Mutilarea lui Cervantes : un fapt divers al erei digitale


Lecţia revoluţionară pe care radicalii americani o predau umanităţii a inclus un nou capitol pedagogic: după reacţionarul Washington, un anume Cervantes, îndepărtat autor european al unui obscur roman de început de secol XVII, a fost eliminat din canon, iar statuia sa a fost vandalizată.

 

Revoluţia culturală merge mai departe chiar decât regimurile de democraţie populară au cutezat: comuniştii au preferat arderii clasicilor domesticirea lor prin prefeţe de îndoctrinare şi abile croşete. Urmaşii lor de astăzi soluţionează chestiunea spinoasă a cunoaşterii prin gestul tranşant al devastării.

Tăgăduirea lui Cervantes este negarea programatică a unei tradiţii şi a literaturii înseşi: pentru barbarii erei digitale, ficţiunea, critica, arta au sens şi relevanţă doar în măsura în care ele servesc scopului de emancipare revoluţionar. Discursul nu mai poate fi autonom, libertatea sa este îngrădită în corsetul ideologiei ce oferă răspunsurile mântuitoare. Postarea de pe Facebook sau Twitter va înlătura de pe soclu statuile detestate ale celor care se confundă cu trecutul de dominaţie eurocentric şi incorect politic.

Tăgăduirea lui Cervantes este semnul, grotesc şi tragic, al inculturii ce se priveşte pe sine ca un vehicul de luptă revoluţionară. Asemeni naziştilor, ce făceau din agresivitatea lor ignară un semn de nobleţe, contemporanii noştri radicali preferă puritatea de cristal a covingerilor lor. Cultura are o misiune propagandistică: orice altceva trebuie să fie eliminat, în numele rescrierii istoriei cu gândul la viitorul luminos.

Actul lecturii va deveni, poate, în acest univers care stă să se nască, unul incriminabil penal: oamenii-carte din paginile memorabile şi profetice ale lui Ray Bradbury sunt emblema acestei rezistenţe disperate şi nobile în era digitală. Strigătul şi marşul, devastarea şi mobilizarea vor lua locul bibliotecilor, galeriilor de artă, teatrelor, filarmonicilor, sălilor de cinematograf. Cunoaşterea va fi difuzată, dialectic, spre a ajunge la cât mai mulţi, în forma simplificată şi guturală a lozincii. Umanitatea va fi redusă la un şir de fiinţe ce nu mai posedă instinctul rezervei critice, ci doar energia fanatismului.

Chipul desfigurat al lui Cervantes este imaginea unui timp în care decenţa este denunţată ca un semn periculos al crimei de gândire. Imaginaţia creatoare şi memoria se află sub asediul unei minorităţi fanatizate ce aspiră la întronarea unei ordinii a fricii şi a linşajului intelectual. Solitudinea lui Cervantes evocă soarta propriului nostru patrimoniu de solidaritate şi de visare: un viitor al unanimităţii înfricoşătoare se edifică, în pas revoluţionar.

 

Articol apărut şi pe MarginaliaEtc.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.