O propunere constructivă privind disputa legată de noua teza privind “Fenomenul Piteşti”


Este important ca în disputele publice să nu lăsăm emoţiile şi contextul să ne domine. Este bine şi frumos să încercăm să oprim escaladarea pe calea injuriilor şi monologurilor paralele. În acest sens, legat de disputa privind Fenomenul Piteşti sugerez următoarele, cu speranţa că asta este o cale civilizată şi constructivă de abordare a disputei:

 

Să acceptăm posibilitatea unei neînţelegeri din partea celor ce au reacţionat negativ la ceea ce ar fi de fapt o nouă şi îndrăzneaţă/revizionistă contribuţie istoriografică sau politologică adusă recent, privitor la Fenomenul Piteşti.

Să constatăm faptul că reacţiile au avut loc în răspuns la două surse publice ale manifestării noutăţii sau contribuţiei istorigrafice sau ştiinţifice în cauză. Să acceptăm că aceste surse nu reflectă însă exact/complet/adecvat noua teza în discuţie.

Sursa 1: Comentarii pe care în mod elegant o să le numim Weberian lipsite de Werturteilsfreiheit, ale cuiva care, sub eticheta de “cercetător”, avea, la ora când a făcut acele comentarii, deja înregistrat în spaţiul public un lung şir de ieşiri caracterizate printr-o controversată lipsă de conţinut, de discernământ şi de standarde. (Această caracterizare nu este o insultă, ci precizarea unui realităţi care e parte din modul în care este receptat public absolut tot ceea o persoană cu o astfel de imagine publică exprimă public, iar caracterizarea factuală poate fi documentată cu extrase din aceste ieşiri).

Sursa 2: Un interviu dat de un al doilea cercetător în care sunt făcute într-un limbaj aluziv şi în termeni ambigui, dublaţi de o structură logică de argumentare neclară, o serie de afirmaţii care ar părea că susţin existenţa unei teze sau interpetări novatoare şi revalatoare în reevaluarea Fenomenului Piteşti. Se lasă să se înţeleagă fie că fapte noi ar fi puse în lumină, fie că fapte cunoscute au acum baze de interpretare noi. Interviul în realitate nu exprimă în termeni clari şi precişi nicio astfel de teză şi nu prezintă nici faptele noi, nici justificarea hermeneutică a reinterpretării. Aluzii şi jocuri lingvistice şi retorice ţin locul unei exprimări explicite şi deschise a unei teze, a unor antiteze şi a diferenţei specifice.

Să recunoaştem deci că nu putem purta o polemică civilizată şi la obiect pornind de la ieşirile turbulente şi indecente de la punctul 1 sau pe baza unui simplu interviu ambiguu şi lipsit de coerență logică în articularea unei teze clare, fie ea în reconsiderare, reviziune, nuanţare sau precizare, aşa cum exponatul 2 ne prezintă.

Pe scurt, să acceptăm că nu cunoaştem încă ce vor să spună preopinenţii de fapt, care e teza nouă adusă de ei (şi mă refer aici mai ales la cazul 2, cazul 1 fiind probabil în afara sferei frecvantabilului, dar poate că mă înşel, deci sunt deschis dialogului). Acceptând acest lucru, să îi rugăm pe susţinătorii ideii de noutate şi contribuţie istoriografică sau politologică să ne ajute să înţelegem mai exact ce vor să spună şi ce susţin.

În mod ideal, acest lucru poate avea loc într-un model standard de manual:

  • Un paragraf cu teză, formulată în termeni clari, legaţi într-o logică cauzală explicită.
  • Un paragraf sau câte sunt necesare cu alte teze, diferite, care sunt negate sau amendate de nouă teza. (Teza Ierunca, de pildă).
  • O explicaţie a modului în care are loc această amendare sau negare/falisificare.
  • Şi o listă de elemente factuale noi (sau reinterpretarea lor) aduse în susţinerea celor de mai sus.

În cazul de faţă, la cele de mai sus se adăugă şi o explicaţie de ce noua teza în cauză (dacă este similară cu ceea ce criticii au crezut că înţeleg despre ea) este diferită de linia oficială a Securităţii comuniste privind cazul şi, dacă nu este, de ce ar trebui acceptată această convergență de vederi şi pe ce bază.

Toate acestea nu ar lua mai mult de o pagină jumătate sau două – să zicem trei, maximum – şi nu ar trebui să ceară mai mult de câteva ore pentru a fi produse. (În mod normal ar trebui să existe deja, dată fiind magnitudinea şi senzitivitatea temei şi a relevanței noii teze, la care înţeleg că se lucrează de ani buni).

Aşa stând lucrurile, propunerea mea este să facem un armistiţiu polemic şi să dăm orele necesare preopinenților să producă acest document. În funcţie de conţinutul lui vom putea verifica validitatea noii teze şi justificările ei epistemice, etice şi politice, într-o manieră calmă, civilizată şi bazată pe spirit de colegialitate şi cooperare. Şi să ne cerem scuze dacă, prinşi în focul polemic, am folosit termeni pe care nu ar fi trebuit să îi folosim.

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.