Burberry Chutzpah

După ce ai condus mega-plagiatul lui Ponta, să te apuci să-l ataci pe Gabriel Liiceanu e o probă de senilitate morală. Hotărât lucru, intelectualul Adrian Năstase, om de carte şi prolific autor, nu se dă bătut. Cum ştim, a publicat de-a lungul anilor numeroase cărţi de drept, monumentale volume de articole şi cuvântări (asemeni celor ale lui Dej, Ceauşescu, Iliescu şi Emil Constantinescu), plus neuitabilul volum de dialoguri din 2004 pe teme de tranzitologie aplicată, De la Karl Marx la Coca Cola.

Colecţionar de artă (deţine, între altele, câteva tablouri de Victor Brauner) şi hărţi, pozând în Mecena, vânător pasionat şi fermier nu mai puţin de succes, împăratul ouălor Adrian Năstase se crede un om renascentist. Este de fapt personificarea Omului Nou, cu ale sale duplicităţi, vanităţi şi metehne. El este caidul perfect, baronul paradigmatic, cum observa Mircea Cărtărescu într-un pamflet intrat în istoria politică şi literară a românilor. Este don Corleone propăvăduind egalitatea socială. Cât priveşte auto-compararea cu Corneliu Coposu, avem de-a face cu chutzpah la pătrat ori chiar la cub.

(Fragment actualizat dintr-un articol apărut acum cinci ani):

Sfântul Adrian Năstase, mântuitor, profet şi exorcist

Hotărât lucru, intelectualul Adrian Năstase, om de carte şi prolific autor, nu se da bătut. Cum ştim, a publicat de-a lungul anilor numeroase cărţi de drept, monumentale volume de articole şi cuvântări (asemeni celor ale lui Dej, Ceauşescu, Iliescu şi Emil Constantinescu), plus neuitabilul volum de dialoguri din 2004, cu Alin Teodorescu, pe teme de tranzitologie aplicată, De la Karl Marx la Coca Cola, o contribuţie “inestimabilă” la geneza cultului personalităţii celui care se pregătea, odată ales preşedinte, să-şi facă la Vila Lac 2 reşedinţa de weekend pentru el, soţia şi prietenii de familie. Tot aşa cum transformase fosta reşedinţă a lui Ceauşescu în Casa NATO, o instituţie complet subordonata cabinetului său. Biroul lui Ceauşescu devenise biroul său.

Colecţionar de artă (deţine, între altele, câteva tablouri de Victor Brauner) şi hărţi, pozând în Mecena, vânător pasionat şi fermier nu mai puţin de succes, Adrian Năstase se crede un om renascentist. Este de fapt personificarea Omului Nou, cu ale sale duplicităţi, vanităţi şi metehne. El este caidul perfect, baronul paradigmatic, cum observa Mircea Cărtărescu într-un pamflet intrat în istoria politică şi literară a românilor. Este don Corleone propovăduind egalitatea socială.

De după gratii, plângându-şi de milă în accese periodice de auto-victimizare, fostul premier, lider al PSD şi candidat prezidenţial ne oferă superficiale, jenant de banale mostre de analiză a situaţiei politice, bancuri din anii stalinismului dezlănţuit şi reţete ale fericirii universale. Nu scrie, precum Oscar Wilde, poeme răscolitoare gen Balada închisorii din Reading. Nu se lăsă copleşit de melancolie, de alean, de dorul lumii pierdute. Rămâne un optimist incurabil, un combatant înverşunat pe frontul luptei politice care, în final, trebuie să salveze, zice el, România. Refuza să admită că este un infractor de drept comun. Se visează mântuitor, profet şi exorcist.

Există scrieri celebre din închisorile totalitare ale veacului trecut. Opere născute în condiţii în raport cu care închisoarea lui Năstase este una chiar de lux. Antonio Gramsci, unul dintre cei mai inteligenţi marxişti care au existat vreodată, a clădit în temniţele dictaturii lui Mussolini o operă filosofică impresionantă. Un marxism gnostic care continuă să-i fascineze pe stângişti şi nu doar pe ei. Nu trebuie să fii un adept al lui Gramsci – eu unul sunt un critic deschis – , dar nu poţi să nu recunoşti altitudinea reflecţiilor sale. Nu poţi să ignori faptul că a propus concepte de mare rafinament (hegemonie, bloc istoric, intelectuali organici) şi cu valoare euristică incontestabilă.

Mai aproape de noi şi, în mod cert, în afara perimetrului teoretic al stângii, disidentul ceh Vaclav Havel a scris eseuri nepieritoare despre condiţia umană, despre strategiile rezistenţei non-violente în raport cu Leviatanul totalitar, despre supraviețuirea spiritului în condiţiile sufocante ale dictaturii lui Gustav Husak, acea Biafra a spiritului cum a numit-o Louis Aragon. Un volum de scrisori către soţia sa, Olga, este exemplar prin intensitatea reflecţiei metafizice, pe linia fenomenologiei lui Jan Patocka, el însuşi unul dintre fondatorii Cartei 77 şi discipol al lui Edmund Husserl şi Martin Heidegger. În închisoare a gândit Havel filosofia puterii celor fără de putere.

Ce scrie acum Adrian Năstase, ajuns în închisoare nu pentru vreun delict politic, cum pretinde el, ci pentru corupţie? Pagini de blog în care îşi vestejeşte, a mia oară, rivalii politici. Fraze atent poleite, dar subţiri ca substanţa reflexivă. Atacuri la adresa “dictaturii lui Băsescu”. Îşi mărturiseşte solidaritatea indefectibilă cu Dragnea, baronul de Teleorman, acuzat de infracţiuni penale în perioada Referendumului. Se consideră un martir al unei cauze politice. Care să fie aceea? Mexicanizarea României? Subjugarea Justiţiei? Permanentizarea domniei unei mafii profitocratice? Jaful?

Nu suflă un cuvânt despre mega-plagiatul revoltător şi scandalos al fostului său doctorand, Victor Ponta. Nu pare să simtă niciun fel de culpabilitate în calitatea sa de Doktorvater. Acolo unde ar fi putut să-şi regândească opţiunile, să mediteze cu ceea ce se numeşte esprit de serieux la ceea ce nu a mers bine în politica românească a ultimelor decenii, la propriul său rol în ticăloşirea spaţiului public, dl Năstase continua un exerciţiu pe cât de frivol, pe atât de jalnic. Nimeni nu i-a negat vreodată lui Adrian Năstase inteligența. Ceea ce-i lipseşte este, din nefericire pentru el şi pentru ţară, simţul responsabilităţii.

Înţeleg că TVR, pontoantenizată, a ajuns să transmită, seară de seară, fragmente din epistolele nastasiote. Sunt publicate de către organul de presă al lui Felix Grivcovici Rasputin. Mă întreb cui se adresează de fapt profesorul de drept ajuns puşcăriaş de drept comun? Cine formează publicul celui numit de Academia Caţavencu “sfântul mucenic Năstase”? Pentru cine predică el? Cine are timp să-i cumpere gogoşile, în afară de El Crin, de Münchausen-ul din Palatul Victoria, de Felix, Ciutacu, Badea, Gâdea, Șova, securistul Rogojan şi alţi nistorești? Oare doamnele Lucia Hossu-Longin şi Zoe Petre gustă proza de penitenciar a baronului Năstase? Ori poate că ea satisface gusturile intelectuale ale politologilor Daniel Barbu şi Stelian Tănase, ca să nu mai vorbesc despre acelea ale filosofului Andrei Marga?

Articol publicat și în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News