Roze, meseriași și timișoreni cumsecade
Într-o epocă de glorie, la Timişoara s-a valorificat priceperea comunităților etnice și religioase suprapuse de istorie: florarii boemieni și nemți, cofetarii și fotografii unguri, farmaciștii și ceasornicarii nemți, comercianții evrei și sârbi, bijutierii și textiliștii români. Trista istorie a Casei Mühle e doar unul dintre eșecurile recuperării patrimoniului spiritual al locului.
După luni de proteste în stradă, cu lumânări, panglici și pancarte, după câteva petiții adresate edililor orașului, autorităților județene și Ministerului Culturii, după acțiuni în instanță, timișorenii au aflat că nici Primăria, nici șefii județului nu au chef să investească în recuperarea Casei Mühle, care ar fi putut deveni un Muzeu al Rozelor. Povestea e fabuloasă și ilustrează minunat o fațetă a diversității culturale a Timișoarei, al cărei prestigiu de „oraș al trandafirilor” se datorează pasiunii câtorva familii de florari apreciate în toată Europa.
Istoria casei începe în 1866, când Wilhelm Mühle sosește din Boemia pentru a ajunge în scurt timp grădinar-șef la florăria lui Wenceslas Franz Niemetz. „Timișoara acelor ani era un burg imperial, cu străzi iluminate cu gaz, pe care circulau tramvaie trase de cai, funcționa o gară și un port pe canalul Bega, avea o fabrică de bere, distilerii de spirt, o fabrică de cărămidă, câteva bănci, un teatru. Cam în aceeași perioadă, pe actualul Bulevard Mihai Viteazu, la numărul 3, se construiește o vilă elegantă: Casa Mühle“, așa este descrisă în presă epoca de înflorire a orașului. Tot atunci începe să crească plămânul verde al urbei cu plantarea de arbori și cu amenajarea parcurilor, cum este Parcul Coronini (ulterior, Parcul Poporului sau Regina Maria) sau Parcul Scudier, numit azi Parcul Central, pe o suprafață de aproape 100.000 de metri pătrați. După ucenicia de zece ani la Niemetz, cu a cărui fiică se însoară, Wilhelm Mühle își deschide propria afacere, construiește un magazin pe actuala stradă Alba Iulia și editează Revista rozelor, în germană și maghiară. Adevărata consacrare o primește de la Împăratul Franz Joseph, care îi remarcă pavilionul cu peste 300 de soiuri de trandafiri din marea Expoziție agricolă organizată în 1891, ceea ce îi va aduce mai târziu ordinul austro-ungar Crucea de aur de merit cu coroană. Árpád Mühle preia afacerea după moartea tatălui său, în 1908, și duce mai departe faima florarilor timișoreni: el devine furnizorul caselor regale românești și bulgare, este chemat la Petersburg și Istanbul ca specialist horticol al curților imperiale, contribuie la amenajarea Parcului Cișmigiu și a Rosariului, azi Parcul Rozelor, cu peste 1.400 de varietăți de roze, mândria Timișoarei. Frumoasa vilă a familiei din Bischof Gasse, cu ghirlande de trandafiri, arbori exotici și blazon pe grilaje, înconjurată de sere și pepiniere, e vândută de Ernst, fiul lui Árpád, în 1936, apoi naționalizată de comuniști. După Revoluție, casa încape pe mâna clanurilor interlope care au cotropit patrimoniul imobiliar timișorean, cu complicitatea autorităților, a funcționarilor Cărții Funciare, a unor notari, avocați, magistrați.
Declinul casei, lăsate să se degradeze pentru a fi recuperat terenul, îi scoate în stradă pe timișoreni, care cer salvarea ei. Unul dintre vremelnicii miniștri ai Culturii au promis exproprierea, autoritățile locale au promis și ele marea cu sarea. Oamenii care au ieșit cu sutele să protesteze au învinuit nu atât clanurile de romi bogați, cât pe edilii corupți sau indiferenți. Proiectul de expropriere și refacere a casei ca Muzeu al Rozelor cade: e prea scump, nu merită, zic primarul și președintele CJ Timiș. Cetățenii au reacționat: „Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a revenit azi în presă cu ideea creață de a amenaja în albia Begăi jocuri de lumini, fântâni arteziene, lasere și alte năzbâtii… Ca să își satisfacă imaginația ludică, edilul găsește resurse financiare de 2.000.000 de euro, dar ca să contribuie cu 500.000 de euro la exproprierea în interes public a Casei Mühle nu a găsit… mărunt!”, scrie pe Facebook unul dintre inițiatorii proiectului casei memoriale, Corneliu N. Vaida.
Indiferența edililor vine la pachet cu lipsa de înțelegere a spiritului orașului, iar trandafirul face parte din blazonul său cultural. Într-o epocă de glorie, s-a valorificat aici priceperea comunităților etnice și religioase suprapuse de istorie: florarii boemieni și nemți, cofetarii și fotografii unguri, farmaciștii și ceasornicarii nemți, comercianții evrei și sârbi, bijutierii și textiliștii români, descriși în volumul Memorie și diversitate culturală la Timișoara. Meșteri de care ne amintim, coordonat de Smaranda Vultur. Trista istorie a Casei Mühle e doar unul dintre eșecurile recuperării patrimoniului spiritual al locului. Tranziția a favorizat raptul, legea a fost ignorată, iar corupția a produs prejudicii ireparabile. Ce ar fi Timișoara fără parcurile ei, fără clădirile ei Sécession de Mică Vienă, fără cele trei teatre laolaltă, românesc, maghiar și german, fără Piața Unirii, unde stau față în față Biserica Sârbească și Domul Catolic, fără impozanta Catedrală Ortodoxă, strajă vieții spirituale, ca și Opera construită de vienezii Fellner și Helmer în piața centrală! Spiritul locului se regăsește cotidian pe străzile obișnuite, în blocurile coșcovite ale socialismului falimentar, în suburbii. L-a identificat și a crescut cu el pe strada sa din Lahovari și regretatul Kamo, muzicianul Béla Kamocsa: „Strada era o imagine a Timişoarei în mic, diversă şi plină de personaje pestriţe. Includea multe dintre etniile oraşului. Edy era şvab, Ionel, jumătate român; eu, ungur. Gemenele sârboaice, cu un tată sever, colege ale soră-mii, locuiau la capătul străzii. Nu lipseau evreii şi nici sângele italian, care curgea chiar în casa de lângă a mea, în familia lui Toni Avramescu. Aveam şi două lesbiene pe stradă – sau cel puţin aşa se şuşotea. Nu le avea nimeni treaba, atât doar că uneia i se zicea «bácsi», adică «nenea», pentru că se îmbrăca mereu în costum“ (Blues de Timișoara). Toate acestea nu sunt eterne și pot fi pierdute. Dacă lăsăm.
Articol publicat şi în Revista 22.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News