Relaţiile româno-americane: despre eroi şi morminte
Foto: Calea europeană
Se împlinesc, anul acesta, 140 de ani de relaţii diplomatice româno-americane. Parteneriatul strategic româno-american, semnat 1997, a reprezentat un instrument diplomatic ce a contribuit la admiterea României în NATO şi UE şi la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
Criza globală prin care trecem aduce provocări serioase acestor realizări şi mă face să mă întreb cât de solid este acest Parteneriat? S-ar putea ca această pandemie globală, însoţită de o criză economică şi de o info-pandemie (eufemism pentru războiul hibrid) să macine serios acest parteneriat. Am văzut deja, pe bloguri aparţinând rezerviştilor militari, ştiri agresive despre comemorarea bombardamentelor americane din aprilie 1944, când România se afla în război cu SUA. Scopul este, evident, de a crea falii şi neîncredere între parteneri.
Dincolo de Parteneriatul strategic, destul de solid pe plan militar, şi de diversele iniţiative şi politici economice, energetice sau culturale, aş vrea să vedem cât de solidă este memoria colectivă. Acesta este un simplu „reportaj” subiectiv.
Vom recurge la clasicul Maurice Halbwachs pentru o definire a memoriei colective. Astfel, Halbwachs asumă faptul că liderii reconstruiesc trecutul prin raţionalizare, alegând evenimente şi utilizând artefacte pentru a răspunde cerinţelor actuale. Lewis Coser sau Eric Hobsbawm au continuat şi dezvoltat teoria lui Halbwachs. Dar nu este scopul acestui articol de a prezenta teoria memoriei collective, ci încearc să identific care ar fi „locurile simbolice” sau artefactele pe care se bazează memoria colectivă româno-americană.
M-am gândit să fac o scurtă prezentare a monumentelor şi locurilor simbolice ce pot fi ancore ale memoriei colective din capitala Americii. Washington, D.C. este un oraş fără un centru tradiţional, străbătut de câteva axe simbolice. Aşa că am început observaţia în zona Massachusetts Avenue (strada ambasadelor străine şi a think-tankurile importante) şi Dupont Circle. Am descoperit cu surprindere câteva memoriale ale unor personalităţi est-europene.
Primul loc simbolic ce îţi iese în cale este Centrul Kossuth al Fundaţiei Kossuth. Scopul principal al acestei fundaţii este stabilirea unui centru cultural memorial unguresc în capitala Americii [i]. O ştire din 2019 arată că această clădire a fost cumpărată de Guvernul ungar, iar acesta funcţionează ca un centru cultural în care se desfăşoară cursuri de maghiară, funcţionează o bibliotecă, iar americanii de origine maghiară se pot reconecta cu Ungaria.
La 200 de metri de Centrul Kossuth se află o impozantă statuie a fostului preşedinte cehoslovac Tomáš Garrigue Masaryk, statuie oferită SUA în 2002 şi inaugurată în prezenţa preşedinţilor Havel şi Kovac. De altfel, Masaryk a avut o relaţie specială cu capitala Americii, în 1918, fiind cel care a redactat un memoriu către preşedintele Wilson şi Declaraţia de independenţă a Cehoslovaciei.
În imediata apropiere a lui Masaryk, găsim Taras Shevchenko Memorial, ridicată în 1964 de către un comitet al americanilor de origine ucraineană, sprijinit de către fostul preşedinte Harry S. Truman.
Un adevărat erou naţional american este polonezul Tadeusz Kościuszko, a cărui statuie este amplasată în Parcul Lafayette, de lângă Casa Albă. Kościuszko a fost unul din cei mai apropiaţi generali ai lui Washington, în timpul Revoluţiei Americane.
Unde se află România în capitala Washington, D.C., din punct de vedere al memoriei colective? Nu am făcut o explorare exhaustivă şi nici nu cred că bunele relaţii se bazează doar pe statui sau memoriale. Totuşi, nu am reuşit să găsesc un loc simbolic în capitala americană. Există pe site-ul Ambasadei României câteva referinţe despre comunitatea românească din America, estimată la 367.000 de cetăţeni de origine română şi cîteva biserici sau organizaţii studenţeşti, dar nu am reuşit să identific vreun memorial de natura celor descrise mai sus. Lipsa acestor monumente sau memoriale denotă lipsa unui lobby inteligent, acest lucru fiind un handicap greu de surmontat în perioada aderării la NATO. Noroc cu diplomaţia militară, care a adus un plus de argumente.
Unii explică asta prin lipsa unor personalităţi, de talia lui Kościuszko, în istoria comună. Alţii explică această lipsă prin învrăjbirea diasporei de către Securitatea comunistă (DIE). Oricare ar fi adevărul, există premise ale construirii memoriei colective, cercetând şi identificând locuri sau personalităţi care au adus o contribuţie serioasă la îmbunătăţirea relaţiilor româno-americane.
O personalitate controversată prin naştere (Ungaria) şi prin moarte (în Rusia ţaristă) ar fi generalul american de origine română George Pomuț, luptător în Războiul Civil, apoi consul în Rusia.
O altă personalitate ce ar merita mai multă atenţie este Principesa Ileana (Maica Alexandra), cea care a fondat în 1967 Mănăstirea Schimbarea la Faţă, din Elwood, Ohio.
Nu în ultimul rând, în Cathedral of Learning de la University of Pittsburgh se află Romanian Room din cadrul Nationality Rooms, cu obiecte donate în anii 1930, dar oarecum uitată şi ignorată. Identificarea unor locuri sau personalităţi româno-americane ar putea reprezenta un proiect academic, la care imi propun să contribui.
[i] http://kossuthfoundation.org/features/kossuth-house
Articol publicat și pe MarginaliaEtc.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
