Referendumul Coaliției pentru Familie – baza statistică de start


Mă aștept ca referendumul Coaliției pentru Familie să fie canibalizat de Comunismul Ruralo-Industrial Balcanic, acesta încercând să puncteze o victorie importantă pentru propria sa stare de spirit. În teorie are multe atu-uri, iar un eșec pe teritoriul său nativ de acțiune ar fi un semnal interesant cu privire la amploarea regresului său din ultimii ani.

 

 

Va fi referendumul valabil și validat? Pentru ca referendumul să producă efecte, e nevoie de îndeplinirea a două condiții:

  • Prezența la vot a 30% din cei 18,9 milioane de români aflați pe liste. Adică, 5,67 milioane prezenți. Acest lucru face ca referendumul să fie valabil.
  • Voturi valide din partea a 25% din cei aflați pe liste. Adică, 4,72 milioane voturi valide. Acest lucru face ca referendumul să fie validat.

Îndeplinirea primei condiții, dar nu și a celei de-a doua e improbabilă. Ne putem imagina că vin la vot 6 milioane și că, în urma unei campanii masive de persuadare, 2 milioane aleg să-și anuleze votul. Însă doar ne putem imagina așa ceva. Întrebarea reală este dacă vin la vot 5,67 milioane.

Din punctul meu de vedere, nu este cert dacă referendumul va fi sau nu valabil. Dacă însă ar trebui să aleg, în termeni de cazinou, între a pune toți banii pe “va fi valabil” sau “nu va fi valabil”, aș întreba câte zile va dura votul și dacă procesul va fi informatizat, aceste elemente fiind în acest moment cele care par a fi determinante.

Să discutăm pe căprării.

1. La sondaje este egalitate.

Pe de o parte, conform CURS, 27% din populația aflată în țarăconsideră că referendumul e necesar/foarte necesar. În țară nu suntem toți cei 18,9 milioane de pe liste, ci cel mult 15 milioane. Unii ar spune 14 milioane. Dar hai să rămânem la o estimare de 15 milioane. 27% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 4,05 milioane persoane. Sub pragul necesar.

Pe de altă parte, un sondaj Avangarde dă speranțe Coaliției. Conform acestuia, la vot ar veni, cu siguranță, 55%. 55% din 15 milioane de adulți aflați în țară = 8,25 milioane persoane. Peste pragul necesar de 5,67 milioane, și nici măcar n-am contabilizat o parte din cei care afirmă că probabil ar veni (încă 20%).

Nu mă interesează să aleg între Avangarde și CURS. Voi fi neutru, în sensul în care propun o idee fundamentată pe o logică pe care o vei vedea la punctul următor: milioane de oameni spun că ar veni, dar nu simt și nu estimează rațional că tema ar fi vitală pentru viața lor. Aceste milioane sunt decisive.

2. Imaginea sociologică macro = avantaj pentru Coaliție.

Pe de o parte, numărul credincioșilor autentici din România este mult mai mic decât numărul celor care afirmă că ar crede în Dumnezeu. Aici Coaliției îi joacă un mare renghi ortodoxia – o ramură a creștinismului bazată în România pe identitate și într-o măsură mai mică pe practică sau credință. Covârșitoarea majoritate a românilor care se auto-identifică drept ortodocși (și care la rândul lor sunt covârșitoarea majoritate a cetățenilor țării) sunt ortodocși doar cu numele, adică nu merg la biserică, sunt în dezacord cu elemente fundamentale ale credinței creștine (existența sufletului, raiului, diavolului etc.) sau sunt deschiși la influențe ne-creștine (cred în farmece, astrologie, blesteme, descânt etc.) Concret, doar 24% din români afirmă că merg la biserică săptămânal. Să-i credem. 24% din 15 milioane = 3,6 milioane. Sub prag.

Acest lucru este, din punctul meu de vedere, echilibrat de câteva aspecte care, cumulate, pot urni prezența la vot mult dincolo de cei 3,6 milioane și înspre pragul de 5,7 milioane sau dincolo de el:

2a. Se va testa imaginea instituțiilor religioase, care este de altfel într-un real reviriment. Acum 67% din românii aflați în țară au încredere în acestea (sursa), conform altei firme de sondare ajungându-se la 69% (sursa). Să zicem 68%. Această pondere din 15 milioane = 10,2 milioane. Mult peste prag.

O întrebare care are de-a face în special cu BOR: poate această instituție mobiliza ortodocșii “strict declarative”, adică diferența dintre cei care merg la biserică și cei care doar afirmă că au încredere în instituție?

2b. Antipatia față de minoritățile sexuale este foarte mare în România, oferind un bazin redutabil de acțiune taberei pro-referendum.

2c. Orașele mici și ruralul, chiar și depopulate de migrație, oferă o plajă considerabilă de acțiune (și voturi) Coaliției și partenerilor săi.

2d. Intuiesc, fără să am informații din interior, următorul lucru: Coaliția va duce o campanie majoră și eficientă. Beneficiază în mod cert de o școlire americană pe subiect și de experiența altor scrutine similare în Europa de Est, ceea ce va conta.

2e. Vor exista oameni care vor veni la vot să se opună, ajutând de fapt Coaliția. Și 200.000 dacă sunt, ei pot conta foarte mult pentru a se determina dacă referendumul e valabil au ba.

3. Vectorii politici implicați = dezavantaj pentru referendum.

Suntem într-un moment de tensiune politică, întrucât a trecut mult timp de la alegerile din 2016, iar coaliția de guvernare a deschis numeroase teme de dezbatere. Țara vrea să joace fotbal și i se dă o minge de volei. E previzibil că se va apuca să încingă o miuță sau să tragă penalty-uri cu mingea pe care o are la dispoziție. Mai concret spus, referendumul va căpăta o încărcătură politic-electorală chiar și dacă partidele n-ar vrea acest lucru.

3a. PSD, UDMR și PNL au cumulat 5,1 milioane voturi (sub prag) la alegeri parlamentare de care le depindea traiul și viitorul. Și să vrea Dragnea sau Ludovic Orban ca organizațiile să fie hiper-mobilizate, n-o să poată să-și stimuleze membrii din Râmnicu Vâlcea sau Turnu Măgurele sau Botoșani cum ar face-o alegerile electorale propriu-zise.

Dacă logica referendumului devine “partidele vechi vs. România”, Coaliția va avea probleme. O mare parte din publicul mobilizabil de partide se suprapune cu cel mobilizabil de către BOR; mă refer la oamenii în special mai vârstnici, care aparțin unor comunități mici, bazate pe ordine și predictibilitate și care privesc cu bunăvoință mesajele figurilor cu autoritate formală din localitatea lor.

3b. Asumarea de către Liviu Dragnea a referendumului este un item periculos pentru Coaliție. Printre altele, mai ales pentru că o parte consistentă a PSD vrea să-l faulteze cu orice chip, inclusiv prin sabotarea referendumului. Lipirea feței lui Dragnea de referendum, în contextul unui eșec al acestuia, ar permite PSD să aloce înfrângerea referendumului lui Dragnea însuși.

3c. Gabriela Firea poate încerca să-și asume referendumul într-o măsură chiar mai mare decât Dragnea, lucru deloc imposibil având în vedere sumele virate de Primăria Capitalei Catedralei Mântuirii Neamului și preluarea de către Firea a temelor tradiționaliste ale lui Ponta din 2014.

Lucrurile nu sunt roze pentru Coaliție dacă referendumul devine “Referendumul pro/contra Firea”. În primarul Capitalei aveau încredere, înainte de conflictul ei cu Liviu Dragnea, 25% din românii aflați în țară, adică 3,75 milioane persoane (sub prag).

Am dubii că există sute de mii de fani Firea care n-ar fi venit la referendum dar acum ar face-o pentru că ea le cere acest lucru. Am dubii, dar este posibil.

3d. O retragere tăcută, de facto, a PNL din prim-plan ar transforma referendumul într-unul cu privire la… PSD, ceea ce în mod cert Coaliția pentru Familie nu dorește. Printre altele și pentru că PSD, singur, n-a mai strâns 6 milioane de voturi pentru sine de prin anii ’90.

Per total, în relația cu partidele, Coaliția pentru Familie are o dilemă. Clasa politică, în mod ideal, ar trebui să-i livreze voturi însă să stea undeva în fundal, tăcută și, dacă se poate, invizibilă. Dar, prin definiție, politicienii nu-și vor mobiliza structurile decât dacă au ceva de câștigat, adică dacă au cum să trâmbițeze la posturile de televiziune reușita referendumului, anterior încercând să marcheze puncte de popularitate și în timpul campaniei de promovare a acestuia.

4. Estimare prudentă = pe muchie sau totul devine un scandal în ziua 2.

Evident că pot să apară tot felul de năzbâtii în perioada campaniei pentru referendum, de la OUG-uri la o suspendare de președinte și o cădere de guvern. Dacă însă ele nu apar, iar referendumul are loc într-o singură zi, Coaliția va avea o sarcină dificilă (dar nu imposibilă!).

În textul de mai sus am înșirat câțiva factori care-i sunt defavorabili, dar migrația spre Vest va fi, de fapt, bariera principală. Acești milioane de oameni aflați pe liste, dar pe care BOR, PNL sau PSD nu-i pot trage de mânecă urcă de facto pragul necesar extrem de sus. (E greu să aduci la vot 30% din locuitorii unui orășel din Moldova din care au plecat în străinătate 45% din adulți. Prezența reală pe care trebuie să o atingi este 30/55 = 54,5%, adică una de tur doi de prezidențiale).

Dacă votul are loc de-a lungul a două zile, pragul va fi atins dar cu costuri de imagine considerabile pentru cine se va apuca să încalce legea. Nu este exclus ca elementele stridente ale zilei a doua să suprascrie cu mult tema referendumului și să devină norul întunecat al toamnei.

Indiferent dacă vorbim de o zi sau de două, ce se va întâmpla în miile din secții din rural după lăsarea întunericului este vital. România a folosit la ultimele parlamentare un sistem informatizat atât de greu de fraudat și de bun, încât permitea observarea în timp real inclusiv a distribuției pe vârste și gen a votanților. Menținerea acestui sistem și la referendum poate fi factorul-cheie în a determina dacă el va avea succes au ba. Mă aștept însă ca săptămânile următoare să ducă la apariția unor elemente noi care să încline balanța în mod hotărâtor într-o direcție sau în alta.

 

P.S.: Pentru cei interesați de perspectiva macro-istorică: Comunismul Ruralo-Industrial Balcanic (CRIB) are în acest set de circumstanțe un aliat important, și anume spațiul neo-protestant transilvan, în anumite privințe un factor major în modernizarea țării. Mă aștept ca referendumul să fie canibalizat de CRIB, acesta încercând să puncteze o victorie importantă pentru propria sa stare de spirit. În teorie are multe atu-uri (printre care și aliatul de care vorbeam mai devreme), iar un eșec pe teritoriul său nativ de acțiune (să-l definim rapid: controlul asupra ruralului, exercitarea autorității formale, managerierea unui scrutin național) ar fi un semnal interesant cu privire la amploarea regresului său din ultimii ani.

 

Articol publicat şi pe Sociollogica.

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.