Niki de Saint Phalle, o viață în umbra unei experiențe tragice

Niki de Saint Phalle. Foto: Galeries Bartoux

Niki de Saint Phalle ar fi împlinit 95 de ani. O viață în umbra unei experiențe tragice. Arta a salvat-o.

 

Niki de Saint Phalle avea sa mărturisească abia la vârsta de 60 de ani în cartea autobiografică Mon secret, că, la vârsta de 11 ani, a fost violată de tatăl ei. La vârsta de 17 ani este descoperită de o agenţie de modele și apare pe coperta marilor reviste Vogue, Elle și Life.

Se căsătorește și devine mamă, suferă o gravă cădere nervoasă. La doar 22 de ani, în 1953, a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Nisa, unde a fost supusă tratamentelor cu electroșocuri.  „Am început să pictez în azilul de nebuni, acolo unde am învățat să transform sentimentele, frica, violența, speranța și bucuria în pictură. Prin creație am descoperit prăpăstiile întunecate ale depresiei și felul în care pot fi depășite”, spunea.

Două decenii mai târziu devine singura femeie fondatoare a grupului Nouveau Réalisme alături, printre alții, de artistul de origine română Daniel Spoerri.

În 1965 creează primele sculpturi Nanas. Inspirată de Parcul Güell al lui Gaudí din Barcelona, creează Grădina Tarotului din Capalbio, Toscana. Lucrările monumentale au fost inspirate de cărțile de tarot, transformate în figuri uriașe din ceramică, mozaic și sticlă. Apoi, împreună cu cel de-al doilea soț, Jean Tinguely, va crea renumită fântână din fața Centrului Pompidou Fontaine Igor Stravinsky.

„Când eram copil, nu mă puteam identifica nici cu mama, nici cu bunica mea. Păreau atât de nefericite. Apartamentul nostru era înghesuit – o cameră mică, cu puțină libertate și fără intimitate. Nu voiam să ajung ca ele, să stau doar lângă aragazul propriu; voiam ca lumea de afară să-mi aparțină mie. De foarte devreme am învățat că bărbaţii aveau putere, și exact asta îmi doream și eu.”

P.S.m Întotdeauna m-am gândit la similitudinile vieților lui Niki și Lee Miller

 

Textul publicat şi pe pagina de Facebook a autoarei.

 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.