Raymond Aron sau luciditatea vizionară
Spre a relua titlul clasic imaginat, cândva, de Sir Isaiah Berlin, Raymond Aron s-a plasat, în veacul XX, împotriva curentului: în răspăr cu marile cauze ale progresului, ostil faţă de proiectele totalitare şi coloniale, fidel logicii atlantice în clipele de mobilizare anti-americană, Aron a ilustrat, în jurnalism, ca şi în scrisul academic, luciditatea vizionară.
Căci scepticismul atât de blamat de inamicii săi ideologici nu este altcceva decât o solidă reafirmare a libertăţii. În era adevărurilor unice, urlate la megafon, în era defilărilor şi a înregimentărilor, în era mesianismelor, în era amoralismului strident, Raymond Aron a rămas fidel eticii liberului-arbitru. De aici, sentimentul de a fi fost izolat, în momentele în care cei din jurul său alegeau un drum al extremelor.
Filosofia sa politică a fost aceea a moderaţiei militante şi implacabile. Vreme de decenii, Aron a rezistat acelui cântec de sirenă iscat de vocile intelighenţiei. Despărţirea de Sartre este mai mult decât despărţirea de un vechi coleg: ea marchează îndepărtarea de o metodă şi de un stil de a fi în societate. Aron nu a dorit, spre deosebire de atâţia dintre contemporanii săi, să devină profet. Calitatea clasică a prozei sale se nutreşte tocmai din acest refuz al delirului verbal: radicalismul şi tirania au avut în el un critic ce nu a abdicat, niciodată, de la misiunea sa.
Şi poate că formula prin care aş rezuma polifonia sa intelectuală este aceea de liberal-conservator. Asemeni lui Tocqueville, cel despre care a scris pagini fundamentale, Aron a fost imun la seducţia utopiei. Linia sociologică s-a vădit în claritatea cu care a privit politica, în vreme ce educaţia sa economică i-a permis să disece, cu precizie chirurgicală, utopiile stângii etatiste.
Liberal-conservator, Aron a îmbrăţisat, în contrast cu fanatismul utopic, imperfecţiunea umană. Omul întrevăzut de Aron nu are nimic în comun cu imaginea proiectată de marile scheme de planificare şi de inginerie socială. Ca şi părinţii fondatori americani, Aron s-a ferit să investească umanitatea cu atributele angelice. Imperfecţiunea umană obligă, în linie liberal-conservatoare, la compromisul rezonabil, spre a evita discordia, războiul civil şi dezunirea fatală. Guvernarea constituţională este singurul cadru ce poate permite dezvoltarea cooperării organice între indivizi.
Liberal-conservator, Aron a înţeles, din chiar anii de educaţie germană, cei care au corespuns cu ascensiunea lui Hitler, potenţialul de mobilizare al religiilor politice. El a întrevăzut seminţele viitorului în hitlerism: ura, orbirea, colectivismul, monismul ideologic sunt elementele care fac din totalitarism alternativa liberticidă la organizarea pluralistă.
Liberal-conservator, Aron a fost consecvent în această opoziţie faţă de totalitarism. Îi datorăm nu doar instrumentarul conceptual cu care lucrăm, dar şi claritatea analizelor sale. Între Rusia şi URSS Aron nu a încetat să marcheze continuităţile şi diferenţele. Uniunea Sovietică este, în lectură aroniană, un despotism militar înzestrat cu un crez utopic. Expansiunea sa este hrănită de conştiinţa destinului ei. Coexistenţa cu URSS nu poate fi decât un armistiţiu, nicidecum o pace.
Liberal-conservator, Aron a demistificat comunismul, dezvăluind rătăcirea intelectuală. Dogma aspiră la dominaţia totală: ea este incompatibilă cu pluralismul fără de care societăţile noastre nu ar fi decât un vast penitenciar ordonat ideologic.
Liberal-conservator, Aron nu a fost ceea se poate numi un “gaullist” autentic: chiar şi în momentele în care a subscris la tezele generalului, Raymond Aron a refuzat să accepte disciplina mesianică. Gaullismul lui Aron este unul atipic. Ostil colonialismului, critic al “Algeriei franceze”, fidel atlanticismului, Aron a regăsit în de Gaulle pe omul de stat capabil să ducă mai departe un program de reînnoire. Textul, memorabil, despre de Gaulle şi evrei, este semnul independenţei intelectuale aroniene: rândurile sale privind antisemitismul sunt, în Franţa anului 2024, vizionare şi profetice.
Liberal-conservator, Aron a imaginat studiul relaţiilor internaţionale nu ca pe un discurs moralizator, ci ca pe o disciplină suplă, atentă la nuanţe şi la moştenirea istoriei. Pacifist, a scris despre război şi despre moştenirea lui Clausewitz, marcat de aceeaşi limpezime, descoperind în prezent viitorul care abia se întrezăreşte. Atlantist, Aron nu a aderat la mistica anti-americană şi a privit această republică imperială cu atenţia cu care Tocqueville privea organizarea ei statală, cu mai mult de un secol înainte.
Liberal-conservator, Raymond Aron trasează un drum care ne poate lumina şi în acest nou secol. Libertatea şi pluralismul construiesc guvernarea limitată ce evită despotismul statal. În noul război rece de după 2022 reflecţia despre pace şi război a lui Aron este un reper esenţial.
Alegerea în favoarea lui Aron este, acum, ca şi la 1968, una în contra curentului. Alternativă la fanatism şi la totalitarism, gramatica sa liberal-conservatoare acceptă imperfecţiunea umană, spre a putea rezista tiraniei: paginile sale educă, fără emfază, şi desenează, cu claritate, un profil al omenescului eliberat de povara seducţiei utopice .
Articol publicat şi în Contributors.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News