Dar ce propuneţi ca soluţie la această criză?


Dăm paiele, chibriturile, volanul, accelaraţia şi frâna, portavocea şi ştampila unui grup de oameni şi aşteptăm după aceea ca alt grup să controleze şi repare – cu zero resurse, autoritate şi susţinere – ceea ce împuterniciţii obşteşti distrug sau pun în pericol. Un astfel de mod de gândire ne duce exact în tipul de criză precum cea traversată acum.

 

„De acord cu dv. Dar ce propuneţi ca soluţie la această criză?!” Am auzit asta de nenumărate ori, adresată într-o formă sau alta mie sau altor comentatori care au poziţii asemănătoare.

Vedeţi, asta e problema: Că avem o întreagă clasă politica şi un întreg aparat politic administrativ-decizional în România şi în Europa – o întreagă infrastructura de decizie şi analiză colectivă care costă miliarde, nu milioane – miliarde de euro. Avem politicieni plătiţi şi de meserie, oameni care sunt aleşi şi consideraţi reprezentanţi ai României, popoarelor europene, ai electoratului Uniunii şi ai statelor membre. Avem mii de birocraţi, administratori şi „experţi” în aia şi aialaltă românească şi europeană. Avem mii de „profesionişti”, arând cu dedicaţie ogorul opiniei publice naţionale şi europene şi bombardându-ne zilnic cu creaţiile analitice şi formative ale minţilor lor, pe zeci de canale, cu toată gama ideilor imaginabile şi posibile în parametri mai mult sau mai puţin corect politici, toată: de la A la B.

Şi nimeni nu aşteaptă în mod serios nimic de la ei. Nimeni nu are aşteptări că ei, care în diviziunea socială şi politică a muncii sunt cei care ar trebui să dea analiza, radiografia şi ideile de posible soluţii. Cei ce ar trebui să arate leadership intelectual şi politic. Toată lumea asumă în ceea ce îi priveşte : (a) incompetenţa; (b) iresponsabilitatea; (c) partizanatul corect politic sau oportunist autointeresat; (d) impostura şi (e) irelevanţa.

În schimb are aşteptări cât carul, cât muntele Mont Blanc de la comentatori independenţi şi vai de ei politic şi instituţional. Ca şi când ar avea nu ştiu ce acces sau relevanţă pentru structura de decizie colectivă naţională sau europeană.

Da, este adevărat: Există o mână de oameni care de ani buni în limbile materne ale culturilor şi ţărilor de origine şi în lingua franca spun exact aceleaşi lucruri, constant şi coerent cu ei înşişi, mereu şi mereu despre problemele proiectului naţional şi european, iresponsabilitatea şi incompetenţa ce le macină şi despre fundamentele ideologice şi politice care îl vor duce într-o criză ce poate distruge într-o singură generaţie ceea ce nenumărate generaţii de premergători au construit cu atâtea sacrificii. Există oameni care nu oferă panacee şi explică de ani buni cum şi unde se ajunge dacă o ţii pe o cale ce inevitabil duce la criză…

Pentru asta sunt exact unde sunt: Adică, pe margine. Împinşi în conul de penumbră cu o eficienţă remarcabilă şi stigmatizaţi cu o dedicaţie demnă de o cauză mai bună.

Să fim realişti: Nu putem aştepta soluţii şi miracole de la oameni care nu au de la societatea lor nici autoritate, nici putere, nici măcar platforme publice minimale. E o incongruenţă majoră în această asimetrie între, pe de o parte, aşteptările pe care societatea le are de la nişte simpli concetăţeni lipsiţi de orice resurse instituţionale, şi pe de alta, resursele de autoritate, putere şi influenţa pe care societatea le conferă altor oameni, de la care au aşteptări nule sau negative. Să fim aşadar realişti. Dacă deciziile noastre colective şi individuale duc la această asimetrie, să ni le asumăm, inclusiv rezultatul lor. Să ne îndreptăm aşadar aşteptările spre cei care au formal şi oficial funcţii, expertiză, titluri, autoritate şi platforme publice în acest sens. Dăm paiele, chibriturile, volanul, accelaraţia şi frâna, portavocea şi ştampila unui grup de oameni şi aşteptăm după aceea ca alt grup să controleze şi repare – cu zero resurse, autoritate şi susţinere – ceea ce împuterniciţii obşteşti distrug sau pun în pericol. Un astfel de mod de gândire este patologic. Nu ne duce nicăieri. Sau mai precis ne duce exact în tipul de criză precum cea traversată acum.

Şi nu, nu e vorba doar de vot şi partide politice. E vorba de ceva mult mai mult şi mai adânc…

 

Articol publicat şi pe Marginalia.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.