Despre nominalizarea generalului Nicolae Ciucă la Apărare


Foto: Ministerul Apărării Naţionale

De câteva zile face vâlvă nominalizarea de către Ludovic Orban a generalului Nicolae Ciucă (în rezervă din 25 octombrie a.c.) în funcţia de ministru al Apărării. Evz, C.P. Tăriceanu, generalul (rez.) Dobriţoiu sau Sindicatul lui Dogaru au luat atitudine. Că nu se respectă controlul civil, că nu e legal că militarii să facă politică etc… Iată de ce cred eu că este mare ipocrizie.

 

1. Normele de control democratic civil al instituţiilor militarizate au fost, într-adevăr, propuse ca o condiţie de admitere în NATO, codificate iniţial de către OSCE, apoi devenite condiţii ale PfP sau cerinţe în Study on NATO Enlargement sau Membership Action Plans, dar nu se referă doar la alegerea unor directori sau miniştri civili, ci reprezintă mecanisme complexe de “checks and balances”, cu dreptul preşedintelui ales democratic să conducă politica de apărare, dreptul Parlamentului de a aproba bugete, comisii parlamentare de supervizare şi control, dreptul puterii judecătoreşti de a investiga militari etc.

2. După 1990 au fost simulate mecanismele de control civil, prin nominalizarea unor “civili” acoperiţi ai fostei Securităţi. Dacă vă uitaţi la cartea lui Mircea Răceanu (Infern 89 – Povestea unui condamnat la moarte, Curtea Veche, 2009 – n.r.) vedeţi mărturiile acestuia despre “acoperiţii” Tinca, Meleşcanu, Ioan Mircea Paşcu, deveniţi miniştri ai Apărării etc. Masonii Babiuc şi Frunzăverde erau la fel de controversaţi.

3. În 2008, tripleta de aur a PSD Pandele- Oprea- Iordănescu folosea uniforma pentru campania electrorală; a urmat o perioadă în care generalul (C.I.) Gabriel Oprea a putut să devină ministru la Interne şi Apărare, a fondat ASSN şi a condus doctorate plagiate… Nicio reacţie.

4. Însuşi generalul Dobriţoiu a fost ministru al Apărării, în timp ce USL trăia (destul de bine). Să nu uităm nici de Sebastian Ghiţă, preşedintele Comisiei de control a SRI.

P.S. Aş fi preferat ca generalul Ciucă să intre în PNL, să participe în campania electorală şi să fie votat, pe baza unui program şi să capete legitimitate. Dar, după ce Mattis (“the overrated general”) a fost ministru civil s-au mai schimbat şi modelele controlului democratic civil (vezi articolul: „Generalii lui Trump. Va deveni America un „stat-garnizoană”?”.)

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Emil spune:

    și sa nu-l uitați pe Mihail Popescu, simultan (încă) ofițer activ, șef SMG și candidat pe listele pentru Senat din partea aceluiasi PSD..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.