a fost, emoțional și intelectual, exponentul cel mai sofisticat al Partidei Ruse. Numai astfel poate fi înțeles comportamentul său antidemocratic din perioada 1990–1995.

• Recomandare de lectură: Cătălin Ranco Piţu: „În decembrie 1989 au săvârşit crime împotriva umanităţii multe persoane aflate la vârful ierarhiei politico-militare”

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News