Baritonul Željko Lučić, pe scena Operei timișorene, în “Gianni Schicchi”

Željko Lučić. Foto: Clive Barda

Željko Lučić, bariton de renume mondial, revine pe scena Operei Naționale Române din Timișoara pentru a interpreta rolul titular în opera comică Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini, spectacol extraordinar programat duminică, 26 ianuarie, de la ora 18.

 

Bătrânul Schicchi, ale cărui farse ca falsificator de documente trebuie să și le ispășească în temperaturile dogoritoare ale Infernului, este cel care se regăsește după câteva sute de ani în cea mai luminoasă partitură a lui Giacomo Puccini, scrisă în 1918, pe un libret de Giovacchino Forzano. Povestea vânătorului de moșteniri din anul 1299 – un Schicchi autentic din Florența – preia o străveche temă nuvelistică italiană, aceea a rudei lacome, trase pe sfoară, care în operă va fi redată într-o nuanță amuzant-macabră, scoțând în evidență victoria șireteniei țărănești asupra orgoliilor de castă și a înfumurării citadinilor.

Željko Lučić a cucerit de-a lungul celor peste 20 de ani de carieră aprecierea publicului din cele mai importante teatre de operă din lume, fiind invitat în cele mai prestigioase teatre de operă din lume, precum Metropolitan Opera din New York, Opera Regală “Covent Garden” din Londra, Opera din San Francisco, Opera Națională din Paris, „Teatro alla Scala” din Milano, Opera de Stat din Viena etc. Numeroasele sale angajamente includ interpretări ale rolurilor principale din Macbeth, Nabucco și Rigoletto, precum și rolurile Alfio, din Cavalleria Rusticana, Amonasro din Aida, Georges Germont, din La Traviata, Contele di Luna, din Trubadurul, Enrico, din Lucia di Lammermoor, John, din Salome, și Scarpia, din Tosca. Din anul 2024 este director artistic al Departamentului de Operă din cadrul Teatrului Național din Belgrad.

Spectacolul Gianni Schicchi este interpretat în limba italiană și titrat în limba română.

Biletele pot fi cumpărate de la agenția de bilete a Operei, de pe strada Mărășești nr. 2, de duminică până vineri, între orele 11-19, sau online.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.