Tăceri (ab)surde. Voci care ne lipsesc
Bunul-simț, dar și frica sănătoasă de răul care destructurează corpul social minat de anomie și amoralitate deja criminogene, se întreabă, mai întâi cu stupoare, apoi cu justificată revoltă:
Unde sunt cei care, cu rarisime excepții binecunoscute, au datoria onorantă ca intelectuali validați la înalte catedre, inclusiv teologice, la vibrante evenimente culturale, pe podiumuri înalt măgulitoare sau pe soleea arhipăstoresc-misionară, de a lua atitudine, de a scrie și vorbi răspicat despre răul tentacular care sufocă societatea și cauzele lui imediate? Firește, altele decât 5 G-ul, vaccinul, microciparea, cărțile de identitate biometrice, monedele digitale, mioritica sabotare (preoccidentală) și resemnare a ciobanului identitar etc.
De ce nu se aud la dramatice răscruci vocile lor, ale celor despre care se presupune că înțeleg mai bine decât noi, oamenii obișnuiți?
E totuși vorba de proliferarea metastatică a unui rău social reflectat abundent mediatic, de un duh cumplit care pentru a fi exorcizat trebuie numit, privit în ochi, somat (în numele lui Hristos sau, dacă se rușinează cineva ca prea fin intelectual de asocierea cu El, măcar în numele minimalistei etici care se jură că nu fură), să iasă din trupul social care urlă, înjură, se luptă corp la corp cu legea, cu salvamarii și salvamontiștii, cu autoritatea de orice fel, cu decența și competența, cu gramatica și coerența, cu toate codurile de politețe și de circulație, cu Biserica însăși, chiar în numele acesteia. Datoria supremă a elitelor intelectuale și clerical multiconfesionale nefiind cu siguranță muțenia, unde se aude oare public vocea lor necesar clarificatoare?
Fermecătoarea arie din Corul robilor nu are totuși garantate efecte cathartice pentru chiar absolut toți. Nici neputința sau refuzul de a-ți asuma curajos statutul public, de a servi bine comunitar real, de a-ți recunoaște onest scăderile morale, de a rămâne în sfera adevărului predat sau predicat.
Tăceri vinovate, izvorâte din păguboasa toleranță în fața anormalității de orice fel!
Majoritatea mută în fața minorității, indiferent de forma sau modul de abatere de la firesc și normalitate!
Lașitate, indiferență, lipsă de asumare a responsabilității, sfidarea legilor scrise și nescrise, toate acestea înseamnă complacere în promiscuitate.
Se răsucesc, în mormintele lor, înaintașii…
Se pare că patriarhul a numit ca purtător de cuvânt un intelectual remarcabil. Chapeau !
Stimate domnule Banescu ,pretuiesc tot ce scrieti si predicati, cam in desert, din păcate, pentru că trăim vremuri in care nu mai există un corpus spcial, invocat de dvoastra. Fiecare pentru el să-și apere pielea si banul. Ce s-a stricat in secole pe un fond ancestral si asa irelevant pentru un spirit social, comunitar, nu se poate repara mai ales când nu este voință, nu neapatat politică. Intelectualii despre care vorbiti si de care încă nu duce lipsă țara , trăiesc in bula lor. Sunt atâtea emisiuni tvcultural de pildă exemplare, pentru un public de nișă, însă. Ne lipsesc oratorii cu verb simplu , convingator si idei înalte , spirite înflăcărate ca in 1848 , promovarea exemplelor bune , eliminarea televiziunilor zise de stiri, morbide si scandaloase . Dar la acestea se vorbeste pe limba vulgului nu pasareasca pseudointelectuala. Si mai e ceva, să ai puterea să înfrunți agresivitatea parerologolor cultivati din pacate de bloguri cu pretenti in scop de audiență. Oare ?Am pățit-o nu o data si mi-am amărât sufletul. Te intrebi atunci pentru ce? Cred in continuare in exemplul bun si omul simplu , moral nu in fățărnicia intelectualilor cu false pretentii.zar fi multe de spus… Va incurajez sa scrieti asa cum o faceți ca om al cetatii si sa va descalciti limbajul precum se intampla in articolul de mai sus. In ce ma priveste, fac si eu ce pot pe unde scriu cat va mai fi îngăduit. Sa auzim de bine. Respect !
„Follow the money and you will find the truth”…
Biserica și „politicul” din România își datorează subzistența unor eforturi bugetare ( a se citi costuri sociale)anacronice și autosuficiente care lasă ideologiile și spiritualitatea în sarcina impersonala a instituțiilor și „funcționarilor”… o realitate cinică și imorală care perpetuează hegemonia de tip feudal,o constantă-blestem a socialului românesc…
„Vocile” lipsesc deoarece bunul simț este un reflex „imposibil” atunci când aplicația lui este un fel de „lăsat în curul gol” al posesorilor…
Vina colectiva a generațiilor 50+ și România EȘUATĂ
DA, noi suntem vinovați de dezastrul actual al României.
Pentru ca NU ne-am implicat politic…toti cei care am realizat câte ceva în viata.
Mulți dintre noi am emigrat scârbiți…alții, ne-am retras în bula noastră, am trăit în mica noastră Romanie, sperând ca asa vom fi izolați cumva. Am tras sa facem o cariera, sa dezvoltam firmele, sa evoluam profesional.
Între timp, neaveniții și impostorii au întrat în politica. Alții, împinși de la spate, copii și nepoți de generali ai securității. SRI si-a făcut de cap. Asa au ajuns sa facă reguli și legi toți neaveniții.
Generația noastră a făcut școală cu dascăli adevărați. Aveam și frica lui Dumnezeu…mulți au învățat o meserie temeinic…
Puteam schimba România altfel. Puteam copia sisteme care funcționează. Puteam pune filtre la magistrați, politicieni, candidati la primarii,etc…adică tot ce este putred azi în România, astfel încât un neispravit sa nu ajungă în vârful sistelemelor.
NU…noi ne-am văzut de viață noastră în mica noastră Românie și am lăsat Marea Românie la discreția neavenitilor care nu au realizat nimic în viata lor și acuma conduc sau vor conduce țara spre ” dauna totala”.
Noi suntem de vina!!!
Domnule , exact asta as fi vrut sa spun si eu desi sunt cu musca pe caciula. La inceput cand eram tanar am vrut sa schimb insa nu am reusit nici macar in jurul meu asa ca la un moment dat am hotarat sa emigrez.Nici in Canada nu umbla caini cu covrigi in coada (Dancila ar fi un geniu fata de Trudeau) si mai ales ca seindreapta spre neo marxism din propia lor vointa
O combinație ,,ciudată” între stilurile lui Pleșu,Liiceanu și…CTP !!!
Modul ăsta,fals ecumunic de a ocoli,chipurile,cu rafinament intelectual, rostirea adevărului unic,se tratează cu multă …lămâie !!!