The Voyage Out (Călătorie în larg) al Virginiei Woolf aparține categoriei „romanelor de călătorie“, intens ilustrate în secolul al XIX-lea. Ele aveau adesea în centru un personaj (masculin sau feminin) pornit în căutarea norocului – cel mai adesea, a unei...
Începând cu a doua jumătate a anilor ’60, când creația Virginiei Woolf a început să fie studiată în mod sistematic, criticii au ajuns la o concluzie unanimă. Și anume, că, atunci când scria o carte, fiecare nouă versiune a manuscriselor...
Rare sunt cuvintele la care să am alergie mai puternică decât la reformă. Și nu pentru că l-au batjocorit toți nemernicii care s-au perindat pe la putere în ultimele decenii – nu numai la noi, ci și în restul lumii....
Anul 2025 s-a încheiat sub semnul violențelor. 2026 parcă abia așteaptă să-l întreacă în cruzime. Războiul din Ucraina nu s-a încheiat și nici nu se va încheia curând. Deși asistăm la o inflație de negocieri ce vizează pacea, rezultatele...
În zilele sfârșitului de an, mass-media a debordat de prognoze. N-a existat titular de cont pe Facebook, Instagram, X ori TikTok care să nu emită scenarii legate de ce se va întâmpla în 2026. În ce mă privește, nu am...
Plecarea dintre noi a lui Cornel Ungureanu mi-a adus în minte o sumedenie de întâmplări pe care le-am trăit în deceniile cât am lucrat împreună. Dar mi-a prilejuit și reflecții de natură mai generală. De pildă, despre relația dintre maestru...
Herderian prin structură și opțiuni, Cornel Ungureanu (1943-2025) a visat mereu să instituie în jurul său o provincie pedagogică. Adică un spațiu ideal, aproape utopic, în care individul să se formeze în mod armonios. Credea cu tărie în făurirea unei...
Pentru cine a făcut școală înainte de diversele pariuri (câștigate, desigur!) pe educație, cuvintele din titlu intră în rezonanță cu o sintagmă celebră: retragerea aureliană. E vorba de evenimentul istoric din anii 271-275 d. Hr., când împăratul Aurelian a retras...
Înainte de a schița un răspuns la întrebarea din titlu, să încercăm să definim termenul „politică“. Dicționarele sunt cât se poate de limpezi. La origini, grecescul politiké însemna „arta de a guverna cetatea (polisul)“. La noi, cuvântul a ajuns...
Deși logodită pentru scurtă perioadă cu fratele lui Oscar Wilde, Willie Wilde, Ethel Smyth a preferat întotdeauna compania femeilor. Din lungul șir de legături pe care le-a avut, trebuie menționată cea cu Violet Gordon-Woodhouse, o faimoasă pianistă și harpistă. Mariajul...
Un capitol al biografiei marii muziciene Ethel Smyth, scrisă de Louise Collis, se intitulează Mothering Virginia Woolf. Dată fiind diferența de vârstă dintre cele două protagoniste, o relație mamă-fiică ar fi fost cât se poate de firească. Numai că verbul...
Balansul amețitor între nivelul abstracțiunii și cel al intimității Virginiei Woolf e, pentru Ethel Smyth, uimitor. El poartă un nume: integritate. Iar Ethel e copleșită, fascinată de prezența aproape inumană a acestuia: „N-ar fi în stare să falsifice ceea ce...
Un bun prieten, care a îndeplinit misiuni oficiale îndelungate în Moldova spunea că acolo e unul din puținele locuri din lume unde România e luată în serios. Mai mult: că suntem percepuți ca un fel de mare putere. Cunoaștem explicațiile....
Am citit cartea Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica (Editura Polirom, 2025), editată de Alin Mureșan și Clara Mareș, stârnit de recenzia pe care i-a dedicat-o în revista Orizont nr. 9/2025 Dan C....
E uimitor că străluciții absolvenți ai Universității Cambridge au putut fi, după expresia lui Grant, „șocați de îndrăzneala și scepticismul a două femei tinere“– e vorba, desigur, de Vanessa și Virginia. De aici rezulta și primejdia resimțită de mulți...
Romanele Virginiei Woolf conțin nenumărate segmente ce sunt veritabile autobiografeme. Nu e vorba de o autobiografie factologică, ci de una spirituală, în care gândurile și gesturile transcriu ceva din adevărul adânc al unei ființe vulnerate. Însuși faptul că, la suprafață,...
De ce Puterea a cincea? Este un joc de cuvinte între sintagma puterea a patra şi numele meu. De ce? Pentru că susţin necesitatea celei de a patra puteri, presa, într-o societate democratică. Pentru că mă încăpăţânez să cred că mai e nevoie şi de o presă onestă, care să nu insulte inteligenţa cititorului. Pentru că, în construcţia unei democraţii stabile, sănătoase, avem nevoie unii de alţii – cititorii inteligenţi, de presa onestă şi presa onestă, de cititorii inteligenţi.
