Libertate la taraba politică, adică extra-Hristos

A promite „libertate” la taraba electorală din piață, a promite cuiva libertate în general, dar mai ales celor care nu știu ce să facă cu ea este probabil cel mai absurd lucru care poate fi debitat de cineva. De ce?

În primul rând, omul e o ființă profund liberă, înzestrată cu o libertate pe care abia o duce, dar, simultan și paradoxal, o ființă răzvrătită împotriva propriei libertăți pe care o oferă oricând la schimb cu protecția asistențialistă, cu „pâinea și circul” cotidiene, repugnându-i responsabilitatea pe care adevărata libertate o comportă. A se (re)citi Evanghelia și Legenda Marelui Inchizitor. Nu cumva asta ar face un creștin?

Liber ești suficient de mult încât să alegi responsabil Binele, care are mereu legătură cu Adevărul, nu răul mascat în bine, să alegi Calea trudnică, nu scurtătura mereu suspectă spre nimicul generos oferit de populism.

Diavolul însuși e cel mai mare populist. A se (re)citi Geneza și Biblia în general. Ea nu e „inspirată de o minte diabolică”, cum s-a spus. Cetățenii (ne)turmentați ideologic, „însetați” de libertate, o detestă de fapt din toată inima lor stăpânită de „gândurile răutății”, genial descrise de mari trăitori și gânditori creștini precum Evagrie Ponticul, sfinți deplin ignorați de pravoslavnicii mobilizați la lupta cea mare pentru libertate.

Apoi, cum observa un aristocrat al spiritului creștin, „libertatea e cel mai folosit cuvânt și în același timp cel mai prost înțeles”. Dovada? Să privim puțin în jur…

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News