Decapitarea lui Washington: o fabulă contemporană şi morala ei


Ceea ce părea de neimaginat a devenit, în era digitală, fapt divers consemnat ca atare: o statuie a lui George Washington a fost vandalizată şi doborâtă într-un oraş american. Fondatorul republicii a fost denunţat de noile gărzi roşii americane ca un periculos reacţionar, al cărui singur detaliu biografic semnificativ este calitatea de plantator-proprietar de sclavi.

 

Istoria aceasta are alura unei fabule, iar orice fabulă, chiar şi una din era digitală, îşi are morala ei: nimic nu poate fi la adăpost în faţa furiei revoluţiei culturale americane ce îşi propagă valul ei seismic global. Istoria decapitării simbolice a lui Washington de către propriii săi compatrioţi cuprinde un sens pe care nu îl mai putem ignora, acela că legăturile pe care tradiţia democratică şi memoria comună le-au edificat sunt pe cale să fie rupte şi înlocuite cu elanul destructiv al fanatismului contagios.

Tăgăduirea lui Washington atacă chiar temelia acelui contract pe care noua comunitate s-a întemeiat, în anii de după 1776. Căci Washington a întruchipat, cu tenacitate şi calm, acele virtuţi civice pe care republica americană le-a dorit a fi înscrise la temelia ei. Mitul lui nu este un edificiu de mucava, nu este o butaforie din stirpea propagandistică, ci înseamnă consacrarea, din timpul vieţii, a unei centralităţi recunoscute de contemporanii săi.

Celor care agită fantasma egalităţii spre a devasta şi intimida cuvintele lui Washington le apar, pe bună dreptate, ca îndepărtate şi irelevante: acest trecut din care vin „Declaraţia de independenţă” şi Constituţia este unul de care radicalii erei digitale se despart. Zeii lor sunt alţii, iar imperativele lor sunt cele ale patimii totalitare.

Washington nu a posedat geniul teoretic al unor James Madison, Thomas Jefferson ori John Adams, după cum nu a atins energia creatoare şi vizionară a lui Alexander Hamilton. Dar doar el singur a putut îndeplini rolul de întemeietor al unei ordini ce nu avea echivalent în lumea occidentală de atunci. În el idealul republican renăscut şi-a găsit acel corespondent ce putea inspira: general şi om de stat, Washington a putut îndeplini delicata misiune de unificator.

În noul canon pe cale de a se scrie în faţa ochilor noştri, Washington şi cei asemenea lui nu mai pot fi acceptaţi. Denunţaţi, stigmatizaţi, acuzaţi, ei sunt alungaţi ca semnul unei identităţi detestate. Întemeietorii Republicii au devenit indezirabili în propria lor patrie: iată o altă morală a istoriei noastre.

Ce mai rămâne din memoria pe care lumea noastră se întemeiază, ca pe un strat din care ne extragem energiile de cunoaştere? Imaginea statuii desfigurate a lui Washington este un posibil chip al răspunsului: devastarea şi fanatismul sunt viitorul spre care ne îndreptăm, sub semnul noii revoluţii culturale.

 

Articol publicat și pe LaPunkt.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.