Ioan Petru Culianu – 70

Figura specială a lui Ioan Petru Culianu în contextul culturii române. Azi ar fi împlinit 70 de ani. Singura modalitate de a onora un gânditor este să îl iei în serios ca gânditor. Asta înseamnă să răspunzi cu seriozitate gândirii sau tezelor sale, indiferent dacă concluziile şi rezultatele ajung să chestioneze sau să invalideze poziţiile autorului în cauză.

 

Mai mulţi studenţi interesaţi de gândire politică şi care au participat le cursul de la Universitea Bucureşti au insistat în ultimele săptămâni pe linia analizei gnosticismului, încercând să lege scrieri ale lui Culianu de doctrinele lui Voegelin. (În linii mari: “Politica/ideologia politică modernă este o formă de gnosticism”).

Întrebarea lor, venită în numeroase forme este asta: Se validează sau nu ideea că trăim într-o mare erezie gnostică fără să fim de fapt conştienţi de asta?

Răspuns: Şi dacă să zicem că s-ar valida, şi răspunsul este da, ce ai face? Dacă la acesta întrebare răspunsul tău este că nu ştii sau că faci tot ceea ce ai fi făcut oricum şi în absenţa acestei informaţii, atunci ai deja răspunsul tău cu privire şi la fondul şi la relevanta întrebării care te frământă.

Alt răspuns: Dacă toată lumea este gnostică, nu mai e nimeni gnostic. Dacă toată lumea este catolică (sau ortodoxă), nu mai e nimeni catolic sau ortodox. Dacă toată lumea este liberal-democrată, nu mai e nimeni liberal-democrat.

Ultimul răspuns face legătura cu un alt set de întrebări primit ieri: “Ce părere aveți de tezele lui Culianu, potrivit cărora: 1. Reforma a fost, la bază, un curent catolic fundamentalist 2. Reforma este un răspuns radical la științele renașterii, în special la magie 3. Puritanii englezi sunt cei care au făcut posibilă știință modernă pentru că au schimbat tiparul de imaginație al Renașterii.”

Răspuns: Sunt teze îndrăzneţe dar din nou, cu ce ar schimba lucrurile dacă am spune că răspunsul este, “da aşa e, «corect» la toate?!” (Evident că nu e cazul dar facem un experiment mental).

Pe scurt ideea este asta: filosofia politică, gândirea politică în maniera clasică (dar şi în maniera pragmatică, modernă) converg într-un punct, şi acel punct ne desparte de majoritatea celorlalte ramuri/discipline care se sprijină pe istoria ideilor: Ideile au consecinţe în plan etic şi politic (eventual ca doctrina de acţiune morală zilnică sau ca design de sistem de guvernanţă). Atât timp cât nu dai de consecinţele în cauză, fie e o problemă cu raţionamentul tău care încearcă să degajeze acele implicaţii dar eşuează în proces, fie e o problemă cu ideile în cauză …

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.