România, octombrie 2021: peisaj după moţiunea de cenzură

Căderea Cabinetului Cîţu este o reuşită indiscutabilă a “echipei câştigătoare”, după cum reprezintă o performanţă politică remarcabilă a Preşedintelui Republicii. La mai puţin de un an de la alegerile parlamentare, Camerele par incapabile să genereze o nouă majoritate.

 

În războiul în care au fost convocaţi, de la tribună, eroii cinematografului şi ai televiziunii, Superman a fost învins, deocamdată: Florin Cîţu, mereu plin de energie, ne promite, apăsat, ca se va întoarce, încă şi mai puternic.

Dincolo de grotescul ce pare dominant în viaţa noastră publică impasul cu care ne confruntăm este opera şefului de stat. Inflexibilitatea Preşedintelui Iohannis este responsabilă pentru criza de acum. Preşedintele- jucător pare marcat de un singur ţel, păstrarea favoritului său la Palatul Victoria. Lectura pe care Klaus Iohannis o dă regimului nostru politic este nu doar mioapă, ci şi contraproductivă. Ascendentul conferit de obţinerea celui de-al doilea mandat este, deja, istorie.  Suveranitatea sa olimpiană este soclul de pe care statuia a dispărut definitiv.

Moţiunea de cenzură votată ieri plasează PSD, încă o dată, în postura de arbirtru. Deterioarea relaţiilor dintre foştii parteneri de coaliţie şi intenţia PNL de a păstra pe Florin Cîţu în poziţia de Premier creează  premizele pentru o negociere inevitabilă cu social-democraţii. Formula cabinetului minoritar, deşi respinsă public, este unica alternativă la părăsirea guvernării. Deja, preşedintele PSD a schiţat condiţiile care pot sta la baza unui potenţial acord. Deşi social-democraţii neagă intenţia de a sprijini o nouă candidatură a premierului demis, este probabil ca, spre a evita alegerile anticipate acum, PSD să acorde PNL susţinerea necesară.

Căci pentru PSD scenariul ideal este acela al erodării complete a liberalilor, fără asumarea directă a  guvernării. Un cabinet minoritar, ce dă iluzia puterii  şefului de stat, este, în realitate, un avantaj pentru PSD. Lecţia intervalului Dacian Cioloş este vie în mintea social-democraţilor.  Guvernele fragile sunt cele care pot fi exploatate fără scrupule. Agenda  legislativă ar fi dictată de PSD.

Organizarea unui scrutin parlamentar anticipat în acest moment pare improbabilă, în pofida declaraţiilor tranşante ale PSD. Preşedintele Iohannis şi executantul său fidel au reuşit să izoleze PNL: conversaţia cu PSD este singura cale de ieşire, de vreme ce menţinerea lui Florin Cîţu face imposibilă refacerea vechii coaliţii.

Statul eşuat despre care vorbea Preşedintele Republicii este oglinda în care se poate contempla propriul său bilanţ prezidenţial. Amestecul de  mediocritate şi autoritarism pare singura reţetă pentru guvernarea acestei naţiuni. Aritmetica parlamentară va produce, în cele din urmă, un cabinet ce va supravieţui, inerţial. Discursurile oficiale vor suna, neschimbate. Înfricoşarea improvizaţia şi starea de alertă vor fi, pe mai departe, semnele cotidianului românesc. Marasmul devine, cu fiecare zi ce trece, condiţia de existenţă a României.

 

Articol publicat şi pe Contributors.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.