Universitatea vulnerabilă (I)

Pot aborda subiectul-titlu demonstrând, desigur, erudiție, citând diverși autori importanți (pe care chiar i-am citit!) sau producând referințe privind rapoarte oficiale, naționale (puține), internaționale, sondaje, policy papers, acțiuni și activități ale diverselor structuri europene sau naționale (și le cunosc!) care demonstrează că preocuparea pentru temă e încă vie. Nu o voi face. Ce rost ar avea?

 

Prefer să(-mi) pun câteva întrebări simple știind că, din păcate, simplitatea pare de mult abandonată în favoarea birocratizării complexității. Viața în pandemie nu numai că pune la încercare modul nostru de a fi în lume, dar ne arată cum adaptarea (dacă?) la coabitarea cu virușii nu e și șansa de a produce schimbări majore în ce privește Educația, filosofia Școlii. Cel puțin la noi.

Acum, odată cu recentele schimbări politice, noul Guvern înrolează cel puțin doi miniștri, unul la Educație – care s-a exersat în a favoriza cadrul legal pentru plagiatori, altul la Cercetare – care nu numai că nu are legătură cu domeniul, dar consideră asta un avantaj. Nu mai punem și că acesta este și un plagiator (între timp… a demisionat în urma problemelor sale de etică dovedite!). Existența acceptată, chiar parafată legal, a imposturii în Guvern, sub privirea de sus a președintelui țării, ne spune că acesta nu pune preț pe valori morale, cinste, competență. Dacă domnia sa nu o face, deși proiectul de țară „România educată” și recentul său discurs de Ziua internațională Anticorupție par să ne arate reversul, de ce ar face-o alții? Câteva milioane implicați în sistemul Educației și al Cercetării? Avem și o dovadă recentă: fostul ministru al Cercetării (dinaintea celui demisionat recent) făcuse oficial propunerea de decorare a jurnalistei de investigații Emilia Șercan pentru tenacea și profesionista sa activitate de analiză și demascare a plagiatorilor din acele „fabrici” de diplome numite „academii” ale structurilor de forță din România. Dl. președinte nu a răspuns. Nici măcar ministrului necum să facă ceea ce era just. Cum să decoreze președintele țării pe cineva care luptă împotriva corupției (în mediul academic militar, desigur?). Tocmai domnia sa care este președintelele CSAT și unde militarii sunt prezenți. Și cărora, recent, le-a dat mai multe stele care înseamnă și sporuri salariale. Că dl. președinte nu vede că steaua Educației și a Cercetării se stinge încet, prin starea critică în care acestea au ajuns, și că au devenit vulnerabilități la scară națională, nu este un act de miopie, ci unul de tolerare, în cel mai bun caz unul de nepăsare. Cu consecințe majore sociale, economice, nu mai spun de cele psihologice. Mulți tineri pleacă din nou în alte țări să facă studii. Nu știm dacă vor rămâne acolo. Știm că nu stau aici, în Școala noastră. Subiectul imposturii academice își face loc, cu o ușurință de necrezut, în „normalitatea” școlii românești.

De aici o primă întrebare: de ce este tolerată impostura academică?

Să observ simplu un lucru. Universitățile sunt mândre de misiunea lor privind producerea și transmiterea Cunoașterii. Oriunde în lume. Dar când acest proces de producere, transmitere (adaug și evaluare) a Cunoașterii este viciat prin proliferarea imposturii, însăși Cunoașterea nu mai este un stâlp de rezistență al formării tinerilor. Tot mai mult, birocratizarea procesului îndepărtează tinerii din zona centrală a actului educațional. Și aici se instalează panașul Sistemului, acele structuri de top management academic, acele structuri care dețin monopolul asupra eticii și integrității în Școală și care dezvoltă, alarmant  spun unii autori, birocrațiile morale. Acelea care își pun armura etică, a valorilor morale ca pe o pavăză împotriva oricărei încercări de evaziune de sub forța ierarhică. Autonome, universitățile rezervă tinerilor statutul de purtător de diplomă. Nu de persoane inteligente, creative, al căror parcurs în Școală și după aceea merită să fie rezultatul propriei voințe și conștiințe, mai puțin al aplicării instrumentelor de constrângere ale birocrațiilor morale. Căci adesea universitatea procedează prin livrarea Cunoașterii nu prin producerea ei împreună cu receptorii ei: tinerii.

Un fapt incontestabil, bazat pe numeroase cărți, articole, studii etc.: cu cât universitatea se înarmează cu dispozitive, mecanisme, structuri defensive (Cartă, Cod de etică, Regulament, Norme etc.) privind Etica și Integritatea Academică, cu atât cresc frecvența și magnitudinea actelor dezvăluite de corupție academică. Se întâmplă. Acum. Ceva (grav) nu e în regulă! Fenomenul e amplificat după apariția Internetului. În loc ca potențialul acestuia să fie folosit în favoarea unei produceri și transmiteri oneste a Cunoașterii, corpul academic nu numai că reușește prea puțin să le ofere studenților antrenamentul necesar privind ultilizarea sa, dar, mulți, nu sunt ei în măsură să mențină un nivel semnificativ al performanței  în cunoaștere. Un exemplu: falsificarea CV-urilor academice, gonflarea articifială a indicilor scientometrici (celebrul Indice Hirsch), plagierea și falsificarea datelor pentru a face validă ipoteza de lucru etc. Toate corup Cunoașterea în Școală. Și fac „acceptabilă” impostura.

Un alt fapt incontestabil: odată intrat/ă în universitate, e extrem de greu să fii dat afară. Cariera universitară este una securizată, universitarul, indiferent de valoarea sa, își construiește „feuda” fără probleme și, dacă nu intră în coliziune cu „conducerea” – de ce ar face-o? ca să își spună punctul de vedere intrând, adesea, pe un teren…minat? – , drumul său e neobstrucționat. Mai nimeni nu evaluează dacă universitarul tot avansând în carieră și probând prin activitate didactică, publicații etc. își și ridică nivelul profesional și valoarea în cercetare. Nimeni. Aaa, desigur, fișele de evaluare vor consemna progresul universitarului care obține punctele necesare, va îndeplini standardele. Pe hârtie.

Între timp, alte și alte promoții de absolvenți se desprind de Școală cu prea puține certitudini privind zestrea de cunoaștere, pregătirea pentru un viitor aproximat. De multe ori, ce primesc ei și ele este trecut. Antrenamentul lor pentru viitor este încă precar. Nesistematic. Pentru că mulți profi nu au fost ei pregătiți pentru așa ceva, să conceapă Cunoașterea ca antecameră a viitorului.

 

Articol publicat și pe blogul marianpopescu.arts.ro.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

2 Comentarii

  1. 18 ianuarie 2022

    […] Citiţi şi: Universitatea vulnerabilă (I) […]

  2. 2 martie 2022

    […] Citiţi şi: Universitatea vulnerabilă (I) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.