Lenin, omul care a creat o sectă dintr-un partid

A creat o sectă dintr-un partid. Una care pregătea sfârșitul Lumii Vechi şi venirea Lumii Noi. A Mileniului.

Îl enerva la culme orice mirosea a misticism religios, dar propria sa ideologie era de fapt un misticism raţionalizat. Nu avea complexe de inferioriate intelectuală. O deosebire crucială în comparaţie cu Stalin. În interiorul comunităţii mesianice bolşevice nu era, nu putea fi contestat. Am mai spus-o. Secolul XX a fost secolul lui Lenin. Al radicalismului nesăbuit şi al nesăbuinţei radicale. A inventat o meserie: revoluţionarul de profesie. Era membru al acelui grup social numit intelighentsia. Dacă alţi membri erau de acord cu el, era perfect. Dacă nu, îi trata drept „govno”. Era expert în a afurisi. Fără el, n-ar fi avut loc lovitura de stat cunoscută drept Revoluţia din Octombrie. Fără acea revoluţie, n-ar fi existat fascismele secolului trecut aşa cum au fost ele. N-ar fi existat Holodomorul şi Holocaustul. Ar fi existat alte orori, dar nu politicile genocidare de inspiraţie ideologică.

Bolşevismul a fost o eclesiologie, o eshatologie şi o soteriologie. Partidul era substitutul lui Dumnezeu. Dar ce era de fapt Partidul? O divinitate care aştepta supunere necondiţionată. O colectivitate dirijată de ambiţiile şi fixaţiile unui grup de „aleşi”. O comunitate de transpuşi. Posedaţi. Providenţialism secular.

Lenin a detestat ceea ce el numea dostoievscina. Era înspăimântat de abisul din sufletul uman. Nu avea nicio înţelegere pentru cei care oscilează. Pentru el, a oscila înseamnă a trăda. A te îndoi era păcatul suprem. Un păcat impardonabil.