Tatiana Niculescu: „Destinul lui Iuliu Hossu vorbește lumii noastre de azi”
Tatiana Niculescu. Foto: Arhivă personală
După o serie de biografii interbelice pe care Tatiana Niculescu le-a scris în ultimii ani, cel mai nou volum este o ficţiune istorică: Sfântul Nr. 6 (Humanitas, 2025). Un volum inspirat de memoriile primului cardinal român, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu.
„Era un gând mai vechi să trec de la mica mea colecție de biografii interbelice la anii instalării comunismului și la vieți marcate de marea fractură politică și socială petrecută după cel de al Doilea Război Mondial. Or viața lui Iuliu Hossu, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și mort în 1970, îmi oferea cel mai bun arc de timp și cea mai interesantă punte între epoci, lumi, universuri sufletești, politice, religioase”, spune Tatiana Niculescu în acest interviu în care vorbește și despre motivul pentru care a ales să nu-i menționeze numele nicăieri în carte, numindu-l Sfântul Nr. 6, despre ceea ce a impresionat-o cel mai mult la acest destin, despre lecţia cea mai importantă pe care am putea-o învăţa noi, cei de azi, de la acest Om-Sfânt.
„Experiența de viață a lui Iuliu Hossu merită cunoscută dincolo de universul ecleziastic și confesional căruia i-a aparținut”
CV Tatiana Niculescu
(Sursă CV: Humanitas)
Sfântul Nr. 6 este o ficţiune istorică, nu o biografie, aşa cum sunt majoritatea volumelor dumneavoastră din ultimii ani. De ce nu biografie, Tatiana Niculescu?
Am stat în cumpănă dacă să scriu o biografie sau o ficțiune istorică și am ales, până la urmă, cea de a doua variantă care îmi dădea mai multă libertate în abordarea subiectului și a personajului. Biografiile neromanțate – în felul în care le scriu eu – presupun multă rigoare și un alt stil, cronologii, documente de arhivă, cercetare îndelungată etc. Ficțiunea istorică îmi permite să mă apropii altfel de un personaj și asta modifică și scriitura.
Această povestire, menţionați la finalul cărţii, este inspirată de memoriile primului cardinal român. E vorba despre Iuliu Hossu. De ce ați ales, însă, să nu-i menționați numele nicăieri în carte?
Numele real lipsește din două motive. Întâi, fiindcă povestea începe într-un moment în care el e deposedat nu doar de funcție, de bunurile elementare, de viața de până atunci, de comunitatea din care făcea parte, ci și de numele lui. Identitatea lui devine o cifră, numărul șase, care era numărul patului pe care îl ocupa în pușcărie. În al doilea rând, experiența de viață a lui Iuliu Hossu e exemplară și merită cunoscută dincolo de universul ecleziastic și confesional căruia el i-a aparținut. Mi se pare că destinul lui vorbește lumii noastre de azi. El nu ajunge în pușcărie pentru un delict sancționat de codul penal, pentru că ar fi fost legionar, autor de crime politice, antisemit pătimaș, dimpotrivă, ajutase o mulțime de evrei să evite deportarea, sau pentru că ar fi fost un „element periculos și dușmănos” dovedit, cum se spunea în epocă. E încarcerat la Sighet și trăiește apoi aproape 20 de ani de domiciliu forțat/obligatoriu pentru delictul de a aparține culturii europene și unei lumi care avea legături cu creștinismul occidental și cu Europa libertății.
Cifra 6 reprezintă doar numărul patului din Penitenciarul de la Sighet sau duce şi spre altceva? Are o simbolistică anume?
Odată ajuns în pușcărie, personajul Numărul 6 reflectează asupra fiecărui detaliu al noii sale vieți încercând să aducă un dram de sens în tot ce i se întâmplă. Descoperă astfel Calea Necunoscută a vieții de fiecare zi. E calea pe care merge fiecare dintre noi, indiferent de vremuri și contexte personale, dar nu toți suntem conștienți de asta. Cum el este însă un om credincios, încearcă să spiritualizeze fiecare experiență și să o ridice la înălțimea unei semnificații sau a unei analogii biblice, mai presus de suferințe, nedreptăți sau eșecuri. Așa că, gândindu-se la cifra 6 și la cea de a șasea zi a creației lumii, se împacă cu noua lui realitate. Realizează că e ziua cea mai ocupată a Dumnezeului biblic creator, ziua în care îi plăsmuiește pe primii oameni. Analogia e consolatoare și, în același timp, subversivă pentru cei care îl văd în lumina directivelor de la Moscova de suprimare a oricăror contacte cu Occidentul.
Ce v-a determinat să scrieți această carte? Mai mult decât faptul că 2025 este Anul
omagial Iuliu Hossu.
Era un gând mai vechi să trec de la mica mea colecție de biografii interbelice la anii instalării comunismului și la vieți marcate de marea fractură politică și socială petrecută după cel de al Doilea Război Mondial. Or viața lui Iuliu Hossu, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea și mort în 1970, îmi oferea cel mai bun arc de timp și cea mai interesantă punte între epoci, lumi, universuri sufletești, politice, religioase. Anul omagial a fost un prilej de a pune în practică acest proiect. Iată un al treilea motiv pentru care personajul nu-i poartă numele: nu am agende festiviste de nici un fel.
„Mi s-a părut că viața lui ne vorbește azi tuturor, cu o anume gravitate, dar și cu speranță”
Ce v-a impresionat cel mai mult din destinul lui Iuliu Hossu?
Calmul, cumpătarea, fermitatea blândă. Azi, când e la modă stoicismul, el poate fi socotit o figură stoică. Își scrie memoriile sub supraveghere și, adesea, trebuie să citești printre rânduri și, dintr-o propoziție simplă, să înțelegi mult mai mult decât te lasă să vezi discreția amintirilor. Tocmai acest joc e impresionant: între ce spune el și ce nu spune, între ce dă de înțeles și ce trece sub tăcere. Cum spuneam, mi s-a părut că viața lui ne vorbește azi tuturor, cu o anume gravitate, dar și cu speranță. Cartea mea e dedicată celor care nu știu nimic despre Iuliu Hossu și care nici nu sunt preocupați de istoria adevărată a României. Tăria lui de caracter poate fi însă pentru oricine un sprijin sufletesc în vremuri tulburi ca cele pe care le trăim.
Colaj: Humanitas
„Îmi închipui că, azi, s-ar ruga pentru liniștirea apelor și a minților”
„Pentru mine, partea cea mai delicată și mai dificilă este ca, după documentare, să intru în viața personajului, în aşa fel încât să văd lumea prin ochii lui sau ai ei”, spuneți, într-un interviu. Dacă ar fi să faceți un exerciţiu de imaginaţie, cum s-ar vedea lumea de
azi prin ochii lui?
Cred că, dacă ar poposi în România de azi, Numărul 6 ar avea multe suprize plăcute, ar vedea o Românie care arată mult mai bine decât în vremea lui, care a trăit până foarte recent cea mai bună perioadă din istoria ei, ar fi impresionat de nenumărații tineri care învață în străinătate și de cei care se întorc acasă și-și folosesc inventivitatea și cunoștințele ca să construiască o Românie europeană lipsită de complexe provinciale, probabil că ar fi năucit de puzderia de televiziuni și de rețelele sociale. Cu siguranță, ar fi dezamăgit și întristat de calitatea intelectuală și morală a oamenilor politici. Privind către răsărit, ca să zic așa, ar avea un tulburător déjà vu și l-ar îngrijora apetența unei părți a românilor pentru regimul mafiot și criminal al lui Putin. S-ar ruga pentru liniștirea apelor și a minților. Așa îmi închipui.
Spuneți despre Sfântul nr. 6 că, după ce a fost participant activ la închegarea României Mari şi a trecut prin două războaie mondiale, s-a trezit „într-o lume pe dos, în care politica şi religia de stat tescuiau împreună destine, ştergeau identităţi, măsluiau istoria, perverteau mintea”. Vremurile actuale – în care asistăm la confiscarea, din partea unor partide, a religiei şi la folosirea ei în scop politic, demagogic – sunt şi ele într-un fel pe dos, având puncte în comun cu vremurile la care faceți referire în carte. Avem, oare, un antidot la îndemână pentru a nu lăsa episoade tragice din istorie să se repete?
Pe termen scurt, antidotul e să urmăm fără șovăieli direcția care a adus stabilitate și prosperitate României și, în loc să ne tot plângem că nu suntem respectați, să câștigăm respectul lumii fiind coerenți, demni, onești și civilizați. Pe termen mai lung însă, singurul antidot e educația. Vedem acum ce înseamnă să nu ai memorie istorică, să măsluiești CV-uri și doctorate, să fii pe ultimele locuri în Europa în materie de citit cărți, să scufunzi realitatea într-o peltea politico-religioasă anacronică, să nu ai repere sănătoase nici creștine, nici politice, și să cazi în plasa oricărui negustor abil de iluzii și de utopii vulgare și vulgarizatoare. Ce au scos la iveală alegerile de anul trecut ar trebui să fie un semnal de alarmă: o parte semnificativă a românilor cu drept de vot din țară și din străinătate suferă de analfabetism funcțional, politic și religios. Eșecul e al clasei politice, al intelectualilor, al școlii și al Bisericii. Tratați cu dispreț de instituțiile statului, oamenii devin, prin urmare, victime sigure ale oricăror forme de dezinformare, inclusiv dezinformare religioasă.
Care vi se pare a fi lecţia cea mai importantă pe care am putea-o învăţa noi, cei de azi, de la acest Om-Sfânt care „şi-a păstrat cumpătul înaintând pe Calea Necunoscută, în dezastru şi eşec”?
Lecția vieții lui e că fericirea și libertatea de gândire trăite sub semnul încrederii în Necunoscutul de dincolo de noi și al unei credințe vii, atente și autentice sunt vindecătoare de iluzii și nu depind de circumstanțe exterioare, ci de inteligența cultivată încontinuu a minții și a inimii.
Recomandări de lectură:
- Tatiana Niculescu: „Nu m-am gândit că viața lui Mihail Sebastian le va vorbi atât de mult oamenilor din zilele noastre”
- Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu e ca o piesă de puzzle fără de care universul românesc interbelic nu poate fi întreg”
- Tatiana Niculescu: „Percepţia publică despre Carol şi Elena Lupescu, construită de campanii succesive de defăimare, e deformată”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
