Artistul, Academicianul și Politicul. Banii vorbește!


Recenta scrisoare de susținere a Primarului General al Capitalei de către câteva zeci de figuri publice, de la un academician (același, de altfel) la oameni de teatru, mulți directori de instituții teatrale, regizori, actori sau în relație asiduă cu unele teatre sau familii politice, subvenționați direct de Primărie, ridică semne de întrebare. Morale.

 

Prin tradiția artei teatrale și a celei a actorului, oamenii scenei au fost mereu dependenți de cei care le ofereau stipendii sub forma pungilor cu bani, a meselor gratuite, mai târziu prin luarea trupelor teatrale sub oblăduirea regelui. Purtau nume de „Royal”, „The King’s Men” etc. Autoritatea supremă consfințea astfel un fapt simplu: actorii sunt ai mei și beneficiază astfel de protecția regală, inclusiv dreptul de a da reprezentații și de a colecta banii pentru accesul la spectacol. Și în Franța și în Anglia câteva secole a funcționat sistemul până la apariția teatrelor municipale și a întăririi privilegiilor civilizație urbane.

Actorul angajat prin contract devine o realitate tot mai răspândită, iar regulamentele municipale, dar și cele ale teatrelor prevăd drepturile și obligațiile aferente. Tangența cu politicul, cu acțiunea politică devine sesizabilă, sporadic, apoi mai marcat, din secolul 19. Un exemplu românesc: lupta, instrumentată politic, pentru impunerea limbii române pe scena Teatrului Național. A fost lungă, cu confruntări, uneori violente precum revolta, pe același subiect, a studenților din București, din 1903, când forțele de ordine au intrat violent în mulțime. Scopul revoltei, al luptei era însă „patriotic” iar tangența cu politicul era bine servită. Istoria Teatrului Național (din București) este, până la ultimul război, un exemplu în sine: postul de director a fost unul eminamente politic, negociat ca atare la formarea Guvernului.

Tangența Actorului cu politicul are o tradiție lungă: aceea a politicianului și a amantei sale-actriță sau soția deminatrului și amantul său-actor. Nu odată relațiile amoroase au rezolvat sau dimpotrivă lucruri importante pentru compania teatrală.

În Occident, implicarea Actorului în Politic este, ca și a principalelor mass-media (mai evident sau mai camuflat), evidentă într-o mare situație: campaniile prezidențiale când susținerea unui candidat e declarată, iar mari actori, vedete ale showbiz-ului își declară deschis opțiunea. Ca și la noi, de altfel. La noi, însă, susținerea Politicianului ia și forme mai dâmbovițene, ca să zic așa. Recenta scrisoare de susținere a Primarului General al Capitalei de către câteva zeci de figuri publice, de la un academician (același, de altfel) la oameni de teatru, regizori, actori, mulți directori de instituții teatrale sau în relație asiduă cu unele teatre sau familii politice, subvenționați direct de primărie, ridică semne de întrebare. Morale.

Pentru ce au simțit aceștia nevoia să o susțină pe doamna primar, acum, în condițiile în care partidul acesteia e pus în fața unei sciziuni ai cărei protagoniști sunt liderul și ea însăși? Ei și ele motivează că doamna trebuie susținută pentru a continua minunatele proiecte derulate. Știm, acestea au însemnat o groază de bani dați pentru teatrele bucurește, pentru înființarea unor alte instituții artistice precum Teatrul „Stela Popescu”, pentru finanțarea unor festivaluri precum celebrul festival de teatru Rodica Popescu-Bitănescu etc. Situația de la „Nottara” e mai specială, apropos de starea clădirii și nu intră în discuția acestui articol.

Deci ce o amenință pe doamna primar? Scrisoarea de susținere nu ne spune nimic. Doamna este aleasă direct de cetățeni, deci…Să înțelegem că doamna avea nevoie de sonoritatea unor nume pentru a impresiona? Pe cine? Pe liderul de partid, pe colegii de partid? Care se simt amenințați de…popularitatea doamnei? Care nici în ruptul capului nu va candida la prezidențiale!?Doamna simte/crede că i s-ar putea retrage sprijinul politic?

Înțelegem tot mai mult, analizând scrisoarea, că semnatarii s-au angajat pe o „scenă” care nu e a lor: scena politică. Dar ei și ele nu se declară ca atare, nu vreau să spun că ar fi „acoperiți”. Ei o laudă pe doamna primar pentru binele făcut artiștilor și vor ca dânsa să continue să le facă acest bine. Lor.

Iată textul scrisorii:

„La doi ani de la preluarea mandatului de Primar General al Municipiului Bucureşti de către doamna Gabriela Firea, în contextul actual, în care se produc îngrijorătoare derapaje de la etica şi moralitatea publică, derapaje care pot produce grave distorsiuni în aprecierea obiectivă a valorii reale a activităţii desfăşurate, considerăm de datoria noastră să menţionăm faptul că suntem o echipă şi împreună am pus bazele multor proiecte importante pentru bucureşteni.

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am avut lângă noi un om care apreciază la adevarata valoare munca noastră.

Doamna Gabriela Firea a avut încă din primele zile de mandat o viziune clară în ceea ce priveşte viaţa culturală şi sportivă a Capitalei.

Bilanţul de la jumătatea mandatului este extrem de pozitiv şi rezultatele obţinute sunt peste aşteptări, datorită atenţiei speciale cu care au fost create condiţiile necesare actului artistic.

Instituţiile de artă şi cultură din Bucureşti au beneficiat, în aceşti doi ani, de bugete generoase în contextul proiectelor propuse şi a investiţiilor programate. S-au finalizat lucrările de consolidare a teatrelor: Evreiesc de Stat şi Ion Creangă. Au fost demarate procedurile pentru consolidarea clădirilor care adăpostesc teatrele: Mic şi Nottara.

De asemenea, schemele de personal, reduse cu câţiva ani în urmă, au revenit la dimensiunea normală, absolut necesară pentru realizarea programelor cultural-artistice.

În urma suplimentării de posturi, peste 150 de actori tineri au fost angajaţi în teatrele bucureştene.

La iniţiativa doamnei primar general au fost înfiiţate instituţii noi de cultură, spre exemplu: Teatrul Dramaturgilor Români, Centrul Cultural – Lumina, Centrul Cultural – Dinu Lipatti.

De asemenea, după trei ani de depozitare în condiţii improprii, în martie 2017, obiectele şi cărţile de patrimoniu ale Muzeului Naţional al Literaturii Române au fost prezentate publicului bucureştean într-o formulă modernă şi interactivă.

În urma întâlnirilor de lucru de la Primăria Capitalei, s-a produs o schimbare majoră în relaţiile dintre managerii instituţiilor de cultură şi artă. Am fost invitaţi să dezvoltăm un climat de comunicare sinceră şi directă, care a produs o colaborare strânsă între noi.

Niciodată n-am fost mai uniţi ca acum şi pentru prima oară simţim, cu adevătat, că facem parte din echipă.

Proiectele pentru Centenar au fost discutate şi elaborate împreună, am proiectat pentru anul viitor un Festival al teatrelor bucureştene şi o revistă de specialitate, am avut întâlniri lunare în care am dezbătut problemele comune şi am căutat modalităţi optime de rezolvare. S-au propus modificări legislative şi, pentru prima oară, demersurile noastre au fost ascultate şi sprijinite. A fost creat cadrul optim pentru realizarea unor viitoare coproducţii şi parteneriate. Exemplu: Teatrul de Comedie şi Muzeul Literaturii , Teatrul Mic şi Teatrul Odeon.

Dar poate cea mai importantă realizare pe care doamna Primar General a determinat-o a fost instaurarea unui climat de linişte şi echilibru, în care să nu existe vreo grijă pentru subvenţia necesară sau vreo intervenţie care să cenzureze în vreun fel produsul cultural-artistic. Acest climat  s-a adresat în principal, creatorilor, cărora le-au fost puse la dispoziţie cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţilor specifice.”

Unirea lor în jurul doamnei primar e, desigur, sinceră, și încântată de faptul că primarul i-a „ascultat” și i-a „sprijinit”. Ultima frază e din documente de dinainte de 1989, când scriitorii, artiștii mulțumeau pentru „climatul”, „cele mai bune condiții” asigurate de tovarășul Ceaușescu. Întrebare: nu cumva unele dintre „realizări” sunt în fișa postului de primar? Dacă nu, au fost ele incluse în programul pentru București? Când? De ce trebuie să îmi văd eu banii de taxe cheltuiți de doamna primar general pentru acțiuni/rezultate unde lipsa domniei sale (și a altora) de gust e trăznitoare? Dar nu e numai vina/răspunderea ei? Sunt acolo și consilierii! Altă istorie.

Actorii, regizorii, academicienii aceștia nu vor altceva decât: iubiți-ne, dați-ne bani, ascultați-ne și lăsați-ne să ne facem treaba fără să avem alte griji. Păi, e normal, nu. Asta e menirea lor: să creeze fără să fie deranjați. Și pe bani, desigur.

Regizoarea Chris Simion, însă, își vede numele pus pe lista semnatarilor și spune că nu i s-a cerut acordul. Dar asta e altă poveste.

Întrebare: i-ați văzut/auzit pe semnatari să susțină și altceva decât pe doamna primar? De pildă, că tot am citit azi despre susținerea… Prințului Charles de către oameni de teatru și alte vedete britanice pentru ideea acestuia ca fiecare copil din Regat să aibă dreptul la educație prin arte scenice. Fiecare, indiferent de veniturile familiei. Și asta în condițiile în care Guvernul a redus fondurile din educație pentru zona disciplinelor vocaționale. Prințul Charles. Care nu e primar. Socialist.

Dar doamna primar, în campania pentru București din 2016, ne anunța proiectele sale și beneficiarii lor. Nimic despre Artiști. Desigur.

Cele două figuri politice, acum în război, apăreau atunci zâmbitoare, încrezătoare că vor câștiga alegerile. În beneficiul cui? Al bucureștenilor și al cetățenilor României, desigur. Ce spuneau? Ar trebui întrebați acum bucureștenii, nu actorii, ce s-a schimbat, în bine, în oraș? De ce arată orașul mai murdar, mai scăpat din mână în privința traficului, mai dezordonat ca servicii, cu autorizații de construcții dubioase care au dus la desfigurarea urbanistică, cu kitsch-uri „artistice” finanțate de Primărie etc.

Actorii, academicienii sunt mulțumiți, însă, de doamna primar. E dreptul lor. E dreptul lor să afișeze opțiunile lor politice. Dar nu după ce doamna a distribuit banii către instituțiile pe care le reprezintă. Era frumos să o facă înainte de izbucnirea acestui scandal politic care angrenează liderii celui mai mare partid politic din România. Adică: susțineți-o, dar… pe bune, nu pe bani.

Apreciez mereu efortul comunităților artistice, academice de a obține finanțare și un cadru legislativ favorabil. Granița Artă/Politic e periculoasă: au constatat-o și unii miniștri proveniți din teatru, Ion Caramitru și, acum, George Ivașcu. Politicul poate ajuta Teatrul, dar când Teatrul se politizează atunci lucrurile ies din matca lor firească. Apreciez mai mult un actor care intră în politică decât pe acela care e… apolitic, adică … partinic. Și își negociază popularitatea.

Scrisoarea aceasta, scrisă prost, tributară unor clișee de propagandă mirosind urât, atrage atenția asupra faptului că gestul semnatarilor și semnificația lui nu sunt singulare: cei 45 de rectori de universitate care și-au declarat susținerea pentru candidatura actualului ministru al Educației au făcut, la rândul lor, ceva lipsit de moralitate: au sacrificat autonomia universitară pentru a-și implica universitățile în jocul politic al momentului. Cu ce scop? Cu scopul de a primi finanțări mai mari. Le-au obținut. Pentru că acel candidat promitea să fie un „bun” ministru. A fost un târg. Candidatul „lor” a ocupat postul și e „bun”.

Coliziunile Politicului cu Teatrul sunt frecvente și nu numai la noi.Numirea/schimbarea directorilor, managerilor de teatre a ajuns monedă de schimb politic. Primăria Generală e o „scenă” unde au avut loc astfel de târguri, de manipulare a ocupării posturilor de conducere. Concursurile controlate de Primărie sau de minister, numirea membrilor comisiei, influențarea notării pentru a da câștig de cauză cui „trebuie” sunt arhicunoscute. E trist. Teatrele din România nu mai sunt demult imaculate din acest punct de vedere. Este extrem de rar cazul în care Politicul, de orice culoare, să prezerve în funcție același director. Uneori, nici nu înțelegi cum se întâmplă asta. Iar scrisoarea de susținere a Primarului General mărește zona de dubiu moral privind acțiunea semnatarilor. Și nu pot să nu mă gândesc la foarte mulții actori și actrițe, regizori și regizoare, mai ales din generațiile mai noi, mai ales din zona nesubvenționată din bani publici care duc o viață dificilă, care s-au consacrat unei arte ce implică un mod de viață dificil. Dar e alegerea lor. Nu cred că se gândesc în primul rând la bani. Ci la menirea lor. Ceea ce nu vei găsi la un politician. Primul lucru pe care îl uită, de l-or fi știut vreodată, este menirea lor. Un actor bun nu va uita niciodată asta chiar dacă se gândește la banii care îi trebuie. Un om de știință, un cercetător, un dascăl pot avea opțiunile lor politice, desigur. Când le expui public, te expui nu numai pe tine, ci și mediul tău specific. Cu ce consecințe, însă?

Sunt sigur că scrisoarea va fi repede… pierdută. O vom revedea anul viitor când… „alegătorii vor vorbi”. Sau vor tăcea.

 

Articol publicat şi pe blogul marianpopescu.arts.ro.

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.