Rebranduirea domnului Grindeanu

Gata rebranduit și prezentat ca disident în dictatura Dragnea, reformator și chiar intelectual, Sorin Grindeanu pare că se pregătește sau este pregătit să preia PSD. Să ne amintim însă de câteva din ipostazele prin care a trecut în decurs de niciun an, de la numirea lui ca premier la numirea în funcția de preşedinte al ANCOM, ipostaze din care transpar docilitate cu iz de servilism, incoerenţă, oportunism, arivism și chiar impostură.

 

Ceea ce a fost prezentat drept o resetare a PSD –  la care s-a recurs, imediat după pierderea alegerilor prezidențiale de către Viorica Dăncilă – confirmă a fi ceea ce părea încă de atunci: un puci. O lovitură de partid care a încheiat capitolul Viorica Dăncilă în PSD. În același PSD. Scriam, atunci, că această mișcare, care s-a vrut a fi percepută ca o resetare a partidului, va fi credibilă doar în momentul în care noua conducere a PSD îşi va asuma public toate erorile şi derapajele comise, îşi va cere scuze pentru ele, tot public, şi va interzice accesul la funcţii de conducere în partid, la poziţii de reprezentare a celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la acestea. Până atunci, este doar o rotire la putere a găştilor, a clanurilor cu influenţă şi potenţă financiară.

Dacă interimar locul doamnei Dăncilă la vârful PSD a fost luat de Marcel Ciolacu, un apropiat al lui Omar Hayssam, condamnat între timp pentru terorism, iată că funcții la vârful partidului sunt vânate de oameni care se prezintă ca disidenți în PSD-ul condus de Liviu Dragnea, deși la vremea respectivă dovediseră o slugărnicie complice cu fostul lider social-democrat și cu derapajele sale. Printre ei,m Gabriela Firea, Paul Stănescu și, mai nou, Sorin Grindeanu. Ultimul, prezentat de unii ca mare speranță a PSD, reformator, disident în „dictatura lui Dragnea”, chiar… intelectual. False etichete, unele stârnind amuzamentul.

Reiau câteva din ipostazele prin care a trecut Sorin Grindeanu, în decurs de niciun an, de la numirea lui ca premier la numirea în funcția de preşedinte al ANCOM; ipostaze din care transpar docilitate cu iz de servilism, incoerenţă, oportunism. Și care intră în contradicție flagrantă cu imaginea cu care vor acum unii din „noii” oameni din PSD să-l rebranduiască.

Ianuarie 2017. Anul începuse promiţător pentru Sorin Grindeanu. Cu o funcţie la vârful Guvernului, funcție din care, alături de Liviu Dragnea şi Florin Iordache, a fost artizan al OUG 13, aceasta fiind, de altfel, prima mare grijă a Guvernului Grindeanu. La unison au făcut declaraţii neconforme cu realitatea, pentru a atinge scopul unui om şi al unei găşti politico-penale – de la modul în care au invocat în mod fals aglomeraţia din penitenciare, pentru a o justifica legal, la ținerea sub tăcere a ordinii de zi a şedinţei de Guvern în care urma să fie trecută.Tot în echipă, au sfidat sute de mii de români ieşiţi în stradă să protesteze împotriva acelei ordonanţe date “noaptea, ca hoţii”, şi au refuzat constant să o abroge.

Mai 2017. A fost momentul în care premierul Sorin Grindeanu dădea semne – din motive pe care Liviu  Dragnea le conecta la „sistem” –, că nu mai acceptă să fie marioneta acestuia. Aşa că a decis, finalmente, abrogarea OUG 13. Ceea ce, în ochii unora, l-a transformat din slujitor loial intereselor personale ale lui Liviu Dragnea în reformator şi apărător al Justiţiei, al statului de drept, un om aflat în luptă cu „hidra” de la vârful propriului partid. Fals. Cei, foarte puțini, care au vrut să se delimiteze, au făcut-o atunci, prin demisii sau poziționări publice împotriva a ceea ce se întâmpla. Cei care au rămas au cauționat-o.

Iunie 2017. La începutul lunii apăruseră deja în spaţiul public discuţii despre remanierea Guvernului Grindeanu. Tensiunile dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu erau evidente. Primul părea că vrea să arate că, în ciuda proiectului eșuat, OUG 13, și al riscului unei condamnări, încă deține controlul de fapt și în partid, și în Guvern. Celălalt, căznindu-se de o vreme să pozeze în arhanghel al integrității, părea că-și dorea măcar controlul de fapt în Guvern, dacă nu şi pe cel al partidului, în contextul unei tot mai probabile debarcări, pe motive judiciare, a lui Liviu Dragnea. Un conflict care escaladase în luna următoare, ducând la excluderea acestuia din PSD. Ceea ce l-a făcut pe Sorin Grindeanu să admită că cocheta cu Victor Ponta în construcţia unei noi formaţiuni și să anunțe intenția de a contesta excluderea din partid.

Octombrie 2017. Spre final de lună, după ce presa relatase despre întâlniri ale lui Sorin Grindeanu cu Liviu Dragnea, acesta din urmă renunțase la orice declarație belicoasă. Și anunţa că îşi retrage contestaţia faţă de decizia PSD de a-l exclude din partid şi că a decis să nu mai facă politică în următoarea perioadă. Motivul? Numirea la ANCOM, cu o menţiune făcută atunci de Liviu Dragnea: “Am întrebat de ce ar fi interesat. Şi a zis: ANCOM”.

Noiembrie 2017. La începutul lunii noiembrie, Sorin Grindeanu a primit votul pentru a deveni președinte al ANCOM. Un vot dat de majoritatea PSD-ALDE, aceeaşi care l-a demis din funcţie cu câteva luni în urmă. Un vot primit cu acceptul lui Liviu Dragnea.

Referitor la eticheta de „intelectual” pe care i-a atribuit-o Cozmin Gușă, reintrat în PSD, nu e clar dacă acesta are noțiunea termenului „intelectual”. Trebuie, însă, amintit faptul că două dintre cele trei cărţi cu care premierul „intelectual” Sorin Grindeanu se împăuna, la rubrica „Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice” din CV,  nu există.

Ce nu au amintit cei care îl doresc reîntors în PSD și nu oricum, ci la vârf este că dl Grindeanu are și o personalitate puternică. Afișând un comportament discreționar când ajunge într-o funcție publică. A dovedit-o recent din postura de președinte al ANCOM. Întrebat de presă pe ce criterii a făcut o serie de angajări pentru care CV-ul nu oferea recomandări – printre ele, fiind fiind fiica baronului de Olt Paul Stănescu, unul din oamenii în jurul căruia s-au adunat puciștii din PSD pentru înlăturarea Vioricăi Dăncilă – Sorin Grindeanu a răspuns că le-a făcut pe criterii pe care le cunoaște el și că nu vrea să intre în amănunte”.

După puciul care a încheiat capitolul Viorica Dăncilă în PSD, iată că, rebranduit, prezentat ca disident, reformator și chiar intelectual, Sorin Grindeanu pare că se pregătește sau e pregătit să preia conducerea PSD. Același PSD, în care se schimbă găștile de la putere.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.