Ce facem cu liceele cu randament zero sau aproape de zero?
O realitate halucinantă, pusă în evidenţă de statisticile ultimilor ani la Bacalaureat, ne arată că în 2015 aveam circa 115 licee cu randament sub 15%, din care 55 – cu zero promovare la examenul de Bacalaureat.
Campion este judeţul Maramureş, cu şapte licee cu promovare zero. Ialomiţa are patru astfel de licee, în judeţul Sibiu există patru licee cu promovare zero la Bacalaureat, în anul 2015, La Dolj – trei şi tot aşa.
Miracolul s-a produs în judeţul Cluj, unde cel mai mic procent de promovare este 68,4%! În niciun alt judeţ nu se mai repetă performanţa aceasta, demnă de Cartea Recordurilor. Dacă mediile şi procentele au fost obţinute „pe bune”, felicitări clujenilor! Totuşi, statistica şi legea numerelor mari spune că e improbabil, la 5000 de elevi şi sute de profesori, să se obţină o astfel de performanţă, total diferită de restul ţării. Că n-a coborât Duhul Sfânt peste învăţământul clujean!
Întrebarea normală este: cum de îşi permite Statul român să cheltuiască sume importante de bani cu aceste licee şi ce măsuri a luat, pentru că situaţia se repetă an de an.
Primesc în continuare aceste licee plan de şcolarizare pentru clasele a IX-a? Din câte am aflat, multe astfel de licee primesc în continuare plan de şcolarizare. De ce elevii, puţini la număr, din clasele terminale, n-au fost transferaţi la licee bune, astfel încât să aibă o şansă la obţinerea diplomei de Bacalaureat? Mister!
Învăţământul profesional este prost reprezentat în sistemul nostru de formare profesională. Dacă în 2003 aveam înscrişi în şcoala profesională 275.000 de elevi, odată cu desfiinţarea acestei forme de învăţământ am ajuns, în 2012, la zero elevi de şcoală profesională şi, după reînfiinţarea acesteia, prin Legea Educaţiei Naţionale, abia suntem la circa 60.000.
Nu era mai logic ca toate liceele care nu au un randament satisfăcător, măsurat cu ocazia examenului de Bacalaureat, să fie transformate în şcoli profesionale? Răspunsul e clar afirmativ, mai ales că majoritatea dintre ele sunt licee tehnice sau grupuri şcolare.
Niciun ministru n-a avut curajul să ia taurul de coarne, să impună această transformare, de frica sindicatelor şi a reacţiilor profesorilor care predau la aceste şcoli. Plătim în continuare salarii şi cheltuieli de funcţionare, din bani publici, pentru funcţionarea unor unităţi de învăţământ care nu produc nimic. Să nu mi se spună că elevii absolvenţi de licee tehnologice, chiar dacă nu iau examenul de Bacalaureat, primesc certificate de competenţe profesionale. Fiind obligaţi să facă faţă la întreite sarcini de învăţare, comparativ cu liceele teoretice (curricula teoretică generală, curricula teoretică tehnică, instruirea practică, unii dintre elevi intraţi cu medii de 2, 3, 4) ei nu obţin competenţele profesionale presupuse de certificatele obţinute, realizabile la instruirea practică, prima sacrificată. Liceele tehnice nu mai dispun de baza materială şi maiştrii instructori competenţi să-i înveţe pe elevi meserie.
Şi atunci, la ce bun mai finanţăm astfel de licee? Nu avem un răspuns la această întrebare care presupune cheltuirea inutilă de fonduri, şi nu puţine, din bani publici.
Oare Curtea de Conturi nu are nimic de spus in aceasta situaţie? Cei care aprobă risipirea banului public, cu bună-ştiinţă nu fac un abuz în serviciu?
Poate revizuirea cadrului legislativ actual (burse dublate la elevii de şcoala profesională, pentru a o face atractivă, avantaje fiscale pentru unităţile economice care primesc elevii la instruirea practică, încurajarea iniţiativelor private în această direcţie), alte iniţiative pot fi imaginate într-un nou cadru legislativ care să relanseze învăţământul profesional.
Că se poate, ne-o demonstrează Şcoala Profesională „Kronstadt”, din Braşov, având şi zece candidaţi pe loc la admitere şi care dă clasă învăţământului profesional de stat românesc. Ce fac nemţii şi nu poate face statul? Să-i întrebăm! Aici sunt banii contribuabililor, care se duc pe apa sâmbetei, fără să dea rezultatele scontate.
Cei care cer bani mai mulţi pentru educaţie să propună, mai întâi, mecanisme şi proceduri de verificare a eficienţei cheltuirii banilor. Nu avem aşa de mulţi încât să-i aruncăm şi să dispară ca apa în nisip. Eliminând toate aceste găuri negre din finanţare, vor fi bani pentru creşterea salariilor, proporţional cu performanţele şi rezultatele muncii. Nu la grămadă, şi pentru cei care muncesc, şi pentru cei care taie frunze la câini.
Articolul a fost publicat şi în Adevărul.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News