Lumea postbelică și teoria „celor două lagăre”


După anii „idilici” 1944-1945, când sovieticii au pretins că n-ar intenționa să stabilească regimuri comuniste în Europa Centrală și de Est, lucrurile au început să se schimbe dramatic.

 

Războiul Rece a devenit din ce în ce mai intens. Războiul civil din Grecia, care începuse în 1944, a intrat într-o etapă mai violentă, Occidentul și-a înăsprit opoziția față de tacticile insurecționale comuniste din variile țări, iar Stalin a ajuns la concluzia că era momentul să abandoneze orice retorică liniștitoare despre fronturile populare și coalițiile naționale.

La Kremlin se ajunsese într-o fază a luptelor sălbatice pentru putere. Două facțiuni rivalizau pentru poziția dominantă în anturajul îmbătrânitului despot. Pe de-o parte, erau aparatcicii moscoviți conduși de Gheorghi Malenkov și Lavrenti Beria. De cealaltă, din ce în ce mai obsedați în a-i demonstra lui Stalin angajamentul neobosit față de principiile luptei de clasă internaționale, se situau fostul șef de partid din Leningrad, Andrei Jdanov, și asociații săi.

Pentru Jdanov, susținerea britanică a forțelor anticomuniste din Grecia și apoi decizia Statelor Unite de a ajuta refacerea economică în Europa de Vest prin Planul Marshall erau indicii clare că vremea antantei (sau înțelegerii) cu foștii aliați „burghezi” ajunsese la sfârșit. Potrivit acelui sacerdot al ortodoxiei staliniste, începea o nouă etapă a luptei ireconciliabile dintre forțele păcii și progresului și acelea alea reacțiunii și războiului. Nu mai exista nicio posibilitate pentru „căile naționale către socialism”.

Strigătul de luptă al lui Jdanov adresat tuturor comuniștilor și „forțelor progresiste” viza strângerea rândurilor în jurul Uniunii Sovietice, „fortăreața visurilor umanității de egalitate și fericire”. Această teorie formulată de Jdanov, la acea dată principalul adjunct al lui Stalin și țarul ideologic de la Kremlin, avea să fie „alfa și omega” internaționalismului comunist până la moartea lui Koba, în martie 1953.

De la stânga la dreapta Andrei Jdanov, Andrei Andreiev, Mihail Kalinin, Viacheslav Molotov, Iosif Stalin, Kliment Voroșilov, Lazar Kaganovici, Nikolai Ejov (executat), Anastas Mikoyan. Prima sesiune a Sovietului Suprem URSS, 1938. Foto: TASS

Jdanov și-a deslușit strategia intensificării războiului de clasă internațional și a elaborat implicațiile pentru Europa de Est într-o întâlnire secretă care a avut loc în Polonia la Szklarska Poręba, în septembrie 1947. Cu acea ocazie, reprezentanții partidelor comuniste bulgar, cehoslovac, francez, italian, polonez, român, sovietic și iugoslav s-au întrunit pentru a pune la punct un răspuns comun la ceea ce Stalin identificase drept noul comportament agresiv al imperialismului american. Conclavul a culminat prin crearea Biroului de Informații al Partidelor comuniste și muncitorești cu sediul la Belgrad. Zămislirea acestei noi instituții, numită de obicei Cominform, indica dorința Moscovei de a ține sub control tendințele centrifuge din lumea comunistă.

Deși era văzut ca un succesor al Cominternului, acestui Birou îi lipseau statura și influența globală a defunctei Internaționale. Spre exemplu, el nu includea unele din cele mai influente partide angajate la acel moment în războaie civile (Partidele Comuniste chinez și grec). Și mai simptomatică era absența albanezilor și est-germanilor, ceea ce însemna că acest Cominform nu includea toate partidele comuniste europene conducătoare în mod real sau potențial.

Comuniștii iugoslavi au fost printre cei mai vocali în a cere acțiuni coordonate împotriva Occidentului și și-au acuzat colegii din Italia și Franța de „defetism”, „capitulaționism” și „oportunism de dreapta”. La momentul întâlnirii secrete de la Szklarska Poręba, prestigiul lui Jdanov în Uniunea Sovietică și printre comuniștii din întreaga lume era la apogeu.

Trecuse doar un an de când acesta îi atacase pe poeta Anna Ahmatova și pe satiristul Mihail Zoșcenko pentru o așa-zisă deviere de la dogmele realismului socialist, potrivit căruia „reprezentarea artistică a realității trebuie legată de sarcina transformării și educării ideologice a muncitorilor în spiritul socialismului”. În timpul campaniei anticulturale din 1946, Jdanov formulase, de altfel, teoria șovină, profund anti-occidentală a pretenției Marii Rusii la superioritate morală, precum și obligația intelectualilor de a se conforma cât se poate de strict directivelor de partid. Voi mai reveni asupra întâlnirii din Polonia și efectelor jdanovismului asupra configurației postbelice a lumii…

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.