Cultura revoltei, o foarte nocivă contracultură

Utopia devine invariabil distructivă atunci când te silești nebunește să o transformi într-o (imposibilă) realitate, revoltându-te până la crimă împotriva ordinii lumii.

Cultura revoltei dominantă azi în Europa și America este, în realitate, o foarte nocivă contracultură.

A te revolta împotriva unor firești, deci necesare frontiere pe care însăși natura le conține, a te declara revoluționar pe viață și dușman de moarte al bunului-simț, aruncându-te orbește în lupta cu realitatea emanată de ordinea structurală a lumii, a te crede înrudit cu Prometeu doar pentru că ai prizat multă ideologie de gen, corectitudine politică, woke-ism, dar și mari doze de „cancel culture” înainte de a apuca să te cultivi, nu este chiar cea mai realistă și inspirată atitudine prin care ai putea face lumea mai bună. Ignorând că abia bunătatea inteligentă a acceptării datului și datelor existenței, nu revolta emancipării de realitate și de propriul tău statut de persoană ar putea face asta.

A-ți propune, de exemplu, să militezi pentru ștergerea definitivă a graniței firesti dintre bărbat și femeie, a te declara frustrat în fața sintagmei vechi de când lumea, „femeie însărcinată”, a te lăsa sfâșiat de gândul absurd al potențialei discriminări și ofensări prin aceasta a rarisimelor persoane transgender, a milita ridicol în favoarea stâlcirii gramaticii, a pocirii sau arestării cuvintelor și a modificării legilor gândite pentru majoritatea copleșitoare a oamenilor, doar pentru a-ți consolida o iluzie și a-ți mai provoca un oftat ideologic în fața realității care te contrazice, iată încă o cale înfundată spre schimbarea lumii în care ți-a fost dat să trăiești.

Toate aceste anomalii au ajuns să se/te consume pentru că ideologia emancipării, prizată azi inconștient de oameni tineri care ratează întâlnirea cu realul, dorește construirea (mereu utopică) a unei culturi orientate împotriva naturii.

Utopia (loc care nu există) devine invariabil distructivă atunci când te silești nebunește să o transformi într-o (imposibilă) realitate, revoltându-te până la crimă împotriva ordinii lumii, în loc să o accepți, în ciuda răului comis de oameni în ea, străduindu-te personal să sporești binele prin pura și simpla lui facere.

Nu ne strică, de aceea, dobândirea virtuții atenției, a discernământului, frecventarea cărților pe care timpul, nu propaganda, le-a consacrat ca mari și a oamenilor care nu ne mint când ne spun că lumea reală, luminată de adevăratul soare, nu este cea din peștera întunecată a umbrelor înșelătoare ce joacă pe peretele ideologiei de care se întâmplă să dai dureros cu capul, ci aceea din afara iluziei și a fantasmelor care te țin captiv.