Despre fascisme, radicalisme şi populisme
Observ că se fac tot felul de referințe la/analogii cu fascismele interbelice. Cum m-am ocupat şi mă ocup în continuare de fenomenele totalitare, cred că este util să înțelegem că toate fascismele sunt mișcări politice şi ideologice revoluționare. Revoluții naționaliste, rasiste, imperialiste, dar revoluții. Fascismele sunt, cum nota S. N. Eisenstadt, fundamentalisme.
Înainte de a aplica etichete, este recomandabil să consultăm bibliografiile minimale. De pildă, cărțile unor Roger Griffin, George Mosse, Walter Laqueur, Jacob L. Talmon, Guy Hermet, Jan-Werner Müller, Michael Shafir, Sabrina Râmeţ. Istoricul Eugen Weber a scris un studiu despre Garda de Fier în care a examinat „revoluția arhanghelică”. A apărut într-un volum clasic despre dreapta europeană. Cum clasică este şi cartea coordonata de Ernest Gellner şi Ghiță Ionescu despre populisme.
Simplul limbaj antisistemic nu califică un partid sau mișcare la denumirea de „fascist”. Experiența Melone din Italia sugerează posibilitatea „îmblânzirii” (deradicalizării) unor asemenea tendințe. Pledez, prin urmare, pentru ceea ce aş numi prudenţă epistemică. Populismul etnocentric poate recurge artificii retorice şi la făgăduinţe irealizabile, dar nu este în chip necesar revoluționar. Nu știm dacă actualele partide-mișcări vor merge în direcția unui anarho-fascism. Nu știm dacă euroscepticismul va eroda instituțiile fundamentale ale UE. Este loc pentru tot felul de combinaţii stranii. Dar cred că există şi unele, să le spunem, „certitudini”. Cu ghilimelele de rigoare. Ele vor fi testate mai curând decât ne aşteptam, pe 30 iunie, în Franța.
La începutul acestui secol, am scris în revista al cărei editor eram, East European Politics and Societies, un text despre populism ca „politics of charismatic protest”. În același număr au scris despre populism Marc Howard şi Cas Mudde. În 2001 am participat la Bruxelles la un seminar exact pe aceste teme, organizat de Comisia Europeană. Intervențiile au apărut în revista West European Politics, în aprilie 2002.
Am scris continuu pe aceste teme. Țin cursuri în care analizez ideologiile totalitare. Recent a apărut traducerea în limba greacă a cărții mele Diavolul în istorie. Mă întreb dacă acronimul AUR nu a fost cumva inspirat de partidul-mişcare fascist Zorii Aurii, din Grecia. Soarta acelei formațiuni, exclusă din competiția pentru Parlamentul European, ar putea da de gândit înfierbântaţilor populiști din România.
Articol publicat şi în Contributors.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
