O fotografie inedită cu familia Rilke
O fotografie absolut inedită cu familia Rilke. Dacă se poate spune „familie”. De când am descoperit-o, mă tot uit la ea ; și spune atât de multe despre relația celor trei.
Clara Rilke-Westhoff o ține în mâini pe Ruth, încă bebeluș, ca pe o sculptură, Rilke o privește privind peste umărul soției, anunțând cumva distanțarea ce avea să urmeze. Rilke va crește la bunicii din partea mamei. Poetul meditativ – nu e toamnă să nu îi recitesc versurile – a fost un „Briefvater“, adică un tată din scrisori.
Ruth se naște în 1901, în 1902 Rilke pleacă la Paris unde devine secretarul lui Rodin; și de atunci își va schimba mereu adresa.
Rilke îi scrie fetiței scrisori pline de umor și poezii, îi dă sfaturi despre lume și univers, dar o va revedea foarte rar, cândva deloc. Literatura lui nu se împăca cu rolul de tată.
Interesant este că Ruth este cea care s-a ocupat de moștenirea literară a tatălui ei.
Fotografia aceasta este și motivul pentru care îmi place să citesc (auto)biografii; căci acolo unde este lumină în artă este, de cele mai multe ori, și umbră în viețile lor.
Textul publicat şi pe pagina de Facebook a autoarei.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









