PNL, într-o noua etapă Iohannis?

Liberalii anunţă că vor să schimbe legea electorală, pentru a-i facilita o posibilă candidatură pe lista parlamentarelor preşedintelui Klaus Iohannis. O decizie nu ilegală, nu neconstituţională, dar care intră în coliziune cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Dincolo de aspectul juridic, mişcarea făcută de PNL ia prin surprindere, poltic vorbind.

 

„Ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite –, ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (cel puţin un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic” Acesta este textul art. 65 din Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, cunoscută drept Comisia de la Veneţia.

Ignorând această recomandare, doi parlamentari PNL, Gabriel Andronache şi Daniel Fnechiu, propun modificarea Legii 208/2015, privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu mai puţin de trei luni înainte de alegeri, pentru a-i permite preşedintelui Klaus Iohannis ca, în ultimele trei luni de mandat, să poată candida ca independent pe lista unui partid sau a unei alianţe politice. Senatorul Daniel Fenechiu susţine că prin această schimbare legislativă se face, de fapt, un act de justiţie: „Ceea ce facem este un act de justiție, pentru că, peste 20 de ani, de exemplu, putem fi într-o altă situație. Dacă mandatul președintelui va fi redus la patru ani de zile, din fiecare patru în patru ani, ne vom găsi în această situație”, a mai declarat liberalul.

Privită, însă, din unghiul recomandărilor Comisiei de la Veneţia, situaţia ridică semne de întrebare, intrând în zona unui abuz de putere. E adevărat, situaţia nu este comparabilă – cum susţin voci din Opoziţie – cu ceea ce a făcut fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, în încercarea de a scăpa de acuzaţiile de corupţie şi de detenţie, dar este discutabilă, mai ales că PNL este un partid care a apărat în ultimii ani statul de drept, care a câştigat alegeri şi din acest motiv. PNL putea face această mişcare anul trecut. Chiar dacă era limpede că ar fi fost o modificare făcută pentru şeful statului, era legală, Klaus Iohannis având dreptul să-şi continue cariera politică, din proprie alegere într-o ligă inferioară celei în care s-a aflat în ultimii zece ani.

Dincolo de aspectul juridic, mişcarea făcută de PNL ia prin surprindere, poltic vorbind. După două mandate prezidenţiale, care au venit cu o erodare semnificativă a imaginii, a-l pune pe Klaus Iohannis să deschidă lista pentru parlamentare pare o strategie neinspirată. Şi pare că nu e susţinută pe linie de decidenţii liberali, ceea ce poate duce la discordie intrapartinică în campania electorală. Zilele trecute, la Consilul Naţional al PNL, Valeriu Stoica, fost preşedinte al partidului, vorbea despre o încheiere a „etapei Iohannis” şi o pregătire a PNL pentru intrarea într-una nouă: „Partidul Naţional Liberal intră într-o nouă etapă. Etapa Iohannis a fost importantă, zece ani România a avut un preşedinte liberal, trei premieri liberali şi mulţi miniştri liberali. Dar etapa Iohannis s-a încheiat. PNL trebuie să aibă curajul şi înţelepciunea să intre într-o nouă etapă cu aceste două campanii”. Or, punându-l pe prima poziţie a listei parlamentare, PNL nu doar că îi garantează intrarea în Parlament, ci şi o posibilă reîntoarcere la conducerea partidului, înlocuire foarte probabilă în varianta în care Nicolae Ciucă va rata Cotroceniul.

Rămâne de văzut – în această ipotetică situaţie – cum şi în cât timp ar putea remedia domnul Iohannis nişte greşeli pe care le-a făcut în privinţa PNL, trecut prin convulsii în ultimii trei ani, care au contribuit la scăderea procentelor electorale. Partidul a intrat pe un trend descrescător în 2021, an marcat, pe de o parte, de luptele interne pentru putere din PNL, în cazul cărora Klaus Iohannis s-a poziţionat partizan în favoarea lui Florin  Cîţu, contribuind la îndepărtarea de la putere a lui Ludovic Orban, lupte urmate de tensiuni intrapartinice şi de plecarea din partid a unui grup de susţinători ai lui Ludovic Orban, iar pe de altă parte, de ieşirea de la guvernare a USR – un act care, de altfel, a dovedit imaturitate politică din partea acestui partid, dar aceasta e o altă discuţie. S-a ajuns atunci în situaţia în care PNL, neputând guverna singur, a fost nevoie de cooptarea la guvernare a PSD. Alternativă – în ciuda vocilor din Opoziţie – nu exista la acel moment. Nu una în litera legii fundamentale.

Timpul, nu foarte îndepărtat, va dovedi dacă această decizie a PNL, pentru o continuare a „etapei Iohannis”, este o strategie eficientă, spre binele partidului sau doar al unui om, al câtorva oameni. Ori dacă e un episod asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la Congresul PNL, din toamna lui 2021, când interese, orgolii personale au fost puse deasupra intereselor partidului.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

4 Comentarii

  1. LevSt. spune:

    „…zona unui abuz de putere…”–-__–-destul de probabil ca -in final-doleanta lui iohan va fi satisfacuta, in fond si cei care il sustin, fac parte din aceiasi categorie, adica odata ce-si vor pierde imunitatea, vor fi deferiti justitiei, iar iohan are patalame grele, motiv pentru care se da peste cap, pentru continuarea imunitatii…Sa speram totusi, ca din sutele de procurori, politisti de varf, etc., se va gasi unul sa-l trimita pe iohan in judecata , la acest moment sistemul general se pare ca nu-i da unda verde, acestui sabotor si vanzator de tara: „- Lovitură pentru Klaus Iohannis. Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru legea care-i permite să candideze la Senat.

  2. LevSt. spune:

    „… o erodare semnificativa a imaginii…”///2– Fost premier al României, reacția momentului despre candidatura lui Iohannis la Senat: „Se milogește de „Ciuma Roșie” să-l lase în Parlament”Fostul premier al României, Adrian Năstase, …”___—-___nu ca a.nastase ar fi vreo usa de biserica, insa aici are -din nou-dreptate, iohan dovedeste -extrem de des si intens- ca nu are nici cel mai redus minim bun-simtz, a ajuns un fel de double beggar, adica milog si national si international, iar aceasta alaturi de marele si generalul dezastru adus tarii si populatiei, Romania este vanduta si indatorata cum nu a fost niciodata, practic o tara falimentata, inca nedeclarat, oficial…

  3. LevSt. spune:

    „daca aceasta decizie a PNL…”___–___este -de la inceput- o decizie fortata, propusa -prin intermediari- chiar de iohan, speriat ca va pierde imunitatea, si nu doar ciolanul de ros: „Simonis acuză că „liberalii vor să dea foc țării doar pentru că PSD nu vrea să îi dea un loc de muncă lui Iohannis”Fostul …(Ziare.com)…”___—___Glume ieftine, in realitate ce nu i se ofera lui iohan, este un loc de parazitat si de ros, insa-aici este corect, „loc de munca” platit cat 5-6 locuri de munca decente, la un loc ! 2-Elena Lasconi vrea să desființeze consiliile județene, primăriile mici și inspectoratele școlare: ” …comasate, sub 2 000 locuitori…”____—___candidata EL incepe sa prinda contur realistic, desigur, la realele nevoi ale Romaniei, asta am spus si eu de zeci si zeci de ori, insa pentru ea, aceasta dezvaluire o poate costa, este o GRAMADA de electorat in aceste mici primarii(1/4, din total !), iar bosii si angajatii din cons., jud., si inspectorate scolare, paraziteaza in lux si au zeci si zeci de alti mici paraziti, in jurul lor…Sperand ca este sincerea, daca s-ar debarasa si de Satana(bor), este candidata pentru care as vota, totusi ar trebui sa-si expuna intreg programul, in cateva fraze, comprimat…

  4. LevSt. spune:

    -cont.- (vorbind de „sinceritate”) :”Elena Lasconi, răspuns sincer: „Funcția de președinte este categoric o pălărie cam mare pentru mine” /// 2- Lasconi vrea un „departament pentru eficientizarea statului” și recuperatori privați pentru prejudiciile din corupție: „O să lucrez şi cu oameni din partide diferite” ____—-____femeia asta trebuie sa fie intr-o mare criza hormonala, de varsta (52 ani), etc. , altfel nu se explica „sinceritatea „ei, asa si in ultimul caz, cel cu lesbiene/familie traditionala…si- la fel – il dubleaza pe idiotul de.barna , care zicea ca USR ” nu este aici sa salveze Romania”, atunci ce sens are sa mai candideze la functie, daca -a priori- se simte strivita de ea ?!Inseamna ca notand ca are ceva suporteri, vrea ca votantii ei sa fie redirectionati spre un alt candidat, care fie a platit-o, fie o santajeaza cu ceva, pentru a intra in o asa schema murdara..iar apoi revine cu alte declaratii total aiurea, practic ea vrea edificarea altor mafii, insa -de la inceput- subordonate ei, direct(practic, cresterea parazitismului de stat), insa niciun cuvant despre reala eficientizare a statului, adica REDUCEREA MASIVA (macar cu 25%) a administratiei, si in general- distrugerea PARAZITISMULUI INSTITUTIONALIZAT( care are zeci de subpuncte), insa ea bate campii cu controlul privatilor, asupra statului si -specific- a recuperarilor, practic ea nici nu gandeste la ce spune, doar arunca vorbe din ea, in loc sa se concentreze pe chestii concrete si reale, precum cele din comentariul ultim…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.