Minciuni şi (auto)victimizare

Reacţia zonei aurist-georgiste după ce Călin Georgescu, Horațiu Potra, Eugen Sechila și mercenari din gruparea lui Potra au fost trimiși în judecată, sub acuzații de tentativă de lovitură de stat, prin violenţă – un plan B, la care au recurs după anularea alegerilor –, este încercarea de aruncare în derizoriu a rechizitoriului şi (auto)martirizarea. Ambele, false. Şi deloc inocente.

Anunţul Parchetului General privind trimiterea în judecată a acestui dosar, publicarea în spaţiul public a rechizitoriului şi declaraţiile procurorului general al României păreau că i-au năucit, fiind urmate de multe ore de tăcere din partea altfel extrem de vocalului vârf al „suveranismului” românesc. Imediat după aceea nu a existat nicio reacţie nici din partea lui Călin Georgescu, nici de la vârful AUR, SOS, POT ori al Partidului Patrioților Români, iar dinspre fermele de boți și troli, cu care lucrează, reacțiile au fost foarte anemice. Păreau că așteaptă un punctaj la care să-şi alinieze mesajele. Primele reacţii au început să apară abia spre finalul zilei. Aliniate pe încercarea de aruncare în derizoriu a rechizitoriului şi pe (auto)martirizare.

Aruncarea în derizoriu a acestei anchete a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – cel mai grav caz monitorizat în ultimii 35 de ani, cum îl descrie procurorul general Alex Florenţa – are mai multe obiective. Primul este „spălarea” imaginii publice a fostului candidat pro-rus la Preşedinţie Călin Georgescu şi a grupării care l-a sprijinit, după 7 decembrie 2024, după anularea alegerilor de către CCR, de acuzaţia de tentativă de lovitură de stat, una din cele mai grave infracţiuni prevăzute de Codul Penal. Al doilea obiectiv este discreditarea justiţiei pe care Călin Georgescu nu se sfieşte să o acuze că „acţionează la ordinul sistemului globalist-soroşist” şi erodarea încrederii publice în actul de justiţie, astfel creându-şi duşmani imaginari şi justificându-şi agenda anti-sistem şi discursul privind necesitatea schimbării totale a sistemului. În paralel, la nivel de propagandă se lucrează şi la martirizarea lui Georgescu  – prezentat şi (auto)prezentat ca victimă a unui mecanism dintr-un stat care, li se repetă obsesiv susţinătorilor, nu mai este democraţie – la, prin ricoşeu, la victimizarea celro care îi susţin cauza.

George Simion, liderul AUR, a ieşit seara târziu cu o înregistrare pe reţelele de socializare în care instiga la mişcări de protest la uşa Poliţiei, unde a doua zi urma să se prezinte Căin Georgescu, pentru controlul judiciar, spunându-le căb acestuia i s-a „inventat complicitate la tentativă de lovitură de stat… ceva de genul ăsta” şi că va fi „executat ritualic, umilit”. Nu a uitat, desigur, să repete minciuna, devenită leitmotiv în discursurile „suveraniştilor”, potrivit căreia „România nu mai este democraţie, e oficial lucrul ăsta” şi să profite de context pentru a se automartiriza şi el: „Oricând putem fi asasinaţi.”

Călin Georgescu a urmat, a doua zi, o linie similară de discurs. După audierea de la Poliţie, în uralele câtorva zeci de susţinători, a venit cu un discurs pregătit, refuzând să răspundă la vreo întrebare a jurnaliştilor. Un discurs delirant, automartirizant, cu accese de grandomanie, în care se compară ba, declarat, cu Donald Trump, ba, insinuat, cu Isus Hristos, vândut nu de un Iuda, ci de milioane de Iuda, un discurs în care a făcut recurs şi la destin, neam şi mântuire. A spus că de vină pentru inculparea lui este „oligarhia globalist-soroşistă”, apoi, cu o lipsă totală a ridicolului, s-a comparat cu Donald Trump, afirmând că dosarul lui e o copie cu cel al preşedintelui american. „Oligarhia globalist-soroşistă recurge la justiţie pe care o instrumentalizează asemenea unui glonţ”, a afirmat, scopul fiind înlăturarea sa. Iar asta doar pentru că… e omul care nu vrea decât „să redea poporului român ţara înapoi”. Apoi, într-un acces de patetism artistic, pozând în martir, a declamat: „Voi plăti chiar şi cu preţul glonţului”.

Printre avocaţii susţinători ai cauzei georgiste se vorbeşte despre acest caz ca despre „dosarul acoperirii anulării alegerilor”, în care faptele „sunt descrise execrabil” şi se afirmă că „Georgescu nu are legătură cu niciun rus”. Nici aici nu lipseşte componenta automartirizantă: „Mă tem pentru securitatea mea juridică”, spune una dintre avocate, subliniind afirmaţia-marotă a „suveraniştilor” / anti-occidentalilor / pro-ruşilor: „Suntem în dictatură”. Desigur, în dictatura în care regimul dictatorial este acuzat şi înjurat non-stop, în gura mare…

În presa arondată zonei „suveraniste”, acelaşi discurs. Cea mai elocventă, poate, pentru reprezentarea cauzei, portavocea „televiziunii poporului” – la care este lustruit zi de zi soclul „preşedintelui ales Călin Georgescu” –, s-a pronunţat şi ea în privinţa rechizitoriului: „caricatură” şi „mizeria lui Iacob”, cu referire la Marius Iacob, şeful Serviciului Urmăriri Penale din cadrul Parchetului General şi unul dintre procurorii care a instrumentat dosarul.

Sigur, din peisaj nu putea lipsi vocea Kremlinului. Cea oficială. La aproape 24 de ore după ce procurorul general Alex Florenţa a declarat că România a fost ținta unor campanii hibrid de amploare în contextul alegerilor din 2024, campania lui Călin Georgescu fiind realizată prin atacuri cibernetice și acțiuni de destabilizare a ordinii publice, dezinformare și influențarea electoratului, în spatele cărora a existat „o coordonare din partea unui actor statal străin” – cu referire, e limpede, la Rusia –, Federaţia Rusă a afirmat, prin vocea purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, Dmitri Peskov, că respinge acuzele privind ingerinţa în alegerile prezidenţiale. Ce „surpriză”!…

Tot la minciuni, la alterarea sensului unor termeni şi la deturnarea atenţiei publice de la problema reală au recurs când au invocat, în mod fals, o lovitură de stat şi când l-au numit, tot în mod fals, pe Călin Georgescu „preşedintele ales”. Reiau ce am scris cu câteva luni în urmă.

„Din decembrie 2024 încoace, în spaţiul public se repetă, obsesiv, pe n voci, că decizia CCR de a invalida alegerile prezidenţiale a fost o «lovitură de stat». Ideea – propagată de fostul candidat pro-rus la prezidenţiale Călin Georgescu, de POT, SOS, AUR & compania politico-mediatică anti-occidentală / pro-rusă – că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este o lovitură de stat este o minciună. O lovitură de stat presupune un act de violare a Constituției prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. Or, în cazul de față, decizia CCR – care nu a încălcat legea fundamentală – a fost luată de un actor al Puterii, adică CCR, și nu a vizat înlăturarea de la putere a nimănui, ci doar anularea alegerilor prezidenţiale, din cauza constatării unei profunde vicieri a lor. A fost o decizie excepțională impusă de o stare de fapt excepțională: România s-a aflat la un pas de schimbarea ordinii constituționale, a parcursului euroatlantic, cu sprijinul Rusiei.

Sintagma «preşedinte ales» cu referire la Călin Georgescu a fost intens folosită de Realitatea Plus până în luna februarie, când CNA a sancţionat postul cu amendă maximă, 200.000 de lei, pentru folosirea acestei expresii. «E o licenţă jurnalistică», s-au justificat rerezentanţii Realitatea Plus. Nu, este dezinformare şi manipulare a publicului. Ce mesaj îi este indus omului care aude zi de zi „preşedinte ales”? Că, din moment ce „alesul” nu e la Cotroceni, a fost încălcată dorinţa «poporului» şi, astfel, omul / poporul a fost asmuţit zi de zi împotriva instituţiilor statului, instigat să refuze respectarea legii, pentru că, iată, la rândul lor, acestea refuză să-i recunoască un drept legal. Conform Constituţiei, preşedinte ales este declarat cel care, după primul tur al alegerilor, a obţinut majoritatea voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale sau, dacă nu se întâmplă acest lucru, obţine, după turul doi, cel mai mare număr de voturi şi abia după ce i-a fost validat mandatul de către CCR şi a depus jurământul în faţa celor două Camere ale Parlamentului reunite în şedinţă comună. Or, nu e cazul lui Călin Georgescu.”

Prin minciuni livrate zi de zi, prin falsă victimizare, prin acuze nefondate la adresa instituţiilor statului, se induce în rândul populaţiei confuzie, neîncredere în autorităţi, în instituţii, în statul în forma lui actuală, unii, împinşi în letargie civică, alţii, incitaţi la ură, se generează apoi se întreţin tensiuni şi se încearcă o împingere a societăţii spre anomie. Este exact ceea ce urmăreşte Rusia: o disoluţie a statului (actuală democraţie pro-occidentală) cauzată din interior, prin propriii săi oameni. Apoi, o „schimbare totală”. O „uriaşă cotitură”, cum promitea Călin Georgescu în programul de preşedinte. Ceea ce ar putea echivala cu scoaterea României de pe traiectoria euroatlantică şi repunerea ei în sfera de influenţă a Rusiei.