1947: un decembrie îndepărtat

A treia aniversare RPR, în 26 decembrie 1950. Fototeca online a comunismului românesc / IICCMER

Vreme de decenii, comunismul românesc a sărbătorit, cu fast, ziua de 30 decembrie. Filme, piese de teatru, romane, poeme au participat la edificarea unui mit fondator. Republica populară devenea, în această istorie a zidirii, momentul în care aspiraţiile de libertate ale întregului popor se împlineau, ca prin miracol. 30 decembrie 1947 era, de acum înainte, clipa descătuşării. Anii de împilare erau lăsaţi în urmă, definitiv.

Din fotografia acelui îndepărtat decembrie 1947 detaliile incomode au fost eliminate. Actul de piraterie a fost denumit, eufemistic, abdicare, în vreme ce trauma unei întregi naţiuni a fost transformată, cinic, în prilej de sărbătoare şi de entuziasm trucat. Chipul celui din urmă suveran, Mihai I, a fost adăugat portretului sumbru al monarhiei: regalitatea era cel din urmă obstacol pe drumul zidirii unei lumi mai drepte.

România era, în acel decembrie 1947, o ţară deja încătuşată, între ale cărei graniţe ordinea stalinistă se făcea simţită, deja. Republica Populară era, de facto, dacă nu de jure, tiparul în care se exprimau aspiraţiile totalitare. 1947 era capătul de drum al itinerariului ce debutase în martie 1945. După anexarea puterii executive, alegerile falsificate au acordat acea legitimitate de care tirania avea nevoie, spre a dura. Noul Parlament întrunit era imaginea însăşi a unui rapt simbolic: prima adunare din lunga serie de adunări ce acordau partidului unic dreptul de a legifera, omnipotent.

În decembrie 1947, doar monarhia mai supravieţuia, izolată şi irevelantă, din arhitectura statului de drept. Teroarea era un fapt al vieţii cotidiene, în vreme ce lichidarea pluralismului se înfăptuise, o dată cu procesul- spectacol al conducerii PNŢ. Accelerarea stalinizării nu mai lăsa loc aparenţelor: PNL îşi înceta activitatea, iar gruparea tătăresciană era eliminată din Guvern, în urma unui vot de blam. Sosirea Anei Pauker la ministerul de externe marca încheierea unei etape. Epurarea aparatului diplomatic înlătura cel din urmă cuib de reacţionari.

În această Românie parte a imperiului stalinist supravieţuirea Monarhiei apărea ca un anacronism. Silueta familiei regale tulbura armonia unui tablou conturat, sub semnul solidarităţii cu URSS: în noiembrie 1947, mobilizarea propagandistică ocazionată de celebrarea a treizeci de ani de la marea revoluţie socialistă din Octombrie era semnul despărţirii de trecut. Religia politică se oficializa, cu brutalitate.

30 decembrie 1947 este cea dintâi pagină din cronica RPR. Ilegitim şi criminal, animat de voinţa prometeică a distrugerii şi a terorii, regimul care se naşte acum se întemeiază pe brutalitatea vizionară a partidului- stat. Pe soclul eliberat prin actul de brigandaj din 1947 se aşeza statuia lui Stalin. Viitorul putea începe, în cele din urmă.

Articol apărut și în LaPunkt.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News