Sute de titluri la preţuri speciale, noi apariţii şi bestseller-uri, oferta Humanitas la Bookfest Timișoara
Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction îşi vor întâmpina cititorii, la Bookfest Timişoara, cu peste 800 de titluri de carte, la preţuri speciale, cu cele mai noi apariţii, cu bestsellerurile ultimelor luni și cu nouă evenimente la care vor fi prezenţi, printre alţii, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Tatiana Niculescu şi Radu Paraschivescu.
Mai mult de 800 de titluri de carte, la preţuri speciale, unde sunt incluse şi cele mai noi apariţii, şi bestseller-urile ultimelor luni, reprezintă oferta cu care Editurile Humanitas şi Humanitas Fiction vin la Bookfest Timişoara. Totodată, sunt anunţate nouă evenimente – lansări de carte, lecturi în avanpremieră, dezbateri și sesiuni de autografe –, care vor fi pentru public prilej de întâlnire cu Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu, Alexandra Mercescu, Raluca Bercea, Pierre Legrand, Florentin Țuca, Alex Oravițan, Robert Serban, Marcel Tolcea, pr. Constantin Jinga, Claudiu T. Arieșan, Smaranda Vultur, Vasile Docea, Vasile Popovici și Gabriela Glăvan.
Programul
Vineri, 5 aprilie, între orele 18.30 – 19.30 va avea loc lansarea volumului Alexandrei Mercescu și Ralucăi Bercea, O scurtă introducere în drept, de urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi prof. Pierre Legrand, de la Universitatea Paris, Panthéon-Sorbonne, Alexandra Mercescu, Raluca Bercea şi Florentin Țuca.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 13.30 – 14.30 este programată lansarea cărţii lui Horia-Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere, care va fi urmată de o sesiune de autografe. Alături de Horia-Roman Patapievici va vorbi Alexandru Oravițan.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 15.30 – 16.15, Gabriel Liiceanu va citi în avanpremieră din Caiet de ricoșat gânduri, volum aflat în pregătire la Editura Humanitas, lectura fiind urmată de prezentarea edițiilor de colecție Despre limită și Tragicul. Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 16.15 – 17, va avea loc lansare celui mai nou volum al lui Radu Paraschivescu, În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi Radu Paraschivescu, Robert Șerban şi Marcel Tolcea.
Sâmbătă, 6 aprilie, orele 17 -17.45, va fi lansat volumul Eros și agape. Prefaceri ale iubirii creștine, al lui Anders Nygren, o carte fundamentală cu largi ecouri și influențe în filozofia religiei și teologia secolului XX.
Vor vorbi despre acest volum Gabriel Liiceanu, pr. Constantin Jinga, şi Claudiu T. Arieșan.
Sâmbătă, 6 aprilie, orele 17.45 – 18.30, Tatiana Niculescu va citi în avanpremieră din volumul Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, aflat în pregătire la Editura Humanitas, și va avea un dialog cu Smaranda Vultur și Vasile Docea, pe tema Politică și regalitate în biografii istorice, pornind de la volumele Mihai I, ultimul rege al românilor și Regina Maria. Ultima dorință.
Sâmbătă, 6 aprilie, orele 18.30- 19.15, va fi lansat volumul Amintirile unui fost corector. Însemnările cultivatorului de mărar, al lui Petre Stoica. Vor vorbi Marcel Tolcea, Lidia Bodea şi Radu Paraschivescu.
Duminică, 7 aprilie, orele 14 -14.30, Radu Paraschivescu va fi în dialog cu Robert Șerban despre iubirile lui Hemingway, pornind de la volumul de memorialistică Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși și consemnate de A.E. Hotchner, apărut la Editura Humanitas, și de la romanul Hemingway și cu mine, de Paula McLain, publicat în colecția „Raftul Denisei“, la Editura Humanitas Fiction.
Duminică, 7 aprilie, orele 14.30 – 15 vor fi aduse în atenţia publicului cărțile primăverii în colecția „Raftul Denisei“, Editura Humanitas Fiction, fiind lansate romanele Fiica ceasornicarului, de Kate Morton, Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor vorbi: Gabriela Glăvan și Vasile Popovici.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi următorul: joi, 4 aprilie, şi vineri, 5 aprilie, între orele 10 şi 20, sâmbătă, 6 aprilie, între orele 10 şi 20.30, iar duminică, 7 aprilie, de la 10 la 20.
Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federației Editorilor din România, având ca parteneri Consiliul Local Timișoara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Biblioteca Județeană Timiș şi Universitatea de Vest din Timișoara. Parteneri media ai evenimentului sunt TVR Timișoara, Radio România Timișoara, Banatul Azi, Timpolis, Puterea a Cincea, Zile și Nopți Timișoara şi rominafaur.ro.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News