Salvaţionismul climatic şi tentaţia mesianică

În era digitală, lupta împotriva schimbărilor climatice a devenit o religie seculară. Ea îşi are nu doar propriul corp de dogme (validitatea lor ştiinţifică este un detaliu de importanţă secundară), ci şi o preoteasă ce oficiază cu zel misionar de la amvonul ei global: Greta Thunberg.

În Greta Thunberg, cea care atacă, asemeni unui profet adolescent, pe iresponsabilii conducătorii ai lumii, invocând himera unui viitor din care poluarea şi capitalismul rapace să fi dispărut, umanitatea progresistă a descoperit o emblemă şi un reper. Formulările sale, în care naivitatea se îmbină cu agresivitatea fanatică, devin postări virale, redistribuite pe Facebook sau Zoutube. Glasul Gretei este un glas al Judecăţii de apoi: a ignora mesajul ei înseamnă a condamna umanitatea la moartea lentă şi pământul însuşi la extincţie.

Dacă ar fi trăit cu câteva decenii înainte, combatanţii pentru justiţie climatică ar fi fost zeloşi sacerdoţi ai altor culturi totalitare: ar fi mărşăluit alături de fascişti sau ar fi incendiat cărţile reacţionare, împreună cu “gărzile roşii”. Asemeni înaintaşilor lor, militanţii de astăzi sunt locuiţi de certitudini: doar e deţin reţeta pentru salvarea colectivă şi doar ei sunt îndreptăţiţi să ia cuvântul, în numele pământenilor înşişi. Asemeni înaintaşilor lor, ei sunt obsedaţi de ordinea perfecţiunii ideologice. Totul trebuie să fie aşezat în căsuţele pe care le desenează mintea lor atoateştiutoare. Nu există loc de îndoială, nu există loc de scepticism, există doar o imensă, insaţiabilă vocaţie mesianică.

Ambiţia salvării pământului nu este decât cea mai nouă dintre întruchipările tentaţiei utopice. Salvaţionismul pe care îl ilustrează celebrităţile zilei nu mai are nimic în comun cu raţionalitatea ştiinţifică sau cu prudenţa naturală ce ne obligă la conservarea mediului. Salvaţionismul se separă de toate acestea, spre a se erija în religie politică, religie capabilă să ofere un răspuns la nelinişti şi să îndrume spre viitor. Salvaţionismul climatic este animat de credinţa în necesitatea propagării adevărului revelat. Profeţii săi primesc misiunea sacră de a lumina şi de a înspăimânta. Cei care se opun glasurilor lor sunt denunţaţi şi stigmatizaţi. Orice rezervă critică este asimilată unei crime comise împotriva oamenilor şi a pământului. Ceea ce urmează este delaţiunea entuziastă, menită să-l lichideze pe inamicul ce îndrăzneşte să se opună marşului spre viitor.

Salvaţionismul climatic, cu ale sale dimensiuni egalitare şi anti- capitaliste, este cu atât mai popular cu cât el face apel la temele socotite sacre de progresismul global. Lupta de acum este o luptă îndreptată împotriva statelor care exploatează şi poluează (simbolic, de pe listă sunt absente autocraţiile şi regimurile totalitare), după cum este o luptă îndreptată împotriva rapacităţii capitaliste. Planificarea şi nivelarea sunt esenţiale în ordinea atingerii ţelului luminos. Comunismul generic îşi are în aceşti profeţi contemporani succesorii săi dialectici.

Tentaţia mesianică este virală în era digitală. Ea cucereşte, colonizează şi ispiteşte. Ea oferă ceea ce spiritul critic şi liberul-arbitru nu pot dărui omului de astăzi: icoana unui viitor marcat de seninătatea arcadică a paradisului pierdut. Salvaţionismul climatic duce mai departe ambiţia utopiilor de dinaintea sa. Iar la capătul drumului nu se poate afla decât aceeaşi dezolare a nivelării şi etatismului liberticid. Rătăcirilor profetice contemporane le putem opune, acum, ca şi în veacul XX, doar linia de apărare a raţiunii: luciditatea critică este alternativa la gândirea unică şi la orbirea entuziastă.

Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News