„Dumnezeu și viața de apoi”, un volum despre experiențele din vecinătatea morții, din perspectiva unui medic oncolog
Un medic oncolog şi un realizator de documentare din SUA, Jeffrey Long şi Paul Perry, ambii autori de bestselleruri despre experiențe din vecinătatea morții, au publicat de curând, în urma unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții, volumul Dumnezeu și viața de apoi. Cartea, din care redăm un fragment, a fost publicată în România de editura Humanitas.

Jeffrey Long, Paul Perry, Dumnezeu și viața de apoi. Noi dovezi tulburătoare despre Dumnezeu și experiențele din vecinătatea morții, Traducere de George Arion jr. Humanitas 2022
Spaima de necunoscut și neliniștea niciodată ostoită a omului l-au îmboldit să caute neîncetat răspunsul la chinuitoarea întrebare: Ce se întâmplă cu noi după moarte? Poate că s-ar cuveni să păstrăm tăcerea în fața misterului morții; dar dacă am da cuvântul chiar celor care, paradoxal, au trăit-o? Cartea lui Jeffrey Long şi Paul Perry, Dumnezeu și viața de apoi. Noi dovezi tulburătoare despre Dumnezeu și experiențele din vecinătatea morții, este rodul unui studiu sistematic al controversatelor experiențe din vecinătatea morții. Dezbaterile și polemicile țesute în jurul acestor relatări nu par să se încheie prea curând, însă undeva, dincolo de gâlceava dintre neuroștiință și credință, își face loc, timid, speranța.
Jeffrey Long (născut în 1969) este medic oncolog, specialist în radioterapie, în Houma, Louisiana. A fondat Near‑Death Experience Research Foundation şi a investigat peste 3500 de experiențe în vecinătatea morții, cel mai mare număr de astfel de experiențe studiate științific. Rezultatele cercetărilor anterioare au fost publicate în bestsellerul New York Times, apărut în 2011, Evidence of the Afterlife: The Science of Near‑Death Experiences (trad. rom. Dovezi referitoare la lumea de dincolo, Brașov, 2012). Milioane de oameni i‑au urmărit emisiunile care îi prezentau descoperirile, la NBC Today Show, The Dr. Oz Show, National Geographic Television, History Channel, The O’Reilly Factor și la alte televiziuni din lumea întreagă.
Paul Perry (născut în 1950) trăiește în Paradise Valley, Arizona, și este coautorul mai multor bestselluri New York Times despre experiențele din vecinătatea morții (de exemplu Closer to the Light), precum și realizator de documentare foarte apreciate (Jesus in Egypt, The Light Beyond). A fost director executiv al American Health Magazine.
Fragment
„E ușor de înțeles de ce oamenii sunt fascinați de experiențele din vecinătatea morții (NDE). Aceste fenomene mă intrigă și pe mine de câteva zeci de ani. Pregătirea medicală mi‑a arătat ce ar trebui să se petreacă atunci când trupurile omenești se sting în apropierea morții. În momentele în care nu ar trebui să se poată forma nici o amintire, când oamenii își pierd în mod demonstrabil conștiința, sau chiar mor, majoritatea celor care susțin că au NDE descriu niște experiențe extrem de lucide și coerente. Mulți relatează amănunte despre ce se întâmplă înăuntrul și în jurul trupului lor dintr-o perspectivă extracorporală, amănunte confirmate apoi de alți martori. Lucrul acesta nu ar trebui să fie posibil dacă relatările ar fi pur și simplu rodul unui creier care a suferit o traumă. În istorisirile acestea e vorba despre altceva.
Dar nu numai că istorisirile par imposibile din punct de vedere medical – aceste persoane aduc informații despre o lume misterioasă care a stârnit mereu curiozitatea omenirii, însă pentru existența ei nu am avut niciodată dovezi directe: lumea de dincolo, un loc unde unii se întâlnesc cu Dumnezeu, cu rudele decedate și cu alte ființe spirituale.
În precedenta mea carte, Evidence of the Afterlife∗, am studiat peste 1.300 de mărturii despre NDE, am demonstrate de ce nu pot fi explicate numai din punct de vedere medical și logic, formulând concluzia că ele reprezintă amintiri credibile despre experiențe reale. Am și realizat o scurtă listă a celor mai comune elemente din cadrul acestor experiențe. În cartea de față, care vine în continuarea primei, analizez multe alte mărturii, dar de data aceasta vreau să mă concentrez asupra lumii remarcabile descoperite de partea cealaltă.
Atitudinea noastră cu privire la NDE seamănă cu cea a omenirii când a aflat despre tărâmurile exotice în epoca străveche a explorărilor geografice. Când marinarii se întorceau din lungile lor călătorii și‑și scriau istoriile, învățații studiau apoi relatările diferiților călători, stabileau
dacă sunt sau nu de acord cu cele scrise și extrăgeau de acolo cele mai plauzibile informații despre geografia, cultura, obiceiurile și tradițiile unui anumit tărâm exotic. Astăzi ne aflăm într‑o situație similară în privința cunoștințelor despre viața de apoi.
(…)
În această carte nu‑mi propun nimic altceva decât să prezint cât se poate de riguros din punct de vedere științific imaginea vieții de apoi, folosindu‑mă de spusele celor care au avut NDE.
(…)
Înainte să discut despre descoperirile mele aș dori să fac o prezentare amănunțită a ce înseamnă o NDE și ce se întâmplă pe parcursul ei. Nu există nici o definiție universal acceptată a NDE. Pentru cercetările mele am ales o definiție de bun‑simț, acceptată de mulți specialiști. Așa cum sugerează și denumirea, o experiență din vecinătatea morții are două componente: vecinătatea morții și experiența din acele momente.
În cercetările mele, am considerat că NDE au loc numai atunci când persoanele respective sunt cu adevărat în apropierea morții fizice. Cei care au astfel de experiențe se află efectiv la un pas de moarte. Experiențele au loc când oamenii sunt atât de afectați fizic în urma unui accident sau a unei boli, încât de cele mai multe ori sunt inconștienți, ori sunt morți din punct de vedere clinic, neavând puls sau respirație. În timpul perioadei de inconștiență se petrece experiența.
(…)
Mărturiile din vecinătatea morții sunt o lectură tulburătoare. În esență, e vorba despre oameni aflați la hotarele morții, care întâlnesc o lume spirituală plină de înțelepciune, înțelegere și iubire. Toate aceste elemente sunt impresionante în felul lor, dar puterea iubirii e cea care se remarcă cel mai mult. După o zi în care am de‑a face cu mai multe cazuri grave de cancer sau cu pacienți înspăimântați de confruntarea cu moartea, citesc uneori mărturii din vecinătatea morții ca să‑mi amintesc de faptul că viața de pe pământ nu e singura viață pe care o primim. Îmi e clar că persoanele pe care le întâlnesc, cele care trec printr‑o astfel de experiență, par interesate să ne învețe despre iubire.
Frapant la aceste mărturii e și faptul că lecțiile despre iubire nu vin ușor. De multe ori, acești exploratori ai cerurilor sunt siliți să înțeleagă iubirea și alte idei pe care nu le întâlnim în mod obișnuit în viața pământeană. NDE ne dezvăluie o iubire idealizată care, spun ei, ar trebui să fie un obiectiv pentru noi chiar și în această lume imperfectă. Persoanele care trec prin NDE povestesc cât de greu le e să pună în practică iubirea pe care o întâlnesc în experiența lor. De multe ori, acest lucru rămâne dificil chiar și după mulți ani de la întâmplare.
(…)
Cu toate că din experiența ei Sharon a învățat că Dumnezeu nu judecă, a mai aflat și că ne judecăm singuri și că primim înapoi tot ceea ce dăruim universului. Acest lucru dă naștere unei teorii interesante: chiar dacă Dumnezeu nu e judecătorul nostru, poate că există un mecanism prin care judecata e inclusă în țesătura universului. Oare e posibil ca bunătatea și moralitatea să fie mai aproape de niște legi științifice decât credem? E o idee fascinantă.”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News