Silviu Oravitzan și hainele nemuririi


Foto: Silviu Damşe / Facebook Silviu Oravitzan

Expozițiile Oravitzan se numără printre cele mai remarcabile evenimente artistice ale ultimelor decenii. Tema centrală a picturii lui Oravitzan – admirat de Sergiu Celibidache, prețuit de Ioan Ică Jr. și lăudat de Andrei Pleșu – este crucea, simbol, arhetip și busolă interioară. Crucea nu se proiectează aici ca obsesie doloristă a unui creștinism care a uitat miracolul Învierii, ci reprezintă forma luminoasă a revelației Dumnezeirii.

 

Culori intense, forme octogonale, aur și țesătură prețioasă: arta lui Oravitzan prelungește memoria paradisiacă a umanității. Pânzele sale tălmăcesc visul adamic și frământarea protopărinților așezați între bucuria comuniunii cu Cel Preaînalt și ambiguitatea plimbărilor prin grădina Edenului.

Ca și Paul Gherasim din Grupul Prolog, maestrul Oravitzan produce o pictură minimalistă care invită la meditație. Câmpul vizual al lumii contemporane e alterat de violență și consumerism. În portofoliul artistului român descoperim, dimpotrivă, o invitație la tăcere și interiorizare. Pășești atent către fiecare pictură și înțelegi importanța golirii de sine, a despărțirii de griji. Pentru a descoperi simplitatea simbolului extras din lutul materiei trebuie să accepți tăcerea ca fond premergător al limbajului.

Oravitzan ilustrează, totodată, frumusețea țărănească lucrului bine făcut.

Într-un moment în care ideologiile confiscă agenda culturală a Occidentului, Oravitzan ne predă arta inspirației adânci și a respirației lente. Veșmintele sale angelice curățesc ochiul și trezesc inima. Temeiul mișcărilor de pensulă este unul soteriologic, nu distractiv sau ocupațional. Rugăciunea artistului rescrie cartea Exodului și ne eliberează, printr-un Decalog al privirii, de labirintul angoaselor premature și al infantilismelor întârziate.

Pe lângă o pictură intens simbolizată, Oravitzan recuperează arta textilă – tapiseriile expuse la Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia fiind proba vitalității tradiției românești. Până foarte recent, bunicile noastre țeseau covoare. O făceau sub imperiul necesității, dar asumau – în același timp – tehnica liniștirii interioare. Lucrul manual reprezintă o instituție terapeutică a lumii vechi și o armă împotriva depresiei, cunoscută de Părinții deșertului prin numele de rucodelie.

Astăzi, când totul e manufacturat din plastic, iar câmpul vizual pare complet sufocat de ipostazele urâțeniei consumeriste, revenirea la țesătorie are un efect purificator. Hainele, praporii, brâiele și covoarele sunt rezultatul unei manualități aplicate și, mai ales, al unei manualități vii, umane și personale. Mintea se concentrează asupra simplității formelor și respiră libertatea conformării la înțelepciunea înaintașilor. Arta textilă spulberă superstiția modernă și stresul impus de cultul originalității.

Evident, tapiseria se naște din efort. Degetele sunt rănite, iar ochii slăbesc acolo unde o siluetă feminină se apleacă asupra covorului. Ceea ce iese, însă, din războiul de țesut are o frumusețe răpitoare. Oravitzan vorbește despre sacralitatea veșmintelor pierdută astăzi. Deloc întâmplător, de sărbători oamenii satului se înțoleau cu straie luminoase. Albul veșmintelor evoca puritatea baptismală a liturghiei de Paști.

Debusolat și dezrădăcinat, omul contemporan înțelege greu importanța riturile de trecere. O vreme, el s-a rușinat de straiele bunicilor și a fugit de amintirea casei de lemn. Carpetele Ikea au înlocuit covorul oltenesc, așa cum industria fashion a integrat cu dificultate ia valahă (la blouse roumaine).

Arta adevărată nu este utilitară, ci decorativă. Pentru că însoțește privirea îndrăgostită de frumos, pictura veritabilă se cere, mereu și mereu, redescoperită. Adevărata desfătarea sufletească are chipul Rugului Aprins: arzând, ea nu se mistuie niciodată. „Produsele culturale” făcute pentru consum imediat își pierd valoarea. Dimpotrivă, arta atinsă de aripa înțelepciunii e îmbogățită de trecerea timpului. Silviu Oravitzan ne oferă, prin tot ceea ce face, bucuria tăcerii statornice, a murmurului doxologic și a privirii neclintite.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.