Învrăjbirea interumană crește amețitor

Trăim în plin anotimp al urilor clocotitoare şi al discordiilor ireconciliabile. Se scandează în loc de a se vorbi. Nimic nu-mi este mai suspect decât încrâncenarea ideologică, maniheismul contondent, procesele de intenții şi vânătorile de vrăjitoare. Cel mai dificil este să îţi păstrezi un echilibru rațional printre profeții intrați în transă. Omniscienţii cu spume la gură.

 

Zeloţii sunt “Oamenii noi”, posedaţii, consumatorii de stupefiante doctrinare. Cei mai inversunaţi sunt intelectualii căzuți la “Cauză”. Că aceasta e de dreapta ori de stânga, peu importe. Logodna extremelor se bazează pe aversiunea comună pentru raţiune. Dezacordul trebuie pedepsit. Un pumn azi, o insultă grobiană, o ameninţare, un glonț mâine. Tovarășii sunt camarazi. Camarazii sunt tovarăși. Iubitori de neam, țară, glie, brazdă, sânge. Ajunge cu europenismul efeminat. Vrem masculinitate, ierarhie falocratică, ordine şi disciplină, tradiţie şi familie. Igienă rasială şi socială. Familie tradițională. Să terminăm cu marea văicăreală şi cu auto-victimizările.

Spectrul pandemiei, mi se spune, a fost agitat de oamenii Ocultei. Agenții marilor companii farmaceutice. Vaccinul anti-Covid conține de fapt o substanţă menită să atrofieze voința, să te transforme în zombie. O parte din conflict cere aneantizarea celeilalte. O anticipează prin masacre precum cel din Bucea şi cel din 7 octombrie. Se scot “argumente” din recuzita fascistă reşapate acum drept “progresiste” ori “conservatoare”.

Trumpismul şi putinismul sunt fantasme vindicative. Lichidarea în efigie este sport, adică, delir global. Murim de indignare pentru scena inaugurală a Jocurilor olimpice de la Paris, dar uităm să pomenim de Mariupol.

Concluzie: Demonismul acţionează prin demonizarea Celuilalt. Îndrăcirea înseamnă practicarea urii. Ura devine armă, patimă, explozie, extaz. Ura interzice compasiunea. Ura explica totul fără a explica nimic din mizeriile acestei lumi.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.