România, noiembrie 2022: sfârşitul iluziilor

La aproape un deceniu de la tragedia de la “Colectiv”, energia revoltei morale care a animat societatea românească în anii care au urmat pare epuizată. Treptat, capacitatea de reacţie a comunităţii de cetăţeni a fost subminată de un sentiment al resemnării şi al retragerii. Epoca de frică, control şi angoasă a pandemiei a fost capătul de drum al acestui traseu ce marchează nu doar o abandonare a angajării, ci şi despărţirea de iluziile care au hrănit potenţialul de  mobilizare şi de contestare.

 

Căci mai importantă decât oboseala care s-a instalat, progresiv şi inevitabil, este confruntarea cu  fragilitatea speranţelor şi iluziilor colective. Deceniul de  anifestaţii şi de opoziţie a condus la  majoritatea parlamentară de acum. Imaginea României de la finele lui 2022 este aceea a  mediocrităţii politice ce pare de  ezdruncinat în formidabila ei alcătuire monolitică.

Abandonată a fost iluzia posibilităţii de a grăbi schimbarea prin apelul la energia contestatară a străzii: extraordinara longevitate a solidarităţii ce a urmat adoptării OUG 13 a a fost, istoric privind, fenomenul care a precipitat retragerea de acum. Ambiguitatea şi apatia care ne înconjoară traduc realitatea unui fapt brutal: cu excepţia arestării şi marginalizării lui Liviu Dragnea, nici o mutaţie de adâncime nu a fost provocată de cei care au ales să reziste, în acele clipe.

Liviu Dragnea a ieşit din scenă, dar proiectul lui de a domestici instituţiile şi de a castra statul de drept a mers mai departe. Inamicii ca şi complicii lui din PSD sunt, acum, parte a majorităţii  alcătuite de preşedintele Iohannis.

Abandonată a fost şi iluzia că procurorii şi judecătorii pot acţiona ca un substitut al bunei guvernări. Lupta împotriva corupţiei a fost investită cu un statut de devoţiune  religioasă –  regenerarea României avea să fie adusă de cei care urmau să lichideze, temerar, răul din rădăcini. Dar acest rău care ne bântuie este unul politic, iar soluţia nu poate fi decât una politică. Justiţia nu se poate transforma în factorul ce înlocuieşte acţiunea de administrare a unui stat, una realizată prin mijloace şi alegeri politice.

Abandonată este şi iluzia suflului mesianic al oamenilor noi meniţi să scoată România din adormire. Absenţa opoziţiei în Parlamentul de acum este şi efectul acelui amestec de naivitate şi de orgoliu ce a mimat orice tentativă de maturizare a partidelor ce aspirau la un monopol al purităţii morale. Impasul de acum este consecinţa proiectelor salvaţioniste.

În clipa în care magistraţii sunt preocupaţi de conservarea statutului întruchipat prin pensiile care le sunt acordate, apelul la domnia legii şi la apărarea ei devine unul ridicol. Concordia de acum dintre marile partide este contextul ideal pentru împărţirea, în libertate şi în impunitate, a resurselor statului parazitat. Revigorarea PSD indică, încă o dată, vitalitatea unor complicităţi şi energia unor reţele ce unesc stat şi societate.

Liniştea României din acest noiembrie 2022 este liniştea marasmului. Despărţirea de himere  trebuie să ne conducă la asumarea lucidităţii şi a prudenţei. Tenacitatea şi modestia sunt valorile care pot sprijini un efort de reformare autentică. La aproape un deceniu de la “Colectiv”, un alt drum începe: dincolo de iluzii, în căutarea acelui instinct civic care să fie temelia unei Românii a decenţei.

 

Articol apărut și în Contributors.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.