O nouă ediţie a Festivalului Muzicii de Cameră, la Timişoara

Sursă foto: mcmusic.ro

Timp de două săptămâni, la Timişoara va avea loc Festivalul Muzicii de Cameră, un eveniment organizat de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă Timișoara. În premieră, la această ediţie festivalul se va desfăşura în mai multe spaţii culturale din oraş.

 

Evenimentul, organizat în perioada 2-17 mai, aduce în fața iubitorilor de muzică clasică o serie de întâlniri de o înaltă ținută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră și poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenților Facultății de Muzică și Teatru și a profesorilor lor, transmit organizatorii.

Aflat anul acesta la cea de a XVII-a ediție, festivalul a fost inițiat, în 2003, de către profesor universitar doctor Grațiela Negruțiu. Din dorința de a deschide manifestarea către comunitatea locală amatoare de evenimente artistice, ediția din acest an se va desfășura, în premieră, în mai multe spații din orașul nostru”, anunţă directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.

Dschiderea oficială are loc luni, 2 mai, de la ora 19, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia, în prezenţa artiștilor instrumentiști ai Filarmonicii „Banatul” Timișoara Andreea Petrila, Csaba Zsolt Maksay, Darius Tereu, Ana-Maria Țipeanu, Lucian Petrila și Csermak Regina.

Marți, 3 mai, de la ora 19, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara va găzdui recitalul oferit de studenți clarinetiști de la clasa profesorului Cristian Miclea și clarinetistul Tibi Boc, dar și piese interpretate de muzicienii Cristian Miclea, Gloria Maria Mihai și Victor Părău – totul în acord cu poemele recitate de actorul Claudiu Dogaru.

Miercuri, 4 mai, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul „Maria Theresia”, studenții clasei profesorului Sorin Dogariu vor încânta publicul alături de studenții la Actorie coordonați de prof. Otilia Huzum, într-un eveniment ce va pune în valoare pianul și poezia.

Joi, 5 mai, de la ora 19, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, ansamblul de flaute Flautissimo, coordonat de profesorul Matei Ioachimescu, își va găsi prelungirile lirice în recitalul de poezie susținut de actorul și universitarul Petru-Silviu Văcărescu.

Evenimentele din serile de 9, 10 și 11 mai se vor desfășura, cu începere de la ora 19, în sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru și îi vor aduce în prim-plan pe studenții clasei de alămuri sub conducerea muzicală a profesorului Sergiu Cârstea, pe tinerii interpreți ai clasei prof. Cristina Mălăncioiu, respectiv ansamblul Percutissimo, format din percuționiști de la clasa profesorului Doru Roman.

Joi, 12 mai, de la ora 19, la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, studenții clasei prof. Manuela Mihăilescu vor intra în dialog cu actrița Anca Roxana Constantin van der Zee care va susține un recital de poezie.

Duminică, 15 mai, de la ora 17, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul „Maria Theresia”, publicul este invitat la o seară de lieduri în interpretarea studenților claselor de canto ale profesorilor Ioana Mia Iuga și Simona Negru, care vor fi prezente, de asemenea, pe scenă, acompaniamentul fiind realizat de pianistele Silviana-Ana Cîrdu și Aida Marc.

Ultimul eveniment din cadrul Festivalului Muzicii de Cameră va avea loc marți, 17 mai, de la ora 19, în sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru. Este vorba despre un recital de lieduri susținut de studenții claselor de canto ale profesorilor Mariana Șarba, Silvia Sorina Munteanu, Darius Iordănescu și Diana Matei, având-o invitată pe soprana Silvia Sorina Munteanu. Evenimentul va beneficia de acompaniamentul pianiștilor Silviana-Ana Cîrdu, Marcela Sorina Costea, Aida Marc și Rareș Păltineanu.

Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.