Eroul şi tiranul sau despre singurătatea curajului

Sacrificiul eroilor este, în secolul XX, un sacrificiu ce stă sub semnul singurătăţii. Nu este loc, în acest veac teribil, pentru curajul solidarităţii, ci doar pentru frica ce dizolvă comunităţi şi întinde asupra lumii întregi un  zăbranic al laşităţii. Eroul este, prin chiar conduita sa, tăgăduirea ordinii pe care o susţine totalitarismul: gestul său de sfidare al tăcerii şi al supunerii este forma cea mai înaltă a demnităţii umane.

Și poate că de aceea memoria unor Liviu Babeş sau Călin Nemeş  îi tulbură, încă, pe atâţia dintre compatrioţii noştri. Se află, în destinul lor, ceva ce trezeşte la viaţă amintirea anilor în care existenţa  noastră cotidiană se confunda cu duplicitatea, iar aplauzele entuziaste de pe stadioane acompaniau desfigurarea naţiunii noastre şi umilirea noastră colectivă. Pentru cei care aleg complicitatea abjectă, eroii sunt tot ceea ce detestă mai mult. Ura cu care îi însoţesc în postumitate este întruchiparea alegerii lor existenţiale. Evocarea curajului şi a singurătăţii sale contrariază pacea conştiinţelor vinovate, ca un spectru ce se iveşte pe scena trecutului ce părea doar amintire.

Nu ni-i putem închipui pe tiranii ideocratici din secolul XX încercaţi de remuşcarea regelui ucigaş de frate din Hamlet, de vreme ce sufletul lor este indiferent la dilemele moralei comune.  Acolo unde tiranii de demult ezită, tiranii dominaţi de pasiunea ideii procedează cu energia fanatică a crimei de stat. Ideologia oferă nu doar scheletul unei viziuni despre lume, ci permite înlăturarea tuturor constrângerilor etice şi eliberarea  de limitele pe care le trasează conştiinţa umană. Libertatea crimei totalitare este, în secolul XX, una absolută.

După cum absolută şi terifiantă este, în secolul XX, puterea fricii, ce creează un imperiu al suspiciunii şi al laşităţii. Totalitarismul sufocă, domină şi distruge ţesutul de solidarităţi al comunităţii. Atomizarea este imaginea terifiantă a acestui univers. Golul care se iveşte în jurul celor stigmatizaţi este expresia refuzului de contaminare. Condiţia de libertate şi de demnitate devine o afecţiune contagioasă.

Şi ce loc mai poate avea cel care se sacrifică în acest spaţiu ordonat de conformism şi de frică? În cele din urmă, un asemenea act de rezistenţă nu se mai poate raporta la prezent, căci în acest prezent este dominat de mâlul abjecţiei şi al tiraniei. Rezistenţa priveşte  viitorul pe care îl poţi intui, ca pe singura formă de libertate care mai îţi mai este permisă. Eroismul se îndreaptă spre un orizont pe care cei de înfricoşaţi şi atomizaţi nu îl mai pot zări.

De aceea un asemenea curaj al eroismului se transcrie nu prin declamaţii demagogice, ci prin firescul tragic al opţiunii etice. Viaţa capătă sens prin alegerea care te defineşte. Cuvântul pe care îl rostesc eroii are o claritate vizionară. El posedă, pentru cei de mâine , un miez al educaţiei morale.

Ignorat sau umilit, denunţat sau detestat, eroul nu poate înfrunta totalitarismul decât prin îmbrăţisarea acestui viitor pe care îl zăreşte ca pe o expresie a libertăţii regăsite. Doar durata lungă conferă actului de rezistenţă sensul construcţiei. Demnitatea este reafirmată , chiar dacă tăcerea din jurul lor este aspră şi neîndurătoare.

În cronica pe care o închină soţului pierdut, Osip, Nadejda Mandelştam evocă, cu acea sobrietate disperată, clipele în care este înconjurată de singurătatea hrănită de frică: simpla ei atingere îi poate contamina fatal pe cei din jurul ei. Dar se mai află în paginile memorabile ale Nadejdei Mandelştam şi acea încăpăţânare cu care îţi poti aduce aminte de cei care nu mai sunt. Eroul are nevoie, spre a dura, de evocarea, discretă şi tenace, a sacrificiului său: amintirea este puntea solidarităţii. Liviu Babeş şi Călin Nemeş, sunt, la rândul lor, parte din această materie ce nu poate muri – convocarea lor ne redă puterea de a ne imagina viitorul.

Articol publicat și în Contributors. 

• Recomandare de lectură: Eveniment Humanitas, in memoriam Liviu Babeș și Călin Nemeș

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News