Humanitas vine la Gaudeamus 2019 cu peste 80 de cărți-eveniment

Sursă foto: Facebook Humanitas

Humanitas vine în întâmpinarea cititorilor, la Gaudeamus 2019, cu peste 1100 de titluri, mai mult de 80 de cărți-eveniment şi 31 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari și jurnaliști celebri.

 

Humanitas și Humanitas Fiction îşi așteaptă publicul la Gaudeamus 2019, în perioada 20-24 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință, carte pentru copii.

La invitația Editurii Humanitas, jurnalistul și scriitorul francez Thierry Wolton va fi prezent la Gaudeamus, cu ocazia lansării volumului Negaționismul de stânga și a celui de-al doilea volum al trilogiei O istorie mondială a comunismului. Întreaga trilogie este dedicată victimelor comunismului, dar acest al doilea volum este cu adevărat expresia datoriei morale pe care omenirea o are față de ele. După ce în primul volum, lansat anul trecut, au fost scoși la lumină călăii, Thierry Wolton vorbește acum din perspectiva celor mulți care au îndurat temnița, torturile, deportarea, foametea organizată, dezumanizarea, îngenuncherea, iar în ultimă instanță, exterminarea în masă.

„La 30 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, este o întâlnire importantă cu autorul celei mai complete și copleșitoare istorii a comunismului, un prilej de a discuta despre negarea sau deformarea faptelor istorice dovedite, despre cei care resping bilanțul înfiorător al comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele”, spun editorii.
Cele 31 de evenimente care se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo – de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari și jurnaliști celebri – oferă publicului prilejul de a se întâlni cu Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Thierry Wolton, Cătălin Dorian Florescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Ioan Stanomir, Radu Vancu, Vlad Zografi, Wilhelm Tauwinkl, Tatiana Niculescu, Lidia Bodea, Marian Voicu, Cosmin Ciotloș, Andreea Răsuceanu, Mirela Nagâț, Mihaela Miroiu, Denisa Comănescu, Cristian Presură, Paula Herlo, Alex Dima, Cristian Leonte, Paul Angelescu, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Georgeta Filitti, Alina Pavelescu, Radu Oltean, Cristina Godun, Marius Constantinescu, Elena Lăsconi, Ana Barton, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Tania Radu, Dana Pîrvan, Ramona Ursu, Oana Gheorghiu, Cătălin Teniță, Amalia Enache, Atena Boca, Liana Alexandru, Iustina Croitoru, Cătălin Striblea, Răzvan Exarhu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris, Liu Zhenyun, Luminița Bălan, Mugur Zlotea, Tania Berg-Rafaeli, Ioana Petridean, Madeea Axinciuc, Corina Ciocârlie, Sandra Ecobescu, Grigore Vida, Andrei Crăciun, Simona Preda, T.O. Bobe, Justina Bandol, George Volceanov, Cezar Gheorghe.
Humanitas anunţă că atât volumele, cât și audiobookurile Humanitas pot fi achiziţionate cu o reducere de preț de 10%, iar la edițiile de colecție și cărțile pentru copii prețuri sunt cu până la 40% mai mici.
Vineri, 22 noiembrie

16.30 Lansare de carte
Władysław SzpilmanPianistul. Amintiri din Varșovia, 1939-1945
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Cristina Godun, Marius Constantinescu şi Denisa Comănescu

 

17.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Maria Bucur, Mihaela MiroiuNașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă
Vor vorbi: Mihaela Miroiu, Elena Lăsconi, Ana Barton şi Lidia Bodea

 

17.30 Lansarea romanelor
Bogdan RăileanuTeoria apropierii
Corina SabăuȘi se auzeau greierii
Sesiune de autografe
Vor vorbi: Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Andreea Răsuceanu şi Cezar Gheorghe

 

18.00 Lansare de carte
Diane SetterfieldA fost odată un râu
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Tania Radu, Dana Pîrvan şi Denisa Comănescu

 

18.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Ramona UrsuStatul paralel
Vor vorbi: Ramona Ursu, Oana Gheorghiu, Cătălin Teniță şi Radu Paraschivescu

 

Sâmbătă, 23 noiembrie

11.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Liana AlexandruBăiatul care nu credea în Moș Crăciun
Cu ilustrații de Ana Alfianu
Humanitas Junior
Vor vorbi: Liana Alexandru, Amalia Enache, Atena Boca şi Iustina Croitoru

 

12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Lucian BoiaÎntrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)
Vor vorbi: Lucian Boia şi Marian Voicu

 

12.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Cristian Presură, O călătorie prin Univers. Astrofizica povestită
Cu ilustrații de Ana Alfianu
Humanitas Junior
Vor vorbi: Cristian Presură şi Vlad Zografi

 

13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Cătălin Dorian Florescu, În buricul pământului
Vor vorbi: Cătălin Dorian Florescu şi Mirela Nagâț

 

13.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Radu Paraschivescu, Omul care mută norii. Șapte întâmplări
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea şi Răzvan Exarhu

 

14.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Tatiana Niculescu (coord.), Cartea întâmplărilor
Cu texte de Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Şuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan-Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupşa, Marie-Fance Fauvet, Steinar Lone, Andrea Răsuceanu, Bogdan Răileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Paveşescu, Jean A. Harris.
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Florin Bican, Marius Chivu şi Tatiana Niculescu

 

14.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Gabriel LiiceanuLudice. Exerciții de umor criptic
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu şi Radu Paraschivescu

 

15.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Liu ZhenyunNu mi-am omorât bărbatul
Colecția „Raftul Denisei“
în parteneriat cu Institutul Confucius
Vor vorbi: Liu Zhenyun, Luminița Bălan, Mugur Zlotea şi Denisa Comănescu

 

15.30 Eveniment Thierry Wolton
Lansarea volumelor
O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică. Victimele
Negaționismul de stânga
Vor vorbi: Thierry Wolton, Matei Vișniec şi Gabriel Liiceanu
Sesiune de autografe

 

16.15 Lansare de carte și sesiune de autografe
Andrei PandeleDecembrie ’89 în 89 de imagini
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici şi Ioan Stanomir

 

16.45 Lansare de carte și sesiune de autografe
Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici şi Lidia Bodea

 

17.15 Lansare de carte
Ezra PoundOpere II – ABC-ul lecturii. Ghid spre kulthură
Vor vorbi: Radu Vancu, Cosmin Ciotloș şi Denisa Comănescu

 

17.45 Lansare de carte și sesiune de autografe
Wilhelm TauwinklNici toate ale popii. Religie fără stres
Vor vorbi: Wilhelm Tauwinkl şi Gabriel Liiceanu

 

18.15 Lansare de carte și sesiune de autografe
Matei VişniecCaragiale e de vină. Despre tandreţe. Teatru vag
Vor vorbi: Matei Vișniec, Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu

 

Duminică, 24 noiembrie

11.00 Lansare de carte
Evgheno Vodolazkin, Brisbane
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Marian Voicu şi Denisa Comănescu

 

11.30 Lansare de carte
Eshkol NevoSimetria dorințelor
Colecția „Raftul Denisei“
în parteneriat cu Ambasada Israelului
Vor vorbi: Tania Berg-Rafaeli, Ioana Petridean, Madeea Axinciuc şi Denisa Comănescu

 

12.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Corina Ciorcârlie, Andreea RăsuceanuDicționar de locuri literare bucureștene
Vor vorbi: Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Ioana Pârvulescu şi Cosmin Ciotloș

 

12.30 Lansare de carte
Eric-Emamnuel SchmittDoamna Pylinska și secretul lui Chopin
Seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“
Vor vorbi: Sandra Ecobescu, Marius Constantinescu şi Denisa Comănescu

 

13.00 Lansare de carte și sesiune de autografe
Matei Călinescu, Ion Vianu Scrisori din exil: Corespondență inedită
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea şi Radu Paraschivescu

 

13.30 Lansare de carte și sesiune de autografe
Paula Herlo, Rareş Năstase, Alex Dima, Cosmin Ciotloş, Paul Angelescu, Cristian Leonte, Ne facem bine. O antologie de fapte exetraordinare văzute și vorbite la „România, te iubesc!“
Vor vorbi: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte şi Lidia Bodea

 

14.00 Lansare de carte
Constantin NoicaInterpretări la Platon
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu şi Grigore Vida

 

14.30 Lansarea romanelor
James SalterTot ce este
Melanie BenjaminSoția aviatorului
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: Andrei Crăciun, Simona Preda, Dana Pîrvan şi Denisa Comănescu

 

15.00 Lansare de carte
Catherine Horel, Amiralul Horthy, regentul Ungariei
Vor vorbi: Georgeta Filitti, Alina Pavelescu şi Marian Voicu

 

15.30 Sesiune de autografe
Radu Oltean
cu volumele
Dacia. Războaiele cu romanii. Sarmizegetusa
Cetăți, castele și alte fortificații din România

 

15.30 Lansarea romanelor
Colson WhiteheadIntuiționista
Colecția „Raftul Denisei“
Vor vorbi: T.O. Bobe, George Volceanov, Justina Bandol şi Denisa Comănescu

 

16.00 Humanits News cu Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu și Radu Paraschivescu

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.