Stalin și poporul rus libertate ne-au adus

Sursă foto: UVT

La Lisabona, prin 2012 sau poate 2013, am primit în dar un volum cu titlul simplu, alb, fără alte precizări: Cartea foametei. Autoarea, Larisa Turea, soția lui Valeriu Turea, ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, era un nume cunoscut din presa culturală, critic de teatru și de cinema.

 

Larisa Turea, „Cartea foametei”, ediția a III-a, completată, Chișinău, Editura Cartier, 2021

Însă ce mi se oferise atunci nu făcea parte, nici pe departe, din seria finețurilor critice, lucruri aseptizate, filtrate prin cultură și concepte. Cartea foametei e ca barosul lui Evgheni Prigojin, ți se aplică în moalele capului și te lasă lat. E, fără exagerare, între lecturile cele mai atroce de care am avut parte vreodată, carte-document ce te răscolește și îți pune deodată în față altă bolgie, mai înfricoșătoare parcă decât cele pe care le știai din literatura uriașă despre ororile comunismului adunată după 1990.

Tot mai multă lume știe azi că ucrainenii au fost exterminați prin foamete, cu milioanele, în anii 1932 și 1933. Am învățat de-acum și numele acestui tip de genocid, Holodomor, exersat de Stalin asupra unui întreg popor, țintit. Scriem această crimă în masă cu majusculă și o legăm strict de anii respectivi și de comunitatea respectivă, fiindcă acceptăm și în acest caz ideea unicității și irepetabilității fenomenului – așa cum Shoah sau Holocaustul e, în felul lui, unul singur și irepetabil. Cui a citit despre Holodomor nu mai trebuie să i se explice motivul pentru care ucrainenii întorc spatele cu oroare Russkiy mir, „mir” însemnând, ironic și amarnic, nu numai lume, ci și pace, gen de antifrază al cărei secret rușii îl dețin în exclusivitate.

Or, iată că Holodomorul are un frate mai mic, dar la fel de atroce. Experimentul bolșevic a dat la vremea lui rezultatele scontate, depășind chiar cele mai optimiste așteptări la Moscova, așa încât irepetabilul a fost repetat și în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Suntem în anii 1946 și 1947. Moldovenii trebuiau pedepsiți exemplar atât pentru desprinderea de Rusia bolșevică și unirea cu România din 1918, cât și pentru cea de-a doua reunificare, din anii de război 1941-1944. Despre cumplita înfometare din anii 1947 si 1948 e vorba, așadar, în cartea Larisei Turea.

Cartea foametei a început să fie scrisă înainte ca Gorbaciov să preia puterea (1985), cu gândul obsedant că anii trec și martorii înfometării în masă dispar împreună cu mărturiile lor prețioase. Era urgentă colectarea unor „depoziții” ce se lăsau obținute cu foarte mare greutate – din teamă, desigur, în primul rând; de groaza de a retrăi trecutul prin povestire; negreșit și fiindcă victima unui atât de mare traumatism îl retrăiește, paradoxal, ca pe o vină personală și o rușine copleșitoare. S-a adunat astfel o primă culegere de mici dimensiuni de povestiri despre foamete, publicată în 1987, sub Gorbaciov, în română, dar cu litere chirilice, într-un tiraj de două mii de exemplare ce s-a epuizat instantaneu.

De atunci, cartea s-a reeditat de încă trei ori, în formule tot mai ample, fiindcă autoarea n-a încetat de-a lungul a peste trei decenii să adune mărturii și documente de arhivă. Azi, selecta editură Cartier de la Chișinău scoate a patra variantă, deși pagina de titlu nu ia în calcul decât edițiile de după 1990.

Fără să minimalizez în nici un fel prețioasele depoziții personale – fiindcă depoziții par ele, ca în fața tribunalului memoriei de neșters a bibliotecilor –, de data asta sunt parcă și mai impresionat de ceea ce au scris cu mâna lor călăii și complicii lor, feluriți procurori, activiști de partid, primari, șefi și subșefi, ofițeri ai serviciilor de Securitate, trimiși speciali să ancheteze la fața locului în numele diferitelor paliere ale puterii bolșevice. Găsim în rapoartele lor secrete, de uz intern strict, grozăvii, lucruri spuse pe șleau, tabele seci cu victimele foametei, pe localități, pe luni și ani, detalii ce vin să confirme și să pună într-o perspectivă cuprinzătoare povestirile din secvențele de mărturisiri publicate în prima jumătate a volumului Larisei Turea şi care puteau lăsa impresia falsă că fiecare experiență transcrisă acolo nu e decât o excepție izolată, un accident survenit într-o singură familie, într-un singur sat, într-un raion sau o regiune restrânsă.

Rapoartele oficiale arată însă negru pe alb faptul că foametea s-a organizat științific și uniform pe toată suprafața RSS Moldovenească și că amploarea genocidului e de-a dreptul înfricoșătoare. E suficient să iei un creion în mână și să aduni ce apare în tabelele respective. Repet: e vorba despre ce spun arhivele bolșevice ele însele.

Rezultă astfel un total de 250.000 de moldoveni uciși prin înfometare, număr minim. Raportat la cele trei milioane de moldoveni de pe cuprinsul republicii, obținem un record care dă fiori: procentual, raportat la numărul total al populației, fratele cel mic al Holodomorului ucrainean a fost mai eficient, fiindcă a secerat cu și mai mult spor printre moldoveni. Unu din doisprezece moldoveni a căzut victimă foametei! Nu există vreo preferință de vârstă, de sex sau de condiție socială printre cei exterminați.

Rețeta foametei a fost relativ simplă: se ia omului toată recolta, se iau și animalele din curte și, în câteva luni de toamnă, iarnă și primăvară, omul respectiv coboară vertiginos sub stadiul de animal. Sfârșește prin a muri de foame, prin a consuma cadavre umane, câini, pisici, broaște, prin a tranșa membri ai propriei familii, copii, rude, părinți, bunici… În doar câteva luni, omul devine canibal și își pierde complet sufletul și rațiunea de om. Ceea ce părea invincibil în om, ce părea câștigat odată pentru totdeauna pe scara lungă a istoriei umane, ceea ce dă omului statut de ființă superioară dispare ca și cum n-ar fi fost în fața unui experiment social pe care comunismul îl poate breveta și înscrie între marele sale invenții în istoria lumii, mai întâi în Ucraina, apoi în Moldova.

Iată ce scrie într-un raport oficial și, desigur, secret înaintat conștiincios-ierarhic: “La sovietul sătesc mi s-a raportat situația. În noaptea din ajunul sosirii mele au fost descoperite patru acte sălbatice de omor și canibalism. Consumarea cadavrelor ca hrană are caracter de masă, mai mult chiar, faptul e stimulat de o propagandă religioasă monstruoasă. (Bătrânele pe moarte îi roagă pe copii și pe nepoți să le mănânce, predicându-le despre salvarea vieților, iertarea păcatelor și mântuire de la Dumnezeu.) Mi s-a raportat că în ziua precedentă au decedat 26 de persoane. În prima jumătate a zilei, în urma rondului, au fost identificate 73 de cadavre. Majoritatea cadavrelor erau ascunse în șoproane, beciuri, în podurile caselor, în troiene. La o mare parte din cadavre le lipseau membrele și bucăți de carne.”

Nu e nevoie de studii istorice. Nu mai e nevoie nici de istoria scrisă cu minusculă și nici de cea scrisă cu majusculă. E suficient să pui la un loc aceste rapoarte bolșevice, scrise pentru informarea bolșevicilor, ca să înțelegi amploarea și hidoșenia absolută a fenomenului înfometării organizate de statul comunist.

Nu e nevoie, iată, nici de construirea unor complicate lagăre de exterminare, nici de deportări totuși costisitoare în Siberia, unde trebuie să întreții, tu, stat, un întreg aparat de supraveghere și represiune. Poți să-ți lași victimele la casele lor, unde se păzesc singure, se sfârșesc singure, se administrează singure, se ucid singure, se înmormântează singure… Gestiune perfect autonomă, cum ar veni, perfect economică. Nu costă un sfanț.

Pui cote agricole de nesuportat, și mult dincolo de ele, iei totul din pod, din hambar, din șură, încarci în căruțe, pe baza unui sistem imbatabil de denunțuri, tot ce fusese îngropat sub prun, dosit în beci și trimiți întreaga recoltă dintr-un an de secetă în hăurile Uniunii Sovietice, ba chiar, mărinimos, lupta de clasă mondială obligă, exporți grâu și porumb în Franța, da, în Franța, unde partidul comunist era pe punctul să ia puterea prin alegeri libere, trebuia avut în vedere și acest aspect și unde votul popular francez putea fi cumpărat cu grâne moldovenești…

Nu e genial de simplu și infailibil ca sistem de represiune?!

Cine citește ceea ce a adunat Larisa Turea în Cartea foametei nu mai are nevoie de nu știu ce lucrări complicate pentru a înțelege oroarea comunistă, tragedia unui popor, starea lui de decădere pentru generații, fiindcă genul acesta de teroare intră în gene și nu mai iese de acolo.

E ceea ce vrea să spună și citatul din mereu uimitorul Sun Tzu, cu a lui Artă a războiului, scrisă cu cinci secole înainte de Cristos, rânduri reproduse de Larisa Turea ca motto general: “Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, bagă-i în dezbinare, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt! Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci, speriați de ceea ce au devenit, te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși.”

Dar să continuăm cu rapoartele oficiale: “Am fost informaţi că locuitoarea s. Sălcuţa, r. Căinări, C.F.I., anul naşterii 1903, originară dintr-o familie de ţărani chiaburi, analfabetă, condamnată în 1946 pentru bătaie, foloseşte în alimentaţie carne de om. Controlul faptelor a stabilit: C.F.I., la data de 18 martie 1947, în timpul odihnei soţului său, C.E.V., anul naşterii 1901, l-a lovit pe acesta de 3 ori cu toporul în cap, l-a decapitat, carnea a fript-o şi a mâncat-o. Sub arest, la interogatoriu, C.F.I. a recunoscut că şi-a omorât soţul pentru a-l mânca. Afară de aceasta, ea a recunoscut că în ianuarie 1947 a născut doi copii, dintre care unul mort. Împreună cu soţul l-au mâncat pe nou-născutul mort, apoi l-au tăiat şi pe cel de-al doilea, folosindu-l în alimentaţie.

Și mai departe, alte orori, așternute pe hârtie de mână oficială, ce nu avea nici un motiv să umfle cifrele, cum se mai întâmplă, nici să le diminueze. Din aceste rapoarte, activistul și funcționarul transmiteau administrativ, fără parti-pris-uri, ceea ce constatau în deplasările lor la fața locului: “În urma aceleiași vizite generale a apărut posibilitatea de a aduna peste 100 de copii orfani, aflați în încăperi reci, fără supraveghere, pe jumătate leșinați. După verificare și examinarea medicală au fost stabilite următoarele date: distrofie în prima fază – 202 persoane, în cea de a doua fază – 640 de persoane, în cea de a treia fază – 403 persoane. Decedate în primele 7 zile ale lui februarie – 93 de persoane. Satul Beșalma este, de asemenea, unul din cele mai mari din Găgăuzia. Situația aici e și mai gravă. Conform unor date incomplete, la sovietul sătesc mi s-a raportat că în luna ianuarie și primele 8 zile ale lui februarie au decedat 630 de persoane. Au fost identificate, în urma investigațiilor efectuate de cadrele medicale, 1340 de persoane cu distrofie.Consumul cadavrelor a căpătat același caracter ca și în satul vizitat anterior.

Avem până și rapoartele unor Menghele bolșevici. Sună așa: “Examinând cazurile de necrofagie şi canibalism, ajungem la următoarea concluzie. În procesul expertizei a ieşit la iveală faptul că nu toate cazurile de necrofagie şi canibalism au fost luate la timp în evidenţă de către organele M.A.I. şi cazurile înregistrate nu reflectă starea reală de lucruri, adică proporţiile mari ale necrofagiei şi canibalismului în acest raion la ora actuală. Primele cazuri de necrofagie şi canibalism n-au implicat luarea de măsuri urgente şi nici penalizarea criminalilor şi, în virtutea acestui fapt, elementele de acest tip şi-au format o impresie eronată că asemenea crime ar rămâne nepedepsite. Marea majoritate a cazurilor cercetate au fost precedate de o flămânzire îndelungată (15-20 de zile), subiecţii prezintă o distrofie moderată (majoritatea suferă de distrofie de gradul I), o retardare intelectuală evidentă, primitivism psihic şi diminuare a tonusului emoţional (caracteristică distrofiei) până la gradul de apatie.”

Cum vedem, limbajul medical și administrativ-bolșevic utiliza cu multă artă metonimia, efectul pentru cauză, neologismul eufemistic distrofie pentru mai neaoșa și supărătoarea vorbă foamete, nefăcându-se să scrii oribilul foamete în documente, după ce bolșevicul a învățat un cuvânt nobil, ce făcea pereche cu altul, dizenterie.

Și, ca să fim foarte preciși și să revenim la cele scrise anterior, doar de atâta timp era nevoie pentru a obține ce se urmărea: 15-20 de zile. Într-un răstimp atât de scurt se evaporă mii de ani de civilizație din corpul, mintea și sufletul unui om supus înfometării. Dacă socotim de când s-au petrecut aceste atrocități și până azi înțelegem că n-au trecut decât vreo 80 de ani, o viață de om, nu mai mult. Violatorii de la Bucea și din sudul Ucrainei pot fi strănepoții celor ce organizau foametea în Moldova sovietică: marca sălbăticiei e intactă peste timp.

La judecata de apoi a istoriei, moldovenii se pot prezenta cu o singură carte în mână, dacă li se cere să aleagă una singură, această Carte a foametei. E blazonul lor în eternitate.

 

Articol publicat şi în revista Orizont, februarie 2023.

 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

5 Comentarii

  1. Bogdan spune:

    Eu cand spun ca rusii ar trebui exterminati ca un cancer, mi se raspunde ca “Nuuuu! Cum asa?!? Poporul rus nu are vreo vina in totalitatea lui. Trebuie doar ajutat!”
    Raspunsul meu este si va fi intotdeauna acelasi: “Trebuie ajutat asa cum ajuti un caine turbat!”

    • Dan spune:

      Ba da, sunt de acord cu acest lucru. Rușii sunt o subspecie ce nu merită să coexiste cu ceilalți pe acest pământ. Au demonstrat-o de nenumărate ori de-a lungul istoriei.

  2. guner Akmolla spune:

    Asemenea crize, precum foametea din Hanatul crimeii la 1919-20, 1928-29 au fost scrise în limbiule tătară și turcă. Numai acest fapt să fie de vină că s-a uitat foametea provocată de bolșevici în Crimeea, Caucaz? Ulkusal, Amitoglu, Altug . Arikan, eu,am scris foametea din acei ani. În popor a rămas proverbul:„ALTIN, KIUMUȘ TAȘ EKENÂ ARPA, KURPE, AȘ EKEN adică, aurul, argintul pietre erau, orzul , meiul, grâul,alimente erau!

  1. 26 martie 2023

    […] Stalin și poporul rus libertate ne-au adus (vedeți că e greu de dus articolul ăsta); […]

  2. 27 noiembrie 2023

    […] Recomandare de lectură: Stalin și poporul rus libertate ne-au adus […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.